Bazinul de înot didactic din Târgu Neamț va fi dat în administrare Colegiului Național „Ștefan cel Mare”. Consilierii locali au aprobat în ședința Consiliului Local de vineri, 28 aprilie, proiectul privind darea în administrare a imobilului și clădirii în care se află bazinul, situat pe str. 1 Decembrie 1918, nr. 80A.
Lucrările la bazinul de înot s-au finalizat la începutul acestui an cu finanțare de la Compania Națională de Investiții. Cu o suprafață totală de 3000 mp, clădirea este dotată cu un bazin de înot cu o dimensiune de 25×12,5 metri și o adâncime ce variază între 1,20 m și 1,80 m. clădirea deține grupuri sanitare, vestiare, spații tehnice, cabinet medical și altele. Contractul stipulează: administratorul (C.N. Ștefan cel Mare) are dreptul să încaseze 80% din veniturile încasate, iar 20% va fi virat în contul proprietarului (Primăria Târgu Neamț).
Primarul Daniel Harpa a declarat: „Mă bucur că am reușit finalizarea acestei investiții deosebit de benefică pentru elevii școlilor din orașul nostru. O investiție de aproximativ 9 milioane de lei, în urma căreia s-a realizat un bazin de înot modern, la standarde europene,. Sper ca în cel mai scurt timp conducerea liceului Ștefan cel Mare să se organizeze și să dea drumul la acest minunat bazin de înot didactic”.
Prof. Adina Margine, directorul Colegiului Național „Ștefan cel Mare” ne-a spus: „Consiliul Local al orașului a hotărât ca bazinul de înot didactic să ne fie dat în administrare. Este o oportunitate pentru elevi de a practica acest sport. Prioritate vor avea elevii din liceul nostru, iar elevii din celelalte școli din oraș vor putea folosi bazinul de înot pe baza protocoalelor încheiate între instituții, cu un program lunar stabilit de comun acord. În această perioadă nu putem vorbi decât despre pregătirea propriu-zisă a preluării, cu respectarea procedurilor specifice. Considerăm că unitatea noastră de învățământ deține expertiza și personalul necesare preluării bazinului, întreținerii acestuia și, mai ales, funcționării lui în condiții optime pentru toți elevii dornici să învețe și să practice înotul”.
C.T.S.