Colegiul Tehnic “Ion Creangă” din Târgu –Neamț a fost gazda manifestări de ținută care a demonstrat că aici elevul nu învață doar teorie, ci și practică. Ideea este simplă , practica este cea care folosește teoria în scopul creșterii performanței.
Cea de-a XIII-a ediție a Proiectului educațional “Arta de a fi gazdă” a reprezentat ocazia perfectă de a demonstra acest principiu.
Proiectul a fost structurat pe trei secțiuni și anume:
- Promovarea unei oferte turistice în limba engleză;
- Valorificarea autenticității românești în cadrul programelor turistice;
- Ceaunul fermecat – bucate tradiționale la ceaun.
Am observat o relație excelentă, construită în timp între școală – mediul antreprenorial. Au fost prezenți agenți economici cu renume în zonă, care au evidențiat relația excelentă pe care o au cu instituția de învățământ, precum și modul în care sunt pregătiți și coordonați elevii de către cadrele didactice și echipa managerială.
Directorul colegiului, prof. Gheorghe Apetrei ne-a declarat: “Munca profesorilor este cu adevărat pusă în valoare atunci când beneficiarii educației, elevii și mediul de afaceri, sunt pe deplin mulțumiți. Școala trebuie să fie pliată îndeosebi pe nevoile comunității din care face parte și să aibă predictibilități față de viitoarele nevoi. Numai în acest mod putem ridica bunăstarea întregii societăți. Unei națiuni educate și sănătoase nu-i poate sta nimic în calea evoluției”.
Remarcăm și faptul că, la sfârșitul manifestării, elevii au câștigat premii oferite de Pensiunea Eden, precum și burse școlare pentru următorul an școlar oferite de Pensiunea Aristrocratis. (M.B.)