Spectacole de muzică medievală, demonstrații de luptă în echipament de epocă, parade cu domnițe și cavaleri, expoziții de artă populară, spectacole de muzică, dansuri și muzică populară, ateliere și târguri meșteșugărești, toate acestea și multe alte surprize fac parte din Festivalul Zilele Cetății Neamț, 2023. Festivalul medieval, un eveniment ajuns la cea de-a XXII-a ediție este organizat de Consiliul Județean Neamț împreună cu Primăria și Consiliul Local Târgu-Neamț, având ca parteneri Complexul Muzeal Național Neamț și Casa Culturii „Ion Creangă“.
Unul dintre mometele spectaculoase ale evenimentului va fi Parada Ordinelor Cavalerești, la care vor lua parte toți invitații din cadrul festivalului. Cei mici vor avea parte de ateliere special destinate lor. Cei mari se vor bucura de demonstrații de lupte cavalerești, tir cu arcul, aruncarea suliței, dans și muzică medievală.
Nu vor lipsi târgurile de meșteșuguri cu vânzare de produse, expoziția de produse locale din Ținutul Zimbrului, degustări de produse tradiționale, întreceri medievale, spectacole interactive în cadrul cărora ordinele cavalerești vor prezenta armele și echipamentul. Vor fi expoziții medievale de tunuri, halebarde, săbii, spade, archebuze, coifuri, scuturi și cămăși de zale.
Publicul va fi încântat să vadă pe viu ritualul schimbării gărzii, realizată de către Străjerii Cetății Neamțului. Vor fi activități de tabără și ateliere de manufactură în tabere militare medievale: atelier de confecționare zale, atelier de pielărie, de întreținere și reparații scuturi, armament, coifuri, expoziție de arme și armuri.
Credincioșii vor putea participa la oficierea slujbei Sfintei Liturghii în Paraclisul Cetății Neamț.
Vor fi spectacole de tipul Confruntarea Ordinelor Cavalerești din Cetatea Neamț, târg de carte istorică, activități muzeale cu intrare liberă, pe tot parcursul festivalului accesul în Cetatea Neamț fiind gratuit.
Nu vor lipsi concertele în aer liber și tot felul de activități recreative destinate copiilor, adulților și întregii familii.
Zilele Cetăţii Neamţ, eveniment care a ajuns la cea de-a XXII-a ediţie, debutează vineri, 30 iunie, mii de localnici din ţinutul străjuit de masivul Ceahlău şi turişti din ţară fiind aşteptaţi să participe la manifestările programate în incinta şi în apropierea fortăreţei muşatine din oraşul Târgu Neamţ, ele încheindu-se duminică seară, 2 iulie.
Angela Croitoru