Maria Tănase (60 de ani) sau tanti Maria, cum o cunosc mai toți apropiații, este administratorul taberei de la Oglinzi din 1990. Născută în satul Oglinzi și locuind la o aruncătură de băț de stațiune, tanti Maria a trăit de-o viață în tabăra pe care o consideră prima ei casă. Ea iese în evidență și prin câteva povești de viață: bunicul ei a fost îngrijitorul cailor regelui Carol, iar primul concediu și l-a luat la începutul acestui an. La mare nu a mai fost din clasa a IV-a. Tanti Maria este de o vivacitate extraordinară. Încă de la prima întâlnire îți dai seama că stai lângă o femeie puternică dar și sufletistă.

– Cum ați ajuns să lucrați la tabăra Oglinzi? Și când?

Întâi am lucrat la fabrica Volvatir, iar tatăl meu fiind aici la tabără paznic de dinainte de 1990 mă lua și el și mama pe aici la treabă. Pe atunci lucrau doar sezonieri și plecau toamna. La un moment dat s-a decis ca tabăra să aibă un administrator permanent. Tabăra începea pe 15 iunie și se termina pe 15 septembrie. Tatăl meu lucrând aici și auzind că se va scoate la concurs un post de administrator m-am înscris și am reușit. Tata și mama lucrând aici mă luau aici după școală și apoi după serviciu. Și-i ajutam la treburile de aici. Practic eu am trăit și lucrat de-o viață aici. Bunicii mei de pe tată au lucrat la grajdurile cu cai ale regelui Carol. Bunicul meu avea grijă de caii regelui, când acesta venea pe aici în vizită. După război singura clădire care a rămas în picioare a fost cabana de la intrare. Aici a fost frontul. Și după aceea, Nicolae Ceaușescu a făcut clădirile pentru tineret.

– Cum arăta o zi sau o vară în tabăra Oglinzi înainte de 1989?

Grupurile de copii veneau cu bucătarul lor. De exemplu, județul Teleorman închiria tabăra noastră pe perioada unei întregi veri. Era un mare flux de copii. Atunci capacitatea taberei era cam așa: vilele 128 de locuri și la cabana veche erau 80 de locuri. Deci 200 de locuri sezon de sezon. Tabăra Oglinzi a început să aibă o mică cădere în 2010, când a fost criza și s-a simțit lipsa copiilor. Dar atât. Însă să vă spun ceva: copiii de dinainte nu erau așa de pretențioși cum sunt cei de acum. Înainte de 1990 copiii se spălau la intrare, era un jgheab făcut din tablă de vreo 6 metri și cu o țeavă găurită. Copiii dimineața se spălau pe ochi și pe dinți. În camere nu existau toalete. Ele erau afară. Vilele din spate s-au construit în 1975 de către Partidul Comunist. Exista pe atunci un proiect de construire a 1.500 de căsuțe, aici, la marginea pădurii, dar a venit revoluția și asta a fost. Proiectul l-am văzut cu ochii mei. Aici se făceau pionierii și orice activitate a tineretului comunist. Când era tata paznic am cunoscut-o și pe Maria Gheorghe, prim-secretarul județului. A venit aici într-o inspecție și l-a bătut pe tata pe umăr. Eu greblam prin curte. Atunci lucram la Volvatir. Tatăl meu era pe atunci și paznic și administrator. I-a zis să o țină tot așa. Noi stăm aici pe o colină de sare. Este o legendă care spune că numele satului Oglinzi vine de la următoarea poveste: razele soarelui ar reflecta în sarea de aici, se oglindea într-un lac, și așa i-a rămas numele de Oglinzi. Înainte de 1990 tabăra se aproviziona de la unitățile alimentare ale Cooperativei de Consum. Tatăl meu transporta mâncarea cu căruța. Dar totul era cu aprobări. Vara veneau aici foarte mulți sportivi. Ei erau foarte bine alimentați pentru că aveau alocați de la stat mulți bani pentru hrană. Dacă un elev avea alocați 10 lei pe zi pentru hrană, un sportiv avea 25 lei pentru masă pe zi. Atunci nu aveam teren de sport iar paturile erau din fier aduse de la armată. Ce aruncau ei primeam noi. Dar cu toate astea copiii erau fericiți aici. Am ținut foarte mult la curățenie și mâncare.

– Cum este acum în tabără, tanti Maria? Cine vă solicită, pe timpul verii?

