La comanda Primăriei Municipiului Piatra-Neamț, activitatea de deratizare, dezinfecție și dezinsecție se realizează, în întreg orașul, atât pe domeniul public, cât și în beneficiul persoanelor fizice și a firmelor. SC Salubritas SA are concesiune exclusivă pentru aceste activități în Piatra-Neamț și este singurul operator licențiat ANRSC pe unitatea administrativ-teritorială. Dacă până acum activitatea se realiza o singură dată pe an, după noile prevederi legale, de anul acesta se realizează în patru etape, atât la sol, cât și în aer, cuprinzând întreg orașul de fiecare dată. Calendarul de desfășurare este realizat împreună cu Direcția de Sănătate Publică Neamț, în funcție de perioada de înmulțire a insectelor și rozătoarelor, astfel încât lucrările să aibă o eficiență maximă. Inițial, societatea Salubritas a dorit să înceapă lucrările din săptămâna 15-21 mai, însă DSP Neamț a transmis că încă nu a trecut perioada de înmulțire a insectelor, care este în plină desfășurare, astfel că a fost necesară amânarea până pe data de 30 mai.
“Acest calendar depinde nu numai de perioada de înmulțire a insectelor, ci și de starea vremii. Trebuie să prindem o zi însorită, solul și aerul să fie uscate pentru a avea eficiență maximă. Utilizăm numai substanțe omologate de Ministerul Sănătății, cu aviz tehnic valabil. Noi vom anunța exact programul după care se vor desfășura aceste lucrări, astfel încât populația să fie bine informată. În ziua în care au loc aceste lucrări, recomandăm pietrenilor să nu iasă cu cățeii la plimbare prin zonele respective, dar este doar o precauție pentru că acele substanțe nu au cum să afecteze sănătatea oamenilor și a animalelor. În cazul unui contact accidental cu aceste substanțe și dacă apar probleme, legate de o eventuală alergie la unul din compușii respectivi, recomandăm clătirea cu apă rece din abundență și, doar dacă apar efecte averse mai accentuate, consultul medical”, a precizat Alexandru Rareș, directorul Salubritas.
Substanțele – care sunt cele mai bune de pe piață, dar și cele mai scumpe pentru că nu se face economie când este vorba despre sănătatea populației – sunt pulverizate într-o primă fază, pe parcursul unei întregi zile, la sol, de către o echipă formată din 8 muncitori, fiecare într-o altă zonă a orașului. În ziua următoare, urmează pulverizarea în aer cu un tun mare amplasat pe o mașină specială, operațiune ceva mai spectaculoasă care vizează în principal zona parcurilor și coronamentul copacilor unde se pot ascunde insecte și larve ale acestora. Următoarele trei etape vor fi stabilite de comun acord cu DSP Neamț, în funcție de vreme, până spre sfârșitul acestui an sau până în luna martie anul viitor.
Pentru lucrările de curățenie în oraș, conducerea Salubritas a făcut o achiziție importantă în aceste zile, un aspirator electric urban Glutton 2411 care ușurează și eficientizează foarte mult munca angajaților societății. Aparatul este unul cu costuri de operare foarte reduse datorită alimentării cu curent electric, este foarte puternic, cu excelente proprietăți de manipulare, este prietenos cu mediul și are o autonomie foarte mare, de 8 până la 16 ore, în funcție de utilizare. Aspiratorul dispune de două motoare de 1.500 de W, unul pentru funcția de aspirare și celălalt pentru deplasarea înainte și înapoi. Are un container standard de 240 de litri și o lățime reglabilă pentru a se adapta la toate situațiile.
Acest aparat se adaugă la celelalte dotări în această materie, modernizarea fiind pasul necesar pentru a întreține orașul curat și prietenos cu mediul natural.
Angela CROITORU