Actualizare: Gabriel Ploscă, liderul SLÎ Neamț declară că profesorii rămân în grevă generală, procentul celor participanți fiind același de la început. El susține, de asemenea, că solicitarea, restrânsă, la care nu renunță cadrele didactice este cea înaintată ieri Guvernului de liderii naționali. „Informațiile de ultimă oră, din această după-amiază, arată că în Neamț profesorii nu renunță la grevă, suntem cam aceiași care am început, în jur de 72%. Mesajul liderului nostru Simion Hăncescu este clar: vrem rezolvarea ultimei solicitări anunțate la negocierile de ieri, respectiv o majorare de 25% anul acesta, până la sfârșit și circa 40% majorare salarială asigurată prin noua grilă de salarizare ce se va aplica din 1 ianuarie 2024, în care salariul profesorului debutant să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie. Practic, cumulat vorbim de o majorare de circa 60%. În aceste condiții, vom participa mai mulți membri de sindicat din Neamț la mitingul de la București, din 30 mai, ne organizăm în zilele următoare”, declară liderul SLÎ Neamț.
Știre inițială: Greva generală din Educație continuă și astăzi, 26 mai, în a cincea zi și sindicaliștii rămân pe poziții, inclusiv cu mitingul de marți, 30 mai, anunțat ieri de lideri. La acest miting, din București, vor participa și profesori din țară, potrivit prof. Gabriel Ploscă. Liderul Sindicatului Liber din Învățământ Neamț anticipează că vor fi mult mai mulți protestari în stradă decât cei aproximativ 15.000 de ieri.
Situația din învățământ rămâne încordată, mai ales că după negocierile de ieri, când sindicaliștii au venit cu o solicitare concretă – 25% în plus la salarii până la finele anului și 60% în plus de anul viitor – a fost respinsă de Guvern.
Liderii celor trei organizații sindicale se declară fermi pentru continuarea grevei dacă Guvernul nu rezolvă aceste ultime solicitări. „Am cerut o creștere a veniturilor cu 25% – sunt liberi să-și facă calculele necesare și, bineînțeles, actul normativ prin care să fie stipulat ca și garanție că salariul debutantului va fi echivalentul salariului mediu brut pe economie și va fi luat în calcul pe viitor a legii unitare a salarizării. Noi am făcut în momentul de față o prezentare a poziției noastre, mai departe rămâne să analizeze și să vină cu un răspuns. Trebuie să fie o majorare care să fie acceptabilă până la sfârșitul lunii decembrie, pentru că de la 1 ianuarie ar trebui să intre în vigoare noua lege unitară de salarizare 25% creștere a venitului. Pentru un debutant ar urma să ajungă de la fabulosul salariu de 2.500 la 3.000 lei. Dacă vi se pare o cerere aberantă, eu cred că nu. Creșterile sunt pentru toate categoriile de personal didactic, nedidactic, auxiliar”, potrivit edupedu.ro.
Răspunsul Executivului a fost dat aseară de purtătorul de cuvânt, Dan Cărbunaru transmițând că oferta este 9% creștere salarială pentru personalul nedidactic, două prime ce totalizează 2.500 lei, ajustări salariale conform noii legi a salarizării și care vor fi dezbătute de la 1 septembrie.
În această dimineață a venit și anunțul oficial că schimbarea Guvernului se amână. Premierul Nicolae Ciucă alături de Kelemen Hunor, vicepremier și de Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților au declarat că este nevoie de un „calendar scurt” pentru negocieri cu sindicatele, dar că „aceste soluții nu se pot rezolva printr-o singură decizie, sunt probleme care s-au acumulat în 30 de ani”.
În ultimii 30 de ani la guvernare au fost, alternativ sau împreună, exact cei care acum se plâng de reaua moștenire.
C.I.