Pe surse din interiorul formațiunii politice păstorite până nu demult de Ionel Arsene se vorbește despre un început de revoluție al nivel local, demult așteptată în interiorul partidului. La finalul săptămânii trecute ar fi avut loc o ședință în care noul președinte ales, Daniel Harpa, ar fi pus piciorul în prag și ar fi dat un ultimatum celor care-și își iau planurile de acțiune doar după instrucțiuni primite de la Bari. Sau cel puțin a unora dintre ei, cei care nu o ascund sau nu se ascund suficient de bine.
În ședință s-ar fi cerut demisia unor șefi de organizații foarte importante, care nu au curajul de a-și asuma o candidatură la primăria localităților respective. După toate probabilitățile, ar fi vorba și despre organizațiile de la Piatra Neamț și Roman, ceea ce ar putea crea tulburări la nivelul șefilor.
Din acest moment orice este posibil, să apară șefi de organizații noi, care să fie și candidați la primării, cu ar putea fi Adrian Niță, actualul prefect, pentru alegerile din Piatra Neamț. Sau, după discuții, este să vedem că actualii șefi renunță la dorințele parlamentare și se înhamă în lupta directă pentru scaunele din primării.
Evident că cererea nu a rămas fără urmări, telefoane în Peninsulă, la București, mici încercări de revoltă, dar cum ar exista și un termen de grație de 10 zile, nu ne rămâne decât să așteptăm să vedem ce se va întâmpla.
Întrebările adresate unora dintre participanții la ședință au primit același răspuns: lucrurile se vor rezolva în interiorul partidului. (V.B.)
2 comentarii
Aceeași bălăcăreală de doi lei ! Au trecut 34 de ani de psd-ism românesc și românii nu au învățat nimic . . . Să fie sănătoși și să-și țină ped-iștii în brațe încă pe atât pentru ca atunci când vor fi bunici și își voR vedea nepoții necăjiți că nu au locuri de muncă și vor pleca în afară, atunci se vor întreba de ce după 64 de ani de la revoluție s-a ajuns aici. . . . Dă-i Doamne românului mintea cea de pe urmă . . . Există o zicală : ” FIECARE POPOR ARE CONDUC[TORII PE CARE îI MERITĂ ! “. . . .
Harpa este ucenicul cel mai fidel al lui Arsene, zis “ciorapel”.
In fiecare zi ia lumina de la Bari. L-a convins si pe “revolutionarul in pantaloni scurti: Ciolacu sa-l unga drept urmasul lui Arsene.