Din cei 317 candidați în concursul pentru gradațiile de merit, din Neamț, doar 29 au depus contestații la punctajele acordate de comisia consultativă a Inspectoratului Școlar Neamț. Asta în condițiile în care sunt doar 193 de gradații în sesiunea iunie 2023 – 171 pentru cadrele didactice și 22 pentru personalul didactic auxiliar, iar la multe discipline sunt și câte doi candidați pe loc.
Contestațiile au putut fi depuse pe mailul pus la dispoziție de IȘJ Neamț până miercuri, 21 iunie, la ora 16. După soluționare, ierarhia finală va fi publicată în ziua de 4 iulie pe site-ul inspectoratului școlar. Cei care se califică vor primi 25% din salariul de bază pentru o perioadă de 5 ani– salar majorat de la 1 iunie, după ce Guvernul a adoptat OUG 57/2023, ca răspuns la greva generală din Educație.
Rezultatele după evaluarea inițială pot fi consultate aici.
C.I.