O clădire devenită simbol al orașului Piatra-Neamț încă de la finalizarea construcției, în anul 1965, Hotelul Ceahlău continuă să fie emblematic nu numai pentru turism și industria ospitalității din România, dar și pentru istoria locurilor și a oamenilor. Construcția în sine se leagă de numele arhitectului Alexandru Iotzu, bucureșteanul care a terminat “Magma cum Laudae” facultatea de arhitectură în anii ’40 și care a proiectat și a adus la viață sau a transformat clădiri renumite din țară precum Palatul Telefoanelor, studioul și laboratorul cinematografic din Floreasca, Casa Armatei, a reconstruit Teatrul Mic din București, a ridicat Teatrul de Stat din Arad, alături de Victor Aslan, Complexul de la Eforie Sud , pentru care a fost premiat de Uniunea Arhitecților și multe alte clădiri istorice. El este cel care a sistematizat întregul centru al orașului Piatra-Neamț, unde a ridicat mai întâi Hotelul Ceahlău, când totul în jurul lui era o imensă groapă și un început de șantier.
“Acasă” pentru familia Tonco – gânduri de viitor
Ghiocel Tonco, actualul manager general al hotelului, își amintește cum și-a petrecut copilăria în preajma hotelul Ceahlău, locuința familiei aflându-se în apropierea acesteia, iar tatăl său lucrând aici din anii ’70. Pentru familia Tonco Hotelul Ceahlău a devenit acasă. Dedicarea tatălui său care a lucrat cea mai mare parte din viață în Hotelul Ceahlău și însuflețirea cu care făcea totul i s-a transmis și rămâne în memoria lui și a locului.
“Eram fascinat de tot ceea ce se întâmplă. Sunt născut în 1969, iar câțiva ani mai târziu, când începusem să înțeleg ce se întâmplă, prin ’72 tata a venit aici. Practic, eu am crescut în acest hotel. Tatăl meu și-a legat întreaga viață de acest hotel, a fost foarte dedicat. Eu am venit în 2002, a fost emoționant. Am avut norocul să-l am pe tata alături o bună bucată de timp, până în 2014. Da, am avut bucuria să-mi fie alături și să mă ajute, să învăț meserie”, rememorează Ghiocel Tonco.
În amintirea tatălui său și pentru “a da Cezarului ceea ce este al Cezarului”, Ghiocel Tonco își dorește să reușească să readucă hotelul pe locul ce i se cuvine: “Gândul și dorința mea cea mai mare este să refac totul. Să păstrăm construcția și domeniul de activitate. Nu-mi doresc ca Hotelul Ceahlău, care este acasă pentru mine, să se transforme spre exemplu în bloc de locuințe sau birouri. Îmi doresc să putem face o investitie majoră și să putem trece la patru stele. În 3-5 ani cred că ne-am putea angaja la un astfel de proiect investițional major. O să schimbăm tot, începând de la sistemul de utilități, mobilier, tâmplărie și o altă arhitectură, tot ceea ce înseamnă design interior. Proiectul este în lucru și căutăm, împreună cu arhitectul nostru, cele mai bune soluții”.
Gabi Popa – Omul care sfințește locul!
Această vorbă din popor o definește pe doamna Gabriela Popa, directorul Hotelului Ceahlău, care, încă înainte de a împlini 21 de ani, s-a angajat aici. După ce a urmat cursurile școlii de profil s-a întors, împărtășindu-și timp de 46 de ani cunoștințele și dragostea pentru industria ospitalității și pentru meseria de a fi veșnic gazdă. Modelul pe care l-a avut a fost directoarea de atunci, Mărioara Chitic, cea care a organizat și stațiunea Durău transformând-o într-un loc frecventat de turiștii din țară și o atracție pentru turiștii din străinătate. Doamna Gabi Popa s-a angajat, printr-o fericită întâmplare, la recepția hotelului, la 10 ani după ce fusese inaugurat.
“Hotelul a fost de la bun început unul de lux, singurul din provincie la acea vreme, după Aro Brașov. Deosebit de bine construit, avea 12 etaje, cu renumitul bar de la etajul 12, avea niște dotări de excepție, scara din interior, unică în țară, care ducea către recepție. Este foarte multă marmură, o arhitectură și dotări deosebite. A fost construit pentru Ministerul de Chimie, pentru că ei aveau foarte mulți delegați și în Piatra-Neamț nu exista la acea vreme un hotel decent și bineînțeles pentru turiști. La cutremurul din ’77, clădirea aceasta nu a avut nici măcar o fisură, atât de bine și de sigur a fost construit”, spune cu mândrie Gabriela Popa.
