Absolventă cu 10 la Uman, Ema Iosefina Chiriloi vrea să fie psihologul copiilor
Performanța de a absolvi liceul ca șef de promoție cu 10 pe linie este un vis împlinit pentru Ema Iosefina Chiriloi. Gimnaziul l-a terminat cu brio la Școala Gimnazială nr. 5 și a terminat profilul umanist la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” și acum, cu media 9,76 la bacalaureat, urmează admiterea la Facultatea de Psihologie. Este cunoscută și pentru un rezultat extraordinar și greu de obținut la Olimpiada Națională de Geografie, ediția din anul 2019, când Ema a câștigat aurul cu un punctaj de 97,5 – aproape de maxim. Rezultatele au venit firesc, motivația fiind esențială:
„Nu mi-am propus 10. În gimnaziu, da. Și am reușit. Când am început liceul mi-am spus că vreau să fiu mai relaxată și am reușit în primii doi ani, când sunt materiile cele mai enervante pentru mine, cele de real. Ulterior a fost și mai ușor, materiile rămânând doar cele de uman. Motivația mea vine și din dorința de a fi cât se poate de bună pentru mine, nu pentru performanță. În plus, mediul liceului a fost unul foarte prielnic pentru mine, nu am simțit că am materii care chiar îmi displac sau profesori cu care nu rezonez. Din contră! Am fost mereu ajutată, înțeleasă. Dar, media 10 nu înseamnă perfecțiune, neapărat, ci că prin consecvență eu am demonstrat că-mi pasă. Și profesorii, odată ce au văzut asta în mine, îmi dădeau orice șansă. Dar n-am avut nimic special, diferit, nici nu mi-ar fi plăcut. Colegii mei m-au tratat cu respect. De asta poate nici n-am simțit cât de mult înseamnă”.
În afară de voință, Ema consideră că profesorii sunt foarte importanți în evoluția unui elev:
„Mulți elevi nu înțeleg de ce învață ceea ce învață, dar nu cred că neapărat trebuie restructurată materia, cât cred că trebuie pus accentul diferit. Fiecare lecție predată să fie corelată cu motivul pentru care ne este livrată acea informație. Odată ce profesorul reușește să explice care e utilitatea – eu nu sunt atrasă de biologie, dar am realizat că sunt multe informații utile – ar fi mai ușor de asimilat. La ore e nevoie de mai multă interactivitate, comunicare, fiindcă unii poate au gândire critică și nu se bazează pe memorare. Pentru ca notarea elevilor să fie echilibrată, cred că testarea scrisă e utilă, deși mulți elevi copie. Însă este important să știm să exprimăm informația asimilată pe o foaie de hârtie, să știm să ne organizăm în pagină, să ne organizăm ideile. Ascultările mi se par un pic rigide. Depinde de cât reușește un elev să rețină. Deci, nu știu care ar fi rolul ascultărilor în dezvoltarea reală a unui elev. În opinia mea, ar fi mai util dacă elevul ar veni cu o viziune nouă asupra unei lecții, dacă s-ar putea documenta mai profund și să fie ascultat ca opinie, nu doar dacă a memorat informația”.
Învățarea logică ajută mai ales la examene, adaugă Ema, care dezvăluie și cum s-a antrenat de-a lungul celor 12 ani de școală:
„Știu că trebuie să fiu foarte atentă, ca să scriu tot. Niciodată n-o să simt că am învățat chiar totul, e imposibil. Important este să ai putere de sinteză și de a înțelege informațiile. Ceea ce înțelegi nu mai uiți. Legat de bacalaureat, degeaba învățăm niște expresii, dacă nu înțelegem esența operei, ce trăsătură dominantă are un anumit personaj, de ce are acea trăsătură… Odată ce înțelegi și scrii câteva scene din care să reiasă niște trăsături, e foarte ușor să analizezi totul. Majoritatea elevilor se complică, poate pentru că li se pare greu să învețe logic și atunci învață pe de rost pentru a nu omite ceva din ce ar trebui să scrie. Eu am învățat scheme, logic și mi-a fost ușor mereu să pun fiecare informație la locul ei, dintr-o abilitate înnăscută. Cei care nu au această abilitate probabil s-au dezobișnuit să facă activități care să le dezvolte mintea în afara școlii. Eu, de exemplu, fac rebus, joc șah. Matematica ajută, dar mie îmi displăcea să lucrez. Învățarea poeziilor, a citatelor m-au ajutat să-mi dezvolt memoria. Sportul are un impact foarte puternic asupra felului în care ajungi să înțelegi și să distingi informațiile, devii mai concentrat. Eu merg la sală”.
Ema spune că olimpiadele și concursurile școlare sunt un prilej de evaluare și o cale de a cunoaște oameni noi:
„Pasiunea mea pentru geografie a rămas. Într-a IX-a chiar m-am pregătit temeinic, dar venise pandemia și s-a anulat olimpiada. Am participat atunci doar la concursul organizat de foști olimpici, la care am obținut mențiune. Într-a XI-XII-a mi-am propus să o las mai ușor și să mă pregătesc pentru bacalaureat, se resimte oboseala după foarte mulți ani de competiții continui. Am participat în timpul liceului și la olimpiada de română, când s-a ținut, anul trecut am fost locul 2 pe județ și anul acesta singura mențiune. Dar am avut o viață socială bogată și datorită acestor concursuri, fiindcă am avut ocazia să cunosc mulți oameni”.
Singurul ei regret este perfecționismul:
„Aș fi vrut să îmi dau voie să fiu imperfectă. Nu puteam să trec nici peste o virgulă, trebuia să fie perfect așezată în eseu. Orice activitate trebuia cât mai bine făcută și simțeam că doar eu pot. Ajungeam să mă extenuez”.
