O instituţie importantă a judeţului Neamţ, Casa de Asigurări de Sănătate, nu are, de mulţi ani, suficient spaţiu pentru mulțimea de documente pe care trebuie să le arhiveze. Documentele sunt peste tot, în condiții improprii. “Au fost, cu siguranţă, mai multe solicitări făcute de noi către Consiliul Judeţean Neamţ, în ultimii ani. Acum solicitarea s-a făcut în sensul de a găsi, provizoriu, o soluţie, pentru că urmează să ne construim noi un spaţiu pentru arhivă. Avem arhivă, însă, s-au adunat foarte multe documente, iar termenul pentru arhivarea acestora este foarte mare, între 20 și 50 de ani“, a declarat Nadia Harpa, directorul CAS Neamţ.
În şedinţa extraordinară de vineri, 16 iunie, Consiliul Judeţean Neamţ propune un spaţiu pe strada Ştefan cel Mare, fosta Casa Medicului, de lângă clădirea în care funcţiona FIC. Amenajările şi echipamentul pentru prevenirea şi stingerea incendiului, obligatorii pentru un astfel de spaţiu, vor fi realizate din fondurile proprii ale CAS Neamţ.
Legislaţia românească obligă toate instituţiile generatoare de documente să le păstreze, în spaţii special amenajate avizate de Arhivele Naţionale, arhivate, în condiţii de siguranţă, cu mijloace adecvate de păstrare şi de protejare. Spaţiul destinat arhivei trebuie să fie dotat şi cu instalaţiile şi sistemele de prevenire şi stingere a incendiilor (Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996). Documentele arhivate se păstrează între 5 şi 50 de ani, ceea ce înseamnă că, în timp, se adună cantităţi considerabile.
A.C.