Totul este foarte bine pus la punct și fiecare client este preluat din momentul în care deschide ușa hotelului și lucrurile merg ca într-un ceas elvețian, fără ezitare, fără întârzieri. Totul pare, văzut din exterior ușor și de la sine. Dar, în spatele acestei serviri de excepție stă furnicarul de profesioniști, cu ani de muncă și de provocări întâlnite și rezolvate.
Amintiri din comunism
În anii ’80, când rigorile au crescut și mai toate produsele mergeau la export, întreaga țară fiind ținută într-un regim de austeritate și aproape de teroare, industria hotelieră s-a adaptat. În fiecare cameră de hotel mai exista doar câte un singur bec de 60 de wați, televizorul, la început cel cu lămpi, era mai mult pe post de bibelou, pentru că programul era redus la două ore în care se dădeau acele Jurnale cu vizitele cuplului Ceaușescu. Au fost ani grei, după perioada de glorie din anii ’70-’80, a urmat perioada de oprimare în care totul era raționalizat.
Lucrurile s-au schimbat, calitatea vieții a devenit alta, acum se cere obligatoriu Wi-Fi, alte servicii și pretenții, dar întregul personal s-a adaptat pe parcurs. De exemplu, pe vremea comuniștilor în hotel se făcea schimb valutar, închirieri de mașini și lichidări de contract pe mașini, se lucra încă de pe atunci, printre singurele hoteluri din țară, cu card de credit. Însă, toată documentația ce ținea de mișcarea banilor pe acele carduri se făcea manual, iar fiecare răspundea de ceea ce făcea cu acele informații și cu acele documente. Paradoxal, pe vremea aceea se lucra cu mai multe carduri de credit decât acum, se lucra cu CEC-uri de călătorie, cu vouchere. Se lucra cu Banca de Comerț Exterior și, la cea mai mică greșeală, ți se putea refuza la plată un anumit card. Acum lucrurile sunt mult mai simple și mai sigure, softurile și internetul au înlocuit munca oamenilor.
Turiștii au continuat să vină și din țară și mai ales de peste hotare la Hotelul Ceahlău și după ce a dispărut organizarea prin Oficiile Județene de Turism care se practica înainte de 1989. Anul acesta, de pildă, predomină turiștii din Spania, Israel, dar și din Franța și Germania. Fiecare an are specificul lui, de acea flexibilitatea și adaptabilitatea sunt strict necesare ca să rămâi un nume în domeniu.
“Fiecare este devotat și implicat și rămâne la muncă până ce își duce la capăt ceea ce are de făcut. Omul nu trebuie să știe că tu, poate este prima oară când încerci să faci ceva! Trebuie să ai curajul să faci, să încerci și să te străduiești să-i pui la dispoziție ceea ce dorește. Până la urmă asta este esența ospitalității! Altfel nu te caută nimeni! S-au schimbat generații, dar cerințele și disciplina au rămas, sunt indispensabile”, punctează doamna Gabi Popa.
Hotelul Ceahlău este renumit și pentru calitatea oferită în serviciile business și corporate, organizarea de teambuildinguri, conferințe, consfătuiri, tot felul de cursuri, la care se adaugă și cazarea artiștilor, a celor care participă la evenimentele de Zilele Orașului sau care vin de sărbători, să-și petreacă Crăciunul și Revelionul aici. În ultimii ani sunt cazați aici copiii talentați și minunați care participă la fazele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare și care sunt primiți cu bucurie și brațele deschise de întreg colectivul hotelier.
“Cele mai frumoase amintiri sunt oamenii extraordinari pe care i-am întâlnit și cu care am avut onoarea de a schimba două vorbe. Francis Ford Coppola a băut ceaiul, împreună cu soția lui, lângă mine, pe un fotoliu. Un om de o mare modestie”, își amintește, cu drag, doamna Gabi Popa.
Președinții țării, înalți funcționari de stat și diplomați, actori și artiști din muzică, Stela Popescu și Alexandru Arșinel erau de-ai casei, iar atunci când veneau la Piatra-Neamț întotdeauna se cazau la Hotel Ceahlău. Până și cuplul Ceaușescu se caza aici, chiar dacă preferau să ia masa la cabana lor de la Nemțișor.
Angela CROITORU
2 comentarii
In locul unde s-a construit Hotelul Ceahlău era o grădină de vară, restaurant terasă, și o clădire în care se afla “Librăria noastră “. Am fost foarte afectat ca nu o să mai avem “Librăria noastră “. Apoi m-am obișnuit cu parcul și hotelul, devenite simbolul orașului și locul de ‘refugiu’ al elevilor chiulangii de la Liceul centenar Petru Rareș. Amintiri.
Totuși, mi se pare extrem de deplasat sa zici ca e ACASA pt familia TONCU…adică ca și cum l-au construit ei și e al lor.