(Re)Câștigarea în instanță a funcției de șef al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț nu este doar o victorie formală, afirmă Cristina Păvăluță. A fost demisă în 3 februarie 2022 de președintele CJ Neamț, Ionel Arsene, cu mai puțin de o lună înainte de a expira cei 3 ani cât Cristina Păvăluță a avut interzis să ocupe funcții publice, conform hotărârii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a admis decizia de incompatibilitate formulată de ANI. Imediat a dat în judecată Consiliul Județean și pe Ionel Arsene, în 10 octombrie anul trecut a câștigat, la Tribunalul Neamț, repunerea în funcție și în 16 iunie a primit aceeași rezoluție la Curtea de Apel Bacău. Luni, 19 iunie, Cristina Păvăluță declară că se întoarce în funcție și asta cât de curând.
„Astăzi am depus personal la Consiliul Județean solicitarea de punere în executare a hotărârii judecătorești definitive. Termenul de executare este „de îndată”, dar încă nu am primit răspuns. Am atașat și copie după soluția publicată în portalul instanțelor, hotărârea judecătorească este publică. Am să mă întorc de-acolo de unde am plecat, vreau să-mi recapăt funcția publică și toate drepturile bănești care mi se cuvin, conform deciziei instanței, deși e ultimul lucru care mă interesează. Este o victorie a speranței și încrederii că justiția este corectă. Am avut și oameni care m-au susținut în tot acest timp. Cât am să stau în funcție, anul acesta sau și anul viitor, asta depinde de ce voi simți în momentul când mă voi întoarce acolo”, declară Cristina Păvăluță, actualmente consilierul primarului de Piatra-Neamț (mai multe detalii aici).
La sediul DGASPC Neamț am găsit-o, la prânz, pe Marlena Panduru, actualul director general, cea care acum un an și jumătate a acceptat să o înlocuiască pe Cristina Păvăluță. Directorul Marlena Panduru a precizat că nu a primit nimic oficial de la CJ Neamț și că nu vrea să comenteze despre acest subiect.
Un punct de vedere am primit de la Ion Asaftei, președintele CJ Neamț, care a răspuns solicitării noastre de clarificare a situației: „În momentul acesta, la Consiliul Județean Neamț nu există un document oficial, în baza căruia să poată fi repusă în funcție doamna Cristina Păvăluță. În lipsa hotărârii judecătorești, situația actuală de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț rămâne neschimbată. Instituția are un director interimar, care își desfășoară activitatea conform atribuțiilor de serviciu”.
Așadar, rămâne de văzut cât va dura până ce C.J. Neamț va anula decizia de demitere a Cristinei Păvăluță și o va repune în funcție, plus despăgubirile bănești. Astfel de hotărâri judecătorești definitive sunt executorii „în termenul prevăzut în cuprinsul hotărârii, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii”, potrivit Codului de procedură civilă. Sentința rămasă definitivă spune, pe scurt: „Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia puterii de lucru judecat, ca nefondate. Admite acţiunea formulată de reclamanta Păvăluţă Cristina în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Consiliul Judeţean Neamţ şi UAT Judeţul Neamţ. Anulează Dispoziţia nr.51/3.02.2022 privind încetarea raportului de serviciu al reclamantei, emisă de Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ. Repune părţile în situaţia anterioară emiterii Dispoziţiei nr.51/3.02.2022. Obligă pârâtul Consiliul Judeţean Neamţ să plătească reclamantei drepturile salariale cuvenite. Obligă pârâţii să plătească reclamantei suma de 4.760 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Neamţ, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal”, potrivit portalului Tribunalului Neamț.
Cristina Iordache