În contextul scandalului privind ”azilele groazei” din România, Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Neamț a intrat mai mult în atenția opiniei publice. Inclusiv conducerea instituției, care este asigurată de Mihaela Alungulesei, unul dintre cei mai longevivi și discreți directori de deconcentrate din Neamț, ajunsă pe funcție în 2013.
O mențiune din declarația de avere (vezi aici) depusă în luna iunie a acestui an pentru anul trecut, atrage atenția în mod deosebit. Directorul executiv al Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Neamț, și-a trecut salariul la rubrica „VI. Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro”. Dacă luăm de bună mențiunea, înseamnă că pentru anul trecut a considerat drept cadou/serviciu/avantaj suma de 82.854 RON, trecută drept salarii. Faptul că a trecut drept sursă a banilor ”salarii” pentru serviciul prestat întărește ideea că, din cine știe ce motive, și-a considerat salariul drept un cadou.
Chiar dacă putem considera că este o eroare la mijloc, tot rămâne faptul că vorbim despre o declarație de avere completată în dorul lelii. Pentru că mai jos în declarație, în rubrica următoare, este trecut salariul – 84.194 Ron – adică o cifră cu o valoare diferită de cea trecută mai sus.
În condițiile date, cine mai știe care este salariul real și dacă avem de-a face sau nu cu cadouri la o valoare apropiată?
La suma respectivă numită cadou nu se ajunge nici dacă aduni alte venituri care vin ”cu funcția” de membru într-o comisie a DGASPC (7985 lei) sau în comitetul consultativ de la AJOFM Neamț ( 6960), sume trecute și ele în declarația de avere.
V.B.