Situate în ulucul subcarpatic al Neamţului, într-un cadru mirific, Băile Bălţăteşti au tradiţie şi istorie. Geograful Ion Simionescu ţine să sublinieze că „nu sunt multe locuri care să emane atâta ademenire ca dealurile blânde din acest ţinut plin de vrajă”. Zestrea bogată a staţiunii constă în izvoarele sale hidro-minerale, ape ce şi-au căpătat renumele din vechime.
Mari scriitori au vizitat aceste meleaguri: Calistrat Hogaş, Mihail Sadoveanu sau Garabet Ibrăileanu. În cartea sa „Pe drumuri de munte”, Calistrat Hogaş aminteşte de Bălţăteşti, iar Sadoveanu impresionat de ţinuturile Bălţăteştilor mărturiseşte: „La Bălţăteşti este un drum prin mijlocul satului, foarte frumos drum, străjuit pe dreapta şi pe stânga de arbori uriaşi. Satul Mare, cu multe gospodării, cu câteva clădiri foarte curate, îţi mângâie privirile. Dar cine va vorbi despre sat şi despre gospodării, când colo sub deal, se înalţă stabilimentul de băi al Bălţăteştilor?!”
Bătrânii satului povesteau că izvoarele staţiunii se găseau iniţial sub formă de fântâni, numite „fântâni de slatină”, denumire ce se mai păstrează şi astăzi în memoria locurilor.
Efectul curativ al apelor sărate a fost intuit în 1810 de boierul Matei Cantacuzino, proprietarul moşiei şi al satului Bălţăteşti. Cantacuzinii au fost astfel primii care au început să cerceteze şi să cureţe „fântânile de slatină”. Ei le-au împrejmuit, clădind şi două barăci mari, unde au aşezat căzi de lemn pentru cei din familie şi pentru oaspeţi.
Vestea despre efectele binefăcătoare ale slatinei de la Bălţăteşti a ajuns în toată Moldova. Feredeiele erau, în vremea aceea, destinate mai ales femeilor şi copiilor slăbiţi şi bolnavi, tratamentul constând şi în înfăşarea într-o pânză înmuiată în apă sărată. Efectele tămăduitoare se remarcau printr-o ameliorare vizibilă a stării de sănătate a pacienţilor care foloseau cele trei fântâni de sare (al patrulea izvor se va descoperi mai târziu): Olga, Elena şi Gheorghe, denumite după numele proprietarilor ce le stăpâneau. Cea mai căutată era fântâna lui Gheorghe – Izvorul Cneazului – al cărei debit ajungea până la aproximativ 100 ocale pe zi, la o temperatură de 14ºC.
Prima analiză ştiinţifică a izvoarelor a fost făcută în 1839 de către doctorul I. Chihac şi profesorul Franz Humpel. În 1850, Petre Poni, cunoscutul savant român, stabileşte şi el că în compoziţia chimică a izvoarelor de la Bălţăteşti se găsesc însemnate cantităţi de sodiu, clor, magneziu, calciu, fier, potasiu, iod sau brom. După şase ani, o analiză chimică mai detaliată a apelor minerale a fost efectuată de doctorul Stenner. Cu această ocazie s-a constatat că „bolele ce erau combătute cu succes prin întrebuinţarea externă, mai cu osebire (băi), sunt: poala albă, guturaiu încuibat, umflătura ghindurilor şi alte bole scrofuloase precum reumatismul cronic, pete, picingine, noduri, beşicuţe, bube, limbrici, trânji şi felurite patimi nervose”.
Principele D. Ştirbei, proprietar al băilor, a făcut considerabile îmbunătăţiri la sistemul de instalaţii. La 1870, stabilimentul de primire a vizitatorilor era compus dint-o clădire de lemn cu 24 de odăi, în formă de potcoavă, având pe lângă dânsele 6 bucătării şi 6 cabine pentru feredee.
Cel care a fondat de fapt staţiunea balneară Bălţăteşti, în sensul ei modern, şi primul medic calificat al băilor, a fost doctorul D. Cantemir. Strănepot al domnitorului Moldovei, Dimitrie Cantemir, dr. D. Cantemir a lucrat vreme de 15 ani la fondarea staţiunii. Registrele din acele vremuri indică printre pacienţii dr. D. Cantemir pe Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuţă, Veronica Micle, Calistrat Hogaş şi George Enescu. Ultimul, „trecând prin Bălţăteşti, împreună cu părinţii, la vârsta de 3 ani, a auzit un taraf de lăutari compus din viori, nai şi contrabas. Atât de puternic a fost mişcat de melodiile tarafului, încât, mai târziu, îşi amintea că a doua zi dimineaţa se juca întinzând un fir pe o bucată de lemn şi socotea că este vioară, fluera ca să imite naiul şi cu două beţişoare încerca să redea sunetul ţambalului”.
