Protestele anunțate de angajații din Sănătate și Poliție, care se adaugă profesorilor aflați în grevă de peste două săptămâni, fac ca responsabilii guvernamentali să ia măsuri preventive urgente. A fost aleasă și acum calea unui proiect de ordonanță de urgență care să aducă salariile polițiștilor și infirmierelor la nivelul maxim din grila de salarizare aferentă anului 2022, așa cum ar fi fost normal și legal. Acesta a fost lansat marți, 6 iunie, în dezbatere publică de Ministerul Muncii. În preambulul proiectului se argumentează, între altele, că măsura este urgentă (?!?) „întrucât în lipsa unor măsuri concrete şi rapide s-ar vulnerabiliza şi mai mult categoriile de persoane vizate de prezenta ordonanţă de urgenţă, prin diminuarea puterii de cumpărare, cu impact semnificativ asupra standardelor de viaţă ale populaţiei şi prin amplificarea riscului de sărăcire extremă”. Majorarea salariilor este propusă a se face începând cu luna iunie și vizează, în domeniul Sănătății, infirmierele, brancardierii, spălătoresele, îngrijitoarele, pentru care nu s-a aplicat grila conform Anexei 2, dar și polițiștii și militarii pentru care se aplică Anexa 6.
Aplicarea grilei pentru personalul auxiliar sanitar este argumentată în nota de fundamentare prin aceea că: „Spre deosebire de restul personalului care este salarizat pe această anexă (medici, asistenți medicali, alt personal de specialitate cu studii superioare, etc ), aceste categorii de personal sunt singurele din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 care nu au atins nivelul maxim de salarizare din grilă. Având în vedere problema majoră a domeniului de asistență socială, lipsa personalului de specialitate, și ținând cont de provocările cu care se confruntă sistemele de asistență socială (pandemia COVID, criza din Ucraina, creșterea numărului persoanelor vârstnice în România, criza forței de muncă în domeniul asistenței sociale, migrarea forței de muncă în alte state membre în defavoarea României și nu numai), se propune majorarea salariilor de bază pentru personalul de specialitate din domeniul asistenței sociale la nivelul salariilor de bază prevăzute de Legea-cadru nr.153/2017 pentru anul 2022”.
Argumentul pentru majorarea salariilor polițiștilor și militarilor ține de faptul „că ultima majorare salarială adoptată de Guvern pentru bugetarii din Anexa 8 „Familia ocupațională de funcții bugetare «Administrație» a vizat un număr de aproximativ 8000 de angajați din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. Astfel, s-au creat premisele unei diferențieri salariale în raport cu restul angajaților din sistem (polițiști și militari), salarizați potrivit anexei nr. VI la Legea-cadru nr.153/2017, pentru care nivelul salariului de funcție/soldei de funcție nu a fost majorat până la concurența nivelului prevăzut de lege pentru anul 2022”.
Impactul bugetar este de peste 813,4 milioane de lei în 2023 și pentru următorii 4 ani ar fi de peste 1,5 miliarde de lei anual.
Polițiștii au anunțat, înainte ca Guvernul să promoveze acest OUG pentru ședința din această săptămână, că încep protestele din 6 iunie, Federația Sanitas are programată grevă japoneză de miercuri, 7 iunie, urmată de marșul din 8 iunie, zi în care și profesorii vor să facă miting la București.
C.I.