Clasele I-IV a învățat la Pașcani, la Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga”, din clasa a V-a la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” și din clasa a VI-a la Colegiul Național „Roman Vodă”, unde s-a transferat după ce s-a mutat cu părinții la Roman. Georgiana a avut un parcurs frumos de la început și după ce și-a pierdut tatăl a fost mai motivată. A învățat cu plăcere, dar și din dorința de a-i face mândri pe toți cei care au avut încredere în ea. Totuși, recunoaște că nota maximă la bacalaureat a fost o surpriză.
„Pot spune că e în continuare șocant. Adică, mă așteptam la niște note decente, pentru că am învățat constant. Dar nu îmi place 10 ăsta perfect și pretențios, mai ales că și la evaluarea națională tot 10 am luat. Am învățat, sunt o persoană serioasă, dar am avut și o încăpățânare, fiindcă nu mi-am făcut un scop din a lua 10 la niciun examen. Am vrut să dau tot ce am mai bun din mine. Ca și acum, în clasa a XII-a, pe care am încheiat-o cu 10 curat. Cred că e vorba și de frica de a nu-i dezamăgi pe cei din jurul meu și pe mine. Începând cu tata, care chiar dacă nu mai este, vreau să fie mândru de mine. El a ținut mereu să fiu un copil bun și să am parte de ce-i mai bun în viață și uneori a fost mai dur, a pus presiune pe mine, dar acum îmi dau seama că voia doar cei mai bine pentru mine. Pe mama, pentru că am rămas doar noi două și știu că tot greul este la ea și am vrut să o fac mândră de mine, chiar dacă ea m-a susținut indiferent ce a fost”.
La cât de ambițioasă este, nici pregătire suplimentară n-a avut nevoie prea mult: doar în clasa a VIII-a la matematică și acum, într-a XII-a pentru bacalaureat, la matematică.
„La română am fost olimpică în gimnaziu, m-am calificat și la naționale, iar domnul profesor s-ar fi supărat dacă aș fi făcut meditații. Cel mai mare premiu obținut a fost în clasa a VI-a premiul III la olimpiada națională și mențiune la Olimpiada Națională de Lingvistică, dar calificări am avut la naționale în fiecare an de gimnaziu la «Roman Vodă». Adaptarea la noul colectiv a fost dificilă, așa că m-am axat pe învățat. Într-a VII-a m-am calificat și la Olimpiada Națională de Chimie și am luat mențiune și calificare la română și lingvistică. Într-a VIII-a calificare la națională la română și la chimie – a fost singura data la chimie, fiindcă mi-a plăcut. Apoi, în liceu, am avut profesori buni, dar a contat foarte mult domnul profesor de română Paul Alexandru, care a văzut scânteia la mine și a amplificat-o, el pregătindu-mă pentru olimpiade”.
Pentru tinerii care vor avea examene în anii următori Georgiana recomandă să își facă timp și pentru odihnă, să nu piardă nopțile învățând, pentru că nici la cursuri, nici la examen nu dau randament dacă sunt obosiți. Deloc întâmplător, Georgiana vrea să facă din pasiunea ei, o profesie și știe că pentru asta e nevoie și de compromisuri.
„Voi fi scriitoare. Asta îmi doresc. Am scris poezie, am fost și la concursul «Tinere condeie» anul trecut și anul acesta, am primit mențiune la etapa națională. Scriu poezie despre viața mea, despre copilăria mea. De curând am început și proză, o carte despre relația frate-soră și vreau să o public, atunci când va fi momentul. Iar în vacanța asta vreau să scriu teatru, mă atrage mult. Scrisul este pentru mine a doua mea natură. Dar, pentru că va trebui să fiu un om integrat social, voi da admitere la Economie sau Contabilitate, ca să am un job sigur așa încât la un moment dat să mă dedic scrisului. Nu sunt dintre cei care vor să plece în străinătate, fiindcă aici nu se pot realiza. O vreme m-am simțit vinovată că nu pot să mă desprind. Dar după mi-am dat seama că e în regulă să rămân în țară, fiindcă nu-i datorez nimic nimănui și eu pot găsi o cale să mă simt împlinită aici”.
Cristina IORDACHE