Pentru examenul de definitivare în învățământ sunt 165 de profesori din Neamț care miercuri, 19 iulie, vor susține proba scrisă. Cei care promovează, adică obțin minim media 8 la probe, capătă dreptul de a profesa și avansa în carieră. Cadrele didactice cu mai puțin de 8 rămân debutanți și pot fi angajați doar pe perioadă determinată.
Proba scrisă va fi organizată la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Piatra Neamț, iar candidații trebuie să ajungă în sălile de examen între orele 7.30-8, pentru că până la ora 8.50 se face instructajul acestora privind regulile. Proba începe la ora 9, durează patru ore, iar candidatul care vrea să renunțe o poate face după minim o oră și este considerat retras. Proba este supravegheată de sistemele audio-video ce trebuie să existe în fiecare sală. Repartizarea pe săli a candidaților va fi afișată marți, 18 iulie, la centrul de examen.
Primele rezultate vor fi publicate pe 25 iulie, iar contestațiile se depun în centrul de examen în aceeași zi până la ora 20 și pe 26 iulie, până la ora 12.
C.I.