La 19 octombrie 1878, dr. D. Cantemir a cumpărat de la Principele D. Ştirbei „stabilimentul de slatină” compus dintr-o clădire principală şi anexe: şase bucătării şi şase cabine pentru feredee. Începând cu această dată se remarcă anii prielnici dezvoltării Bălţăteştilor, mai ales că prietenul şi colegul de breaslă al dr. D. Cantemir, doctorul Konya, a venit la Bălţăteşti rămânând surprins de valoarea terapeutică a izvoarelor de aici. Cunoscut pentru analizele efectuate în staţiunile Baden-Baden şi Slănic Moldova (1881), dr. Konya a făcut o nouă analiza a tuturor izvoarelor în anul 1883, cu care ocazie arăta că acestea „sunt cele mai bogate în săruri din toate apele omologate de pe continentul european”. În opinia lui, izvoarele de la Bălţăteşti erau cotate pe acelaşi plan cu apele de Karlsbad, Marienbad, Vichy. „Sperăm că o nouă epocă se pregăteşte când hidrobiologia românească nu va mai fi dată uitării, având dreptul din toate punctele de vedere de a ne interesa mai mult, şi atunci sigur calităţile apelor noastre vor atrage pe mulţi medici învăţaţi de a le vizita şi studia, pentru a se convinge că dacă ele nu sunt poate superioare celor străine, cel puţin pot în toată siguranţa rivaliza cu ele”.
La 20 octombrie 1885, a fost descoperit cel de-al patrulea izvor de apă minerală pe care dr. Cantemir l-a folosit pentru cura internă, deoarece apele produceau o reacţie neutră.
Dr. D. Cantemir a reuşit ca într-o perioadă scurtă de timp să creeze la Bălţăteşti un aşezământ modern. A început prin captarea sistematică a izvoarelor, realizarea rezervoarelor şi a unor instalaţii mecanice auxiliare, extragerea sării, ridicarea stabilimentului băilor, a sălii de cură cu “inhalaţi de brad”; ulterior a fost construit hotelul principal înconjurat de mai multe vile, de un restaurant, un cazino, o farmacie, poşta.
Sute de poloboace cu slatină se umpleau şi se transportau în care trase de boi la Mănăstirea Văratec, cu care se făceau „feredee”. Începuse să se fabrice deja şi sarea de Bălţăteşti, ce se vindea în cutii de lemn, pe care erau lipite instrucţiuni, atât la Piatra Neamţ, la Farmacia „Vorel”, cât şi la toate drogheriile principale din ţară, precum şi peste hotare, ajungând până la Petersburg.
Pe durata primului război mondial, Băile Bălţăteşti au fost transformate în spital militar, cunoscând numeroase şi însemnate deteriorări la instalaţii şi clădiri. În 1917, băile Bălţăteşti, aflate în arenda Spitalului Piatra Neamţ, erau singura staţiune din ţară care mai funcţiona, având 60 de persoane la tratament.
La 1 iulie 1918 spitalul a fost desfiinţat. În acelaşi an, din cauza stării avansate de degradare a clădirilor şi instalaţiilor, care presupuneau mari investiţii pentru remedierea lor, proprietarul băilor, Eduard Arapu, a preferat vânzarea stabilimentului. Cumpărătorii au fost fraţii doctori Lazăr şi David Goldhamer din Botoşani. Noii stăpâni ai băilor au făcut reparaţii, aducând staţiunea într-o stare optimă de funcţionare, până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial.
Potrivit tradiţiei, staţiunea avea muzică şi se dădeau baluri; o fanfară militară interpreta zilnic, în parcul staţiunii, arii din opere şi valsuri celebre. Între anii 1930-1933, la restaurantul de lux Cazino a cântat Zavaidoc, vestitul artist popular. Staţiunea cunoaştea o activitate tot mai intensă, stabilimentul cuprinzând: „Hotelul Mare” cu 48 de camere, „Hotelul nou” cu 18 camere, vila „Lyli” cu 16 camere, vila „Cantemir” cu 10 camere, vila „Telegraf” cu 10 camere, vila „Priveliştea” cu 6 camere, vila „Coleandru” cu 4 camere. Tot în această perioadă, tehnica tratamentelor capătă o paletă largă de preocupări medicale, cele mai folosite fiind inhalaţiile şi pulverizaţiile pe care le aplica vestitul dr. Ionescu din Piatra Neamţ.
Începutul celui de-al doilea război mondial a dus la închiderea băilor, în anul 1939, pentru o perioadă de 10 ani. În acest timp, în localul băilor a funcţionat Spitalul Zonei Interioare nr. 622.
După cel de-a doilea război mondial, băile au fost naţionalizate prin preluarea lor de către stat de la proprietarul David Goldhamer. Prestigiul de care se bucurau băile, după naţionalizare, determină Ministerul Afacerilor Interne ca, la 2 iulie 1948, printr-o circulară să situeze staţiunea Bălţăteşti imediat după Băile Felix şi înaintea celor de la Covasna şi chiar a staţiunii Borsec.
Până în 1968, băile din Bălţăteşti au fost administrate de staţiunea Slănic-Moldova, după aceea au trecut sub administraţia Consiliului Popular al judeţului Neamţ. În 1970, vechea staţiune a fost demolată şi modernizată cu noi spaţii de cazare şi masă. Din 1993, staţiunea a fost preluată de Ministerul Apărării Naţionale. Băile Bălţăteşti au tradiţie şi istorie. Asupra lor am concentrat, succint, acest articol. Situaţia băilor din Bălţăteşti de astăzi ar putea face obiectul unui alt articol, dar care ar face parte dintr-o altă categorie, a celor de investigaţie.
Prof. dr. Daniel DIEACONU
