Elevi de 10 la Evaluarea Națională 2023 (I)
Absolventă a Colegiului Național „Roman Vodă”, Daria Elena Moldoveanu este nu doar printre cele mai bune eleve din clasă, ci și cea mai bună la examenul de admitere la liceu din Roman. După un parcurs aproape fără cusur, cu media 10 în clasele VII-VIII, Daria a reușit ceea ce nici ea nu sperase și lacrimile de bucurie au izbucnit firesc la aflarea notei. Emoția a fost mare, mai ales că a doua zi după publicarea rezultatelor, în 29 iunie, fata a împlinit 15 ani.
„Nu am fost eu prima care am văzut rezultatul. Nu am reușit să intru pe site și am rugat un prieten. El era dezamăgit de notele lui și când mi-a văzut notele a spus Doamne ferește!. M-am speriat, credeam că poate a greșit el codul. Am intrat și eu pe site și am văzut. 10! Și am început să plâng de bucurie!”, mărturisește Daria.
„Știam că iau 10 la matematică. Dar la română subiectele nu au fost cum m-am așteptat, au fost accesibile. Profesorul care a corectat lucrarea mea a apreciat ce am scris. Mie îmi place să exagerez și probabil am impresionat cu asta. Unii din profesorii mei se plâng că scriu prea mult. Am scris două pagini și jumătate doar la caracterizare. Dar nu mi-am propus nota maximă la evaluare. Pentru asta consider că trebuie să ai și noroc. Acest 10 este cel mai frumos cadou de ziua mea!”.
Este un rezultat care vine „cu muncă multă. Meditații am făcut din clasa a V-a la matematică, fiindcă părinții nu se pricep așa bine, iar din clasa a VIII-a la română. Această pregătire suplimentară m-a ajutat să evoluez, să acopăr lipsurile. Și pandemia a fost de folos, pentru că am avut timp să învăț. Apoi am renunțat la unele obiceiuri, cum ar fi ieșitul cu prietenii, statul pe telefon. Am dezinstalat Instagram-ul, Tik -Tok – ul încă din clasa a VII-a și pot spune că a fost o pauză productivă. Nu am resimțit ca și cum m-aș priva de ceva, din contră. Am citit foarte mult, m-am plimbat cu bicicleta. După examen am reinstalat Instagram-ul și acum îmi dau seama că nu am pierdut nimic”.
În afară de rezultatele la ore, Daria a participat și la concursuri. Anul acesta s-a calificat la Olimpiada Națională „Lectura ca abilitate de viață” cu cel mai mare punctaj din județ – 58,5 din 60 de puncte, la faza județeană a Olimpiadei de Istorie, la care a participat și anul trecut și la fazele județene ale Olimpiadei Naționale de Limba Română și Matematică în clasele a V-a și a VII-a. Istoria rămâne pasiunea ei.
„Anul trecut am participat și la Concursul național de istorie Vasile Pârvan, organizat de Universitatea din București, unde am câștigat premiul I, din 281 elevi de gimnaziu participanți din țară. Anul acesta nu m-am înscris, fiindcă era programat în aceeași zi cu olimpiada. Îmi place mult istoria, am și avut un profesor care s-a implicat, domnul Ionuț Zănescu și care m-a pregătit”.
Mai departe, Daria optează pentru științele naturii la CNRV. „Vreau să urmez Medicina. De mică îmi plăcea să mă joc de-a doctorița, apoi când am crescut mama este cea care m-a inspirat. Ea este asistentă medicală. Sper să am oportunitatea să studiez în străinătate, fiindcă vreau să cunosc oameni și locuri noi, să aflu despre alte culturi și să am o experiență frumoasă. Dar vreau să fiu medic aici, în România”. Până atunci, însă, emoțiile s-au încheiat și Daria vrea să se bucure de vacanță. „Voi continua să citesc, să învăț, fiindcă îmi place, nu am făcut-o din obligație sau ca să-mi mulțumesc părinții. Mi-am propus să și învăț să gătesc, vara asta. Tata a fost instructor de fitness și datorită lui fac și eu sport, dar nu de performanță”.
Cristina Iordache