Acum ne caută profesori din țară. Școlile din România ne caută an de an. Fără lipsă de modestie tabăra Oglinzi este rezervată de către școlile din țară cu un an înainte. Pe 19 iunie se deschide tabăra oficial și se termină pe 13 septembrie. În această perioadă nu avem niciun pat liber. Acum se aude că vom trece în subordinea Ministerului Familiei. Acum fiind în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului. Dar noi avem rezervări și pe parcursul anului, când multe învățătoare vor să vină în excursii aici, la final de an. Colaborăm bine cu Constanța. Acum avem 148 de locuri în tabără. În 2009 am primit singura investiție pentru reparații capitale și am renovat vilele. Există baie în fiecare cameră, s-a cumpărat mobilier nou din lemn masiv și multe alte modernizări. Aici suntem cinci oameni care lucrează permanent și pe timpul verii avem în plus angajați opt zilieri. Vreau să mulțumesc tuturor directorilor care m-au sprijinit. Atât cât au putut și ei. Terenul de sport l-am făcut din forțe proprii, în 2009. Am adus un excavator, un buldozer și l-am făcut cum am putut și eu. Avem și locuri de joacă. Începând de anul acesta avem amplasată și o tiroliană. Trebuie să le dăm la copii ocupație. Avem două mese de tenis, două mese de biliard. O masă de biliard am primit-o de la stațiunea Oglinzi, prin bunăvoința domnului viceprimar Vasile Apopei. Și vreau să mai fac și un teren de volei. O să pun pe jos nisip. Acum avem și centrale termice pe lemne. Că mă săturasem până în 2009 să car lemne cu brațele și să fac focul la atâtea zeci de sobe. Din 2010 avem și cuptoare, că înainte aveam plite.

– Cum vă explicați totuși că majoritatea taberelor din țară s-au închis și stau acum în paragină? Iar tabăra Oglinzi rezistă.

Nu o spun ca pe o laudă. Dar o explicație v-o dau. Am fost crescută aici, în tabără. Părinții mei au lucrat aici, am fost la doi pași de tabără. Tabăra a fost prima mea casă. Eu vin aici zilnic, de-o viață. De luni până luni. Nu am un program fix. Vin prima și plec și la 11 seara de aici. Noi ne-am profilat pe meniuri, după pretențiile copiilor. Dacă din 1990 până în 2000 aveam în meniu varză, ceafă separată la cuptor și se mânca tot, acum avem alte generații. Nu mai facem mazăre cu carne seara. La noi în Moldova copiii nu mai mănâncă brânză cu smântână, pentru că ar avea multe grăsimi. Nu se mănâncă caș cu mămăliguță caldă. Caș adus de la stână. Acum se mănâncă pizza. 150 de copiii mănâncă pizza făcută de noi. Am o mare satisfacție când văd farfuriile goale după masa copiilor. Dacă nu te dai după noile generațiile îi pierzi. Noi facem mâncare după niște grafice, în funcție de calorii. Un copil trebuie să aibă o masă și cu calorii. Noi dăm fructele la ora 17. Avem 65 lei de copil alocați pe zi. Eu îmi permit să dau un supliment după-amiază, până ia masa la ora 19. Seara dăm două feluri de mâncare. Pe lângă un fel de mâncare dăm și o plăcintă cu brânză sau un produs de patiserie. Noi primim plăcintele fierbinți și copiii și profesorii le mănâncă fierbinți seara. Și acum mă sună profesoare care îmi zic că le e dor de plăcintele noastre.

– Cum vedeți viitorul taberei Oglinzi?

Eu am 60 de ani și mulțumesc lui Dumnezeu că am putut supraviețui până acum. Am avut mari probleme în familie. Probleme de sănătate. Eu am fost mereu grijulie și responsabilă. Am un principiu: dacă copilul iese sătul de la sala de mese și a mâncat tot eu sunt mulțumită. Eu cred că în viitor particularii vor lua taberele. Se vor privatiza. Ce a mai rămas din taberele noastre. Eu nu mai văd ca statul român să mai bage bani în tabere. În 1990 erau 156 de tabere, iar la nivel de județ erau 5 tabere: Oglinzi, Cozla, Tazlău, Ceahlău și Borca. Iar acum mai sunt doar Oglinzi și Cozla, care cazează acum refugiați din Ucraina. Iar la nivel național mai avem acum vreo 6 tabere cărora li s-au dat avize de funcționare. Prin 2000 mai erau 60 de tabere. Și din astea șase tabere din țară tabăra Oglinzi este cea mai bună. Mă sună lumea continuu pentru rezervări. Suntem renumiți pentru curățenie și mâncare bună. A lucra cu copii de vârste între 7 ani și până în clasa a XII-a nu este ușor. Multora nu le plac spaghetele, alții nu știu să mănânce cu lingura. Și știți un alt motiv pentru care multe tabere s-au distrus? Au avut administratori care nu au ținut cu dinții de ele și care s-au îmbogățit de pe urma lor. Au luat din mâncarea copiilor. Colaborez foarte bine cu conducerea Direcției Județene de Tineret și Sport de la Piatra Neamț. Însă nici nu m-am căinat prea mult la directori. M-am descurcat cum am putut. Dar am fost sprijinită, pentru că au văzut că sunt multe cerințe la tabăra Oglinzi. Acum nu mai primim subvenții de la stat. Singuri ne gospodărim. Cu cine să te lupți? Așa e legea. Noi am muncit până mai ieri cu salariul minim pe economie. Dar un om care nu are vechime lucrează aici pe un salariu de 2.000 lei.

