Component al lotului României la badminton, campion național și vicecampion balcanic la categoria sub 15 ani, rareșistul Dragoș Gabriel Niță și-a găsit timp și pentru învățătură. Anul acesta, cel puțin, a făcut și meditații la materiile de examen, pentru a compensa cu cele 2-3 antrenamente din cursul săptămânii.
„A fost o surpriză acest 10! La matematică m-am așteptat, la simulare am luat tot 10. Dar la română nu chiar, pentru că am considerat că trebuie să ai o anumită exprimare și eu nu excelez. Subiectele n-au fost grele și consider că m-am pregătit suficient, având în vedere și antrenamentele. Mă bucur de acest rezultat, m-au sprijinit părinții, antrenorul, profesorii și vreau să le mulțumesc neapărat”.
Rămâne la „Petru Rareș” și alege matematică-informatică, pentru oportunitățile de mai târziu. „De acolo pot să fac aproape orice. Nu m-am decis, vreau fizică, îmi place foarte mult. Vreau să fac facultatea în străinătate. Austria – am fost de câteva ori și-mi plac mult oamenii, civilizația. Poate Anglia sau Olanda. Trebuie să studiez programele lor, ce oferă și ce facultate mă primește cu bursă pe baza titlurilor mele la badminton. Și în SUA pot aplica, tot pe bursă sportivă. Voi alege la momentul potrivit”.
Dragoș practică badminton de aproape 9 ani, mai exact de la vârsta de 6 ani și jumătate și are o colecție generoasă de trofee și medalii. „Inițial părinții au vrut să mă dea la tenis, doar că orele nu se potriveau cu programul lor de lucru și am ales badminton. Acum face parte din mine și nu renunț. Am început antrenamentele cu prof. Andrei Ursache, până anul trecut când m-am legitimat la CSM Timișoara. Am colaborat cu acest club în ultimii ani și am ales să mă transfer acolo pentru că au legături puternice cu cluburile din afară și pot participa la competițiile din străinătate. Prima medalie am câștigat-o acum 8 ani, la Onești, acuși împlinesc 100 de concursuri la care am participat și am în jur de 60 de medalii și cred că 11 trofee. Anul trecut am ieșit campion național la dublu băieți, sunt vicecampion național la simplu băieți și vicecampion național la dublu mixt. Tot anul trecut am participat la campionatul european, unde am trecut la simplu în optimile de finală și la dublu am ajuns în sferturi de finală. Și tot anul trecut am obținut primul titlu în afară, la Novi Sad, în Serbia, aurul la proba dublu băieți sub 15 ani, alături de partenerul meu Alexandru Mocan, din Timișoara”.
În ultima mai bine de jumătate de an se antrenează la Bacău, unde sunt condiții mai bune, spune Dragoș. „Mă pregătesc din decembrie la Bacău, sunt colegi din lotul național acolo. De vreo patru luni am 3 antrenamente pe săptămână, urmează pentru campionatul european din august, de la Vilnius, Lituania, vreau să câștig”, mărturisește Dragoș. Deşi e foarte ocupat, îi rămâne timp pentru celelalte pasiuni: chitara, coborârile cu bicicleta pe Cozla, alături de prietenii lui, schi și patinaj iarna. „Îi încurajez pe tineri să facă sport, poate nu extrem, dar orice fel de sport, se pot obține și rezultate bune la școală, mișcarea ajută și la sănătatea minții, nu doar a corpului”.
Cristina Iordache