Ema știe că toate experiențele au ajutat-o să evolueze și să afle ce drum i se potrivește:
„Psihologia este pasiunea mea de mică. Apoi mi-am dat seama că vreau să mă înțeleg pe mine, ca pe urmă să-i înțeleg și pe cei din jur. Recent am făcut voluntariat la un centru de plasament pentru copii, proiectul «Ajungem mari». Am învățat cum să-i abordez, care sunt problemele lor, ce le place să facă și i-am ascultat. Așa am descoperit că-mi place să lucrez cu copiii din medii defavorizate și cred că asta voi alege”.
Fără pretenția că deține adevărul absolut, Ema le mai transmite tinerilor o lecție valoroasă:
„Disciplina e un lucru care rămâne cu noi mult timp în viață. Consecvența ne ajută să fim tot mai buni, nu reușita de a copia de 10”.
Bianca Maria Pavlidis este șefa promoției la Real și viitor medic
Șefă de promoție la profilul real, cu media generală 9,94, este Bianca Maria Pavlidis. A studiat clasele I-IV la Școala Gimnazială nr. 3 și din clasa a V-a a fost admisă la „Calistrat Hogaș”, engleză intensiv, fiindcă și-a dorit un mediu oportun de dezvoltare, după cum mărturisește. Bunicii ei au fost cei care au sprijinit-o și încurajat-o constant:
„A fost alegerea mea în totalitate. Inițial m-a atras faptul că puteam studia engleza intensiv, lucru care m-a ajutat enorm. Apoi pregătirea superioară a profesorilor a fost alt argument. Dar am căutat mereu un echilibru între distracție și învățat. A contat și colectivul din care am făcut parte, pentru că am avut colegi speciali, ambițioși, de la care am avut ce învăța. Am vrut mereu să fiu cea mai bună versiune a mea, recunosc să sunt ambițioasă, iar la «Hogaș» am putut să fac performanța. În gimnaziu am avut media generală 9,97. Aceste rezultate se datorează și profesorilor, în mod deosebit dna. Georgiana Caia și dna. Carmen Corfu la matematică, dna. Brîndușa Andrei la chimie, dna. Mihaela Tărcăoanu și dna. Diana Huțanu la română, nu în ultimul rând dna. Elena Dobândă la biologie și dirigintă din clasa a V-a. Sunt profesori implicați care m-au ajutat în dezvoltarea mea pe toate planurile”.
Din păcate, restricțiile din cei aproape doi ani de pandemie au fost o piedică în relația cu colegii dar, în același timp un motiv pentru crearea amintirilor din ultimii doi ani de liceu:
„Am multe amintiri frumoase. În clasa a IX-a am avut totuși norocul să ne cunoaștem cu noii colegi, jumătate de an până să vină pandemia și învățământul online, care a fost o barieră socială atât cu colegii, cât și cu profesorii. După, însă, relațiile s-au aprofundat. Am cunoscut persoane minunate atât dintre colegi, cât și dintre profesori, pentru că fiecare persoană cu care am intrat în contact mi-a influențat într-o oarecare măsură personalitatea, gândirea. Și m-am bucurat că am avut persoane în jurul meu cu care am putut fi autentică, dar am putut și să mă cunosc. Chiar le doresc tinerilor să se bucure de anii de școală, să trăiască clipa la maximum, pentru că amintirile din liceu contează foarte mult, iar aici am avut parte de o atmosferă foarte faină. Le recomandă să se implice în proiecte, fiindcă îi dezvoltă din toate punctele de vedere. Proiectele extrașcolare te formează ca om, te ajută să ai un parcurs cât mai lin, poți descoperi că te descurci în contexte noi, îți poți descoperi calități pe care poate nu știai că le ai, înveți să relaționezi cu oameni și culturi diferite”.
Bianca spune că a învățat din ambiția de a fi cea mai bună, chiar dacă sistemul de învățământ trebuie îmbunătățit:
„Unele metode de predare nu mai au randament, dar un aspect bun al pandemiei, dacă pot spune așa, a fost învățământul online, care ne-a deschis accesul la multe resurse, elevilor și profesorilor, deopotrivă. Procesul a devenit mai suplu, mai eficient. Pe de altă parte, este un volum mare de materie, la disciplinele care mi-au plăcut am învățat cu plăcere și pasiune, la celelalte m-am străduit cât de bine am putut. Mi-a plăcut să descopăr ceva la fiecare materie, dar e greu, pentru că volumul de informație e foarte mare”.
Odată cu încheierea bacalaureatului, Bianca are în față un alt pas important-admiterea la Medicină. A fost inspirată de părinți, ambii fiind în sistemul sanitar, dar a și „moștenit” un pic din dorința de a „face o schimbare care să conteze pentru cineva. Bineînțeles, m-au atras biologia și chimia, nu se poate dacă nu faci ceea ce îți place. În plus, medicina e un domeniu sigur, în pandemie foarte mulți oameni au rămas fără locuri de muncă și a fost nevoie să se reorienteze. Încă nu m-am decis ce specializare îmi place, vreau sa le descopăr întâi pe toate, să văd care mă atrage mai mult și apoi voi alege. Dar, până atunci am admiterea și recunosc că am un pic de emoții. Întotdeauna o să am emoții, indiferent cât de bine pregătită aș fi, pentru că până la urmă este un examen, o provocare, dar sunt sigură pe mine și pe ceea ce pot să fac”.
Bianca a făcut înot câțiva ani, dar pasiunile ei rămân cititul și călătoriile fiindcă îi place să descopere.
Cristina IORDACHE