A fost un eveniment de excepție în organizarea Complexului Muzeal Național Neamț, în colaborarea cu Asociația Profesorilor de Istorie Neamț și Liceul de Arte „Victor Brauner” Piatra-Neamț . Invitatul, eminentul istoric Gheorghe Cliveti a făcut purtat publicul în lumea fascinantă a unei perioade care a însemnat punctul de plecare și consolidare a statului românesc.
Gheorghe Cliveți este directorul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol”, Filiala Iași a Academiei Române și este autorul a numeroase cărți, studii, articole apărute în țară și străinătate. Personalitate marcantă a istoriografiei românești, istoricul a început din anul 1980 o prestigioasă carieră universitară la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași. A coordonat Programul de cercetare „România în relaţiile internaţionale (sec. XVIII-XXI)”, la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”. Este autorul a numeroase cărți, studii și articole apărute în țară și în străinătate . (B.C.)