Până când va prinde la public campania „Fă-ţi singur un cadou frumos, cumpără un abonament la fotbal!”, anunțată de mesagerulneamt.ro , suntem în măsură să vă dăm o veste ieșită din comun. Un pietrean fundamentalist stabilit în Canada și-a cumpărat abonament la lojă (1.500 lei) pentru meciurile CSM Ceahlăul din viitorul sezon competițional. Dovada respectului față de echipă, exprimată printr-un gest cu valoare de simbol, am primit-o ieri, după prânz.
Evident, e puțin probabil să ajungă la vreun meci, dar gestul rămâne gest. Titularul abonamentului este Dănuț Vlad și iubește Ceahlăul din copilărie. La nivel național e orientat spre Steaua, după ce în vremea școlii ținea cu FC Argeș. E inginer trecut prin Politehnica bucureșteană și absolvent de Petru Rareș, în teribila clasă a XII-a C, promoția 1981, cu marele profesor de fizică Dumitru Roșca în rol de diriginte și Gheorghe Dumitreasa la matematică. În acele vremuri problema reală a unei clase de top era câți intră primii pe lista de admitere la facultate, nu dacă intră toți fiindcă asta, la standardele rareșiste de atunci, era banal.
Când să ne lămurim cum a cumpărat abonamentul de la distanță, surpriză!, omul trecuse pe acasă. În această dimineață deja a plecat spre Canada. Între timp, ieri, a avut bucuria să transmită personal încurajările sale președintelui Cătălin Anton și finanțatorului Anton Măzărianu. (M.N.)