La nivelul întregii țări, mâine, 19 iulie 2023, se va desfășura proba scrisă a unuia dintre cele mai importante examene din cariera didactică: definitivarea în învățământ, care le dă profesorilor dreptul de practică în învățământul preuniversitar. După definitivare, evoluția în carieră se realizează prin gradul didactic II și gradul didactic I.
Centrul de examen, oraganizat de către Inspectoratul Școlar al județului Neamț, este la Colegiul Național ” Calistrat Hogaș” Piatra-Neamț.
Avem înscriși 165 de candidați, la treizeci de discipline de examen. Proba va începe la ora 9.00 și va dura patru ore. Accesul candidaților în centrul de examen se va face în intervalul orar: 7.30- 8.00, pe baza actului de identitate valabil- carte de identitate sau buletin de identitate-ori, în lipsa acestuia, pe baza pașaportului în termen de valabilitate.
Toți colegii mei care fac parte din comisia de examen se vor preocupa să aveți confortul necesar, astfel încât concentrarea voastră să fie focusată pe rezolvarea subiectelor. Nu cred că este necesar, dar am să vă reamintesc faptul că, nici la acest examen, nu este permisă intrarea în săli cu mijloace electronice, telefoane sau alte materiale, care, chiar dacă nu le utilizați vă vor pune în situația de a fi eliminați din examen.
Vă doresc inspirație, maturitate și înțelepciune, iar rezultatele să fie pe măsura implicării voastre.
Florentina Luca-Moise
Inspector școlar general Neamț