Dacă nu ați aflat încă, numele propriu din titlu aparține primei entități înzestrată cu inteligență artificială de la noi, mai mare decât a aspiratorului autonom și care a făcut obiectul unei bășcălii consistente în calitatea sa de potențial sfetnic al generalului Ciucă. Și dacă am pomenit despre inteligența artificială, pe la începutul acestei săptămâni, cel considerat nașul acestei găselnițe, Geoffrey Hinton, anunța că părăsește compania mamă (Google) și încă ceva care a cam pus pe jar publicul degustător de tehnologie, respectiv posibilitatea ca chatboții (cei ce sunt înzestrați cu AI) să devină mai inteligenți ca toți contemporanii. În secunda doi, gândurile au migrat spre tot ce poate fi mai rău. Adică acești chatboți ar putea fi niște dihănii care ne‐ar putea distruge și înlocui. Cam de filme și povești cu zâne, treaba asta, deocamdată, și am să vă explic de ce.
În primul rând să pornim de la definirea inteligenței, care susține sus și tare că este o capacitate de adaptare a unui organism viu sau personalitate dinamică la orice condiții, astfel încât edificiul să se conserve, respectiv să nu se ducă de râpă, ca industria românească de după `89. O perspectivă generică, ce acoperă o mare parte a regnului animal și inclusiv omul.
Inteligența presupune luarea unor decizii pe baza unor stimuli, informații, date, decizii evidente prin exprimare, comportament, mișcări, atitudini și tot ce presupune arsenalul din dotarea respectivului adaptat.
Să mai reținem că inteligența se bazează pe acumulări de date, experiențe, trăiri și cu cât acest bagaj de informație este mai consistent, nivelul de inteligență este mai ridicat. Sigur ați văzut pe internet ciori folosind bețe să scoată nuca din sticlă ori delfini care organizează ambuscade să prindă pește. Nu mai vorbesc de cunoștințe care trebuie stuchite să nu se deoache, de câtă inteligență dau pe dinafară. Ce face inteligența artificială sau AI cum se regăsește peste tot? Folosește un bagaj uriaș de date. Ceva de talia lui Google, care mai are un pic și o să ne arate și ce culoare au gândurile alb‐negru. Funcție de niște condiții fixate, de tipul unor parametri (cel mai uzual) sau a unor stări cât de cât cuantificabile, care necesită o soluție, aceasta este căutată intr‐un timp foarte strâns și redată sub diferite forme. Răspunsuri, soluții la probleme, rapoarte, comparații și alte produse ce în mod normal sunt rodul mai multor creiere plătite pe măsură. Practic se interoghează simultan mai multe clase de date cu referință directă la chestiunea în dezbatere.
De unde frica? Simplu. Din necunoaștere. Adrian Păunescu spunea în secolul trecut că pe Pământ idioții au arme. În folclor ceva asemănător, să te ferească Cel de sus când apari în fața prostului dotat cu putere. Și mai sunt. Cine tremură în fața AI și scuipă‐n sân? Cei ce nu știu. Pentru că sunt domenii unde procesarea simultană și combinată de date este vitală. Și aici am în vedere domeniul medical, cel economic, nu mai vorbesc de cel legislativ.
Aș putea spune că frica de AI este o consecință a avalanșei informaționale de după anii `90 încoace, explozia de tehnologie revărsată peste marea masă de oameni nelăsând loc și unei instrucții adecvate, care se impunea, pentru a gestiona cât mai bine această revoluție.
Da, inteligența artificială depășește omul prin precizia cotrobăitului în zestrea de date la care e cuplat fiecare, că nu degeaba rostea Pavel Stratan „… eu am memorie multă, numai nu știu unde‐o țîn“. Altfel spus AI știe unde are memoria și, mai mult, face uz de ea. Cu toate acestea, pericolul folosirii acestui instrument colosal există, câtă vreme vorba lui Păunescu devine evidență. Începând de la cuvânt, contemporanii noștri au avut grijă să transforme în arme cam tot ce a zămislit mintea lui homo sapiens. Celor ce nu au aflat încă, dinamita a fost inventată de Nobel pentru a se face drumuri și tunele, distinsul savant lăsând în spate toată agoniseala pentru a fi oferită celor mai strălucite minți ale planetei și celor mai merituoși luptători pentru pace.
Așadar, dacă nu aveți vreme să citiți despre AI, în momentul în care o veți întâlni să‐i spuneți să vă facă o ciorbă de perișoare, ca la mama acasă. Și o puneți în cap, pentru că AI nu are gust. Și dacă mai apare și o pană de curent…
Pe mai încolo. (GD Patraucean)