– Ce vă mai doriți de la viață?

Sănătate și liniște. Și putere s-o mai duc câțiva ani, aici la tabără. Am copii buni. Bogăție acasă nu am, dar mă simt foarte bine. Nu-mi trebuie decât un pat, o bucătărie și un blid de mâncare. Am un purcel, am o găină, am o grădină. Dar știți ce-mi doresc cel mai mult? Un concediu, domnul meu. Nu am mai fost la mare din clasa a IV-a, când am fost într-o tabără la Năvodari. Anul ăsta, în luna ianuarie am mers și eu pentru prima dată într-un concediu de 7 zile. Am fost în Israel. Am pus pentru prima dată piciorul într-un avion. Nu am putut pleca pentru că nu pot lăsa tabăra. Trebuie să fiu permanent aici. Trebuie să am grijă zilnic de 150 de copii. Am un inventar aici. Eu răspund. Am o mare responsabilitate. Aici la noi vin și studenți din Iași, an de an. Aici se organizează an de an team-building-uri, evenimente cu francofonia. Plus că sunt școli care nu au reușit să vină la noi pe timpul verii pentru că nu au fost locuri libere, și vin iarna sau primăvara.

Gheorghe Paisa, director executiv al Direcției Județene pentru Tineret și Sport Neamț din 2015

„DJTS este o instituție cu patru centre de agrement. Din cele patru, doar doua sunt active, Centrul de Agrement Oglinzi Târgu Neamț și Centrul de Agrement Cozla Piatra Neamț. Centru de Agrement Tazlău era nefuncțional, actualmente este predate la Compania Națională de Investiții pentru reabilitare și construcția unei noi tabere, iar Centrul de Agrement Izvorașul Bicaz, este în conservare împreună cu Primăria Bicaz, deoarece fiecare instituție în parte deține ½ din tot.

Primul obiectiv de la preluarea funcției a fost activarea centrelor de agreement. Până la finalul anului 2015 am obținut avizele necesare funcționării în condiții legale și în octombrie 2015 am înscris Tabăra  Oglinzi la Ministerul de externe – Departamentul Românilor de Pretutindeni pentru organizarea de tabere internaționale în vara anului 2016. Asfel, proiectul a fost acceptat experimental, cu 4 serii de câte 7 zile, anul acesta ajungând la 7 serii cu câte 150 de copii pe serie, găzduite de Tabăra Oglinzi. Fiecare serie are un program bine definit prin îmbinarea odihnei cu distracția, prin vizitarea obiectivelor turistice și geografice nemțene.

În ultimii ani, Tabăra Oglinzi s-a schimbat intergral, de la toalete în curte, la toalete în camere, de la încălzirea cu sobe cu lemne la încălzire cu centrale cu propan din buteliile proprii, înlocuit integral acoperișurile de azbociment cu tablă modernă și protejarea cu paratrăsnete moderne, deasemenea construcțiile izolate termic și refăcute fațadele, îmbunătățirea condițiilor de tabără prin construcția de locuri de joacă, a unui teren de fotbal cu iarbă, a unui club pentru activități, construcția terasei și dotarea pentru servirea mesei și diverse activități, dotarea camerelor cu televizoare și internet și multe altele.

Asta nu înseamnă că nu mai sunt de făcut îmbunătățiri. Mai sunt multe, însă lipsa unei finanțări de la ordonatorii principali de credite, ne fac să ne mulțimim cu ce avem. Fiecare banuț adunat îl drămuim pentru îmbunătățirea condițiilor de tabără. La momentul actual, suntem nevoiți să lucrăm cu personal zilier, doar pe perioada taberelor. Zilierii pot fi angajați maxim 90 de zile pe an. Ne-am dori să avem personalul nostru, permanent, să putem oferi servicii 365 de zile pe an.

Nu suntem în competitive cu celelate tabere naționale, însă ne dorim ca Tabăra Oglinzi să fie una frumoasă, să ofere toate condițiile odihnei și recreerii copiilor, iar toți cei ce pleacă de la Târgu Neamț să rămână cu amintiri de neuitat”.