Absolventă a Școlii Grumăzești, este o elevă model, cea care a primit cheia școlii și a predat-o anul acesta colegilor din clasa a VII-a, tradiție instituită de conducere în ultimii doi ani. Ambițioasă și poate chiar prea serioasă, a obținut rezultate constant bune, fiind olimpică la matematică, literatură și la alte discipline școlare. Casiana, pasionată de matematică încă de mică, a fost întotdeauna foarte responsabilă. Talentată la pictură este activă în mai multe cluburi de activități extrașcolare, cum ar fi cel de majorete, cu care a participat și a obținut rezultate la concursuri de profil. Pentru examen s-a pregătit zi de zi câteva ore bune, a lucrat în plus nu numai la școală, la cele două ore de pregătire organizate zilnic, în ultima lună de școală, de directoarea Mariana Matasă, profesor de limba și literatura română și de profesoara de matematică, Iuliana-Diana Vadana. Mai departe își dorește să meargă la clasa de matematică-informatică de la Colegiul Național “Ștefan cel Mare” din Târgu-Neamț. Face să pară totul ușor vorbind despre subiectele de la examen ca fiind pe înțelesul tuturor și de nivel mediu spre ușor. Se gândește să devină arhitect sau avocat, nu s-a decis încă, urmează ca pe parcursul anilor de liceu să ia o decizie definitivă. Familia a sprijinit-o mereu, își moștenește tatăl, absolvent al aceleași școli, la înclinația către științe, iar de la bunica ei a luat dragostea pentru culoare și talentul de a picta, pe care își dorește să-l dezvolte în viitor și poate desenul să o ajute într-o carieră de arhitect. Are multe prietene cu care obișnuiește să se plimbe, în general dintre colegele de la școală cu care este și în clubul de majorete, însă înainte de examen a renunțat la relaxare pentru a se pregăti. Directoarea Mariana Matasă are numai cuvinte de laudă despre Casiana:
“Este un copil foarte disciplinat. E foarte ambițioasă, responsabilă și serioasă, prietenoasă și foarte echilibrată. Este motivată, să o spunem pe cea dreaptă este un elev pe care orice profesor și l-ar dori! Și, pe lângă faptul că este foarte înzestrată intelectual și un copil foarte educat, această înzestrare este asociată și cu multă muncă și foarte multă disciplină din partea ei. Niciodată nu s-a plâns că ar fi greu, că este prea mult sau că nu mai poate, deși, în special în ultimul an a avut foarte mult de lucru și a avut perioade mai complicate, mai dificile din acest punct de vedere. Și-a găsit mereu timp pentru a studia. Într-adevăr ea a demonstrat că rezultatele vin atunci când munca este constantă! Mă bucur că mi-a fost elevă și sunt tare mândră de ea!”
A participat an de an la olimpiade și concursuri școlare, obținând diferite premii la etapele județene, iar anul acesta a reușit să ajungă la faza națională a concursului de matematică “Olimpiada satelor din România”.
Angela Croitoru