La fel de bine titlul putea fi o anchetă despre indiferență, indolență, durut în dos, instituții care mimează munca sau despre cum niște oameni plătiți bine spre foarte bine se joacă în hârtii cu viața unora care nu au acest privilegiu. Mesagerul de Neamț a primit o sesizare despre un posibil pericol de explozie în centrul municipiului Piatra Neamț. Am trecut la verificări, inclusiv noaptea și am constatat că cele reclamate se verifică. Am cerut lămuriri instituțiilor și am găsit hârtii și pasarea problemei. După ce am înaintat cu investigația jurnalistică ne-am lămurit cu un lucru: totul se mișcă foarte repede dacă apare ”pericolul” să fii dat la ziar.
Primul pas: descrierea situației!
Foarte aproape de kilometrul zero al municipiului Piatra Neamț, Piața 22 Decembrie este, la prima vedere, un loc liniștit din reședința de județ. Totuși, străbătând străduța pitorească ce iese în bulevardul Decebal nu poți rata un loc insalubru, plin de gunoaie de toate felurile, resturi menajere și ceva haine ieșite din uz de foarte mult timp. Pe partea stângă cum cobori spre bulevard, se află un punct de alimentare cu gaz ce include instalații și vane, o construcție mai înaltă de un stat de om și câțiva metri lungime. Deși locul ar trebui să fie închis în permanență, securizat, ușile sunt larg deschise, iar interiorul arată dezolant. Singurul lucru care pare normal ar fi instalațiile de gaz ce par a fi funcționale. Acolo, oamenii fără adăpost se cazează ori de câte ori doresc și lasă în urmă prăpăd. Pe lângă focarul real și palpabil de infecție, există și pericolul unei explozii, existând urme de foc .
Al doilea pas, discuția cu oamenii!
Cei mai deranjați de toate acestea sunt locuitorii din zonă, care nu au găsit încă pârghii să rezolve situația. „Este ceva de nedescris. Acolo este un loc unde vin și stau boschetarii ori de câte ori doresc. Nu îi împiedică nimeni. Când e frig mai încropesc un foc să se încălzească. Nu-i deranjează nimeni deși e la stradă. Este insalubru. Chiar și oameni bine îmbrăcați trag acolo să-și facă nevoile. Așa se întâmplă de mult timp și este deranjant. Am anunțat la asociație, la primărie, pe unde am putut. Uneori se curăță locul, dar nu durează mult și din nou e prăpăd. E urât și, mai ales vara, miroase îngrozitor”, a spus o doamnă ce locuiește în blocul din imediata vecinătate.
Asociația de proprietari nr. 6 Viitorul, prin președintele Paul Căpitanu, încearcă de ceva vreme să rezolve problema, dar fără succes. ”Este ceva ce deranjează, iar pe lângă faptul că arată îngrozitor, este focar de infecție. Am sesizat Primăria Piatra Neamț dar nu s-a rezolvat, iar acum o să mai depunem o sesizare, tot la primărie și una la Direcția de Sănătate Publică, poate reușim până la urmă”, spune președintele.
Concret, prin cererea asociației din martie 2022, s-a cerut desființarea punctului dezafectat de gaz și ridicarea de pe domeniul public, motivat de faptul că acea construcție a devenit toaletă, tomberon de gunoi sau dormitor pentru oamenii străzii, fiind un veritabil focar e infecție.
Al treilea pas, citit documente!
Răspunsul primăriei este clar: ”Referitor la petiția dumneavoastră (…) vă informăm că, în urma răspunsului primit de la reprezentanții Delgaz Grid nu putem dezafecta/demola punctul de alimentare cu gaz din Piața 22 Decembrie, nr.16, acesta fiind încă funcțional”! Și atât, lucrurile au rămas așa! Cu tot respectul față de autoritate, un miciman care a conceput răspunsul, ar fi trebuit, pe cale ierarhică, să propună și măsuri, în afară de o adresă la Delgaz. Oricând, acolo, dacă există gaz pe țeavă, se poate produce o catastrofă.
La cererea noastră am mai primit un răspuns oficial: ”Punctul de alimentare cu gaz din Piața 22 Decembrie Nr 16 este proprietate a SC Delgaz Grid SA, iar, în conformitate cu Regulamentul privind normele de gospodărire, întreținere, curățenie și estetică aprobat prin HCL nr. 228 din 31.08.2021, societatea a fost notificată cu privire la starea acestuia, în vederea relocării sau securizării și cosmetizării lui în cel mai scurt timp. De asemenea, le-a fost solicitat și un răspuns cu soluția tehnică pentru care optează. Vă vom transmite răspunsul socității imediat ce îl vom primi”.
Problema a intrat și în atenția Poliției Locale Piatra Neamț: ”Anul trecut ne-am autosesizat în două rânduri după ce patrulele care au trecut prin zonă au văzut ce este acolo, ulterior locul fiind salubrizat. A fost anunțat și Delgaz Grid să-și securizeze spațiul. De la locatarii din zonă nu au fost înregistrate reclamații. Asociația de proprietari de acolo a sesizat primăria care, la rândul ei, a anunțat furnizorul de gaz. Între timp, ușile de la acel spațiu au fost deschise din nou, drept pentru care am sesizat iarăși Delgaz Grid să ia măsuri de securizare a locului. O patrulă a Poliției Locale va fi în zonă, inclusiv noaptea, pentru a face verificări până la remedierea situației”, a declarat Irina Ștefănescu, purtător de cuvânt al Poliției Locale Piatra Neamț
Comentariul referitor la atitudinea primăriei este valabil și aici, cu amendamentele de rigoare.
Al patrulea pas: sunat proprietarul!
Am sunat pentru lămuriri la Delgaz Grid. Răspunsul a fost unul pe măsură: „Sunați la numărul 0800800928, urgențe Gaz și va veni o echipă să vadă ce se întâmplă acolo sau să trimiteți un email sesizări punct distribuț[email protected]”.
Cum spuneam, sunt instituții care au grijă de cetățean, prin natură muncii lor. Situația trenează de un an și tot ce avem sunt niște adrese pe hârtie sau în format digitalizat.
Pasul cinci: până la publicarea textului primim o fotografie care sugerează că s-ar fi intrat în normal!
Cum? A fost închisă ușa de metal și securizață cu o crenguță uscată. Fotografia primită la redacție dă bine, nu-i așa?
Realitatea este cu totul alta. Ne cerem scuze că am luat crenguța menită să ascundă mizeria, dar am pus-o cu grijă la loc!
(Gabi SOFRONIA, Bogdan CĂLIAN)