După scandalul cu “căminele groazei” din Voluntari, în care seniorii și persoanele cu dizabilități erau batjocoriți, prefectul Adrian Niță a emis un ordin prin care o comisie specială va efectua controale în tot ce înseamnă centre rezidențiale din județul Neamț. Nu din proprie inițiativă ci pe bază de ordin de sus. Comunicatul de presă emis de prefect pentru informare, se termină astfel: “În contextul acestor demersuri, ne exprimăm fermitatea și determinarea de a asigura respectarea celor mai înalte standarde de siguranță și bunăstare în aceste centre rezidențiale. Empatia și respectul față de beneficiarii acestor centre sunt valorile care ne ghidează în toate acțiunile pe care le întreprindem”.
Textul integral al comunicatului de presă de astăzi, 7 iulie este următorul:
“Conform prevederilor Ordinului Viceprim-ministrului, Ministrul Afacerilor Interne nr. 101/07.07.2023, astăzi am emis un Ordin de Prefect care stipulează constituirea unei comisii mixte de control pentru centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru persoanele adulte cu dizabilități și celor destinate copiilor.
Comisia mixtă este formată din specialiști din diferite domenii și are următoarea componență:
* coordonator din partea Instituției Prefectului – județul Neamț – Corpul de Control al prefectului;
* reprezentant al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Neamț;
* reprezentant al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț;
* reprezentant al Direcției de Sănătate Publică Neamț;
* reprezentant al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Neamț;
* reprezentant al Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Neamț.
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Neamț va furniza listele cu centrele rezidențiale ce vor fi supuse controlului.
Activitatea comisiei va avea loc în perioada 11.07.2023-30.09.2023.
Reprezentanții Instituției Prefectului – județul Neamț vor centraliza rezultatele acțiunilor de control și le vor transmite săptămânal Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și Ministerului Sănătății, precum și Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Ordinul a fost comunicat instituțiilor nominalizate, precum și altor autorități sau instituții publice interesate”.
Angela Croitoru