Proiectul de eficientizare termică a Spitalului de Psihiatrie „Sfântul Nicolae” Roman, finanțat în mare parte din fonduri europene, ar urma să fie finalizat până în luna decembrie 2023.
Până atunci, contribuția din partea Consiliului Județean Neamț pe parte de cheltuieli neeligibile tot crește. Ultima sumă propusă este de 800.000 lei și va fi supusă aprobării consilierilor județeni în ședința din 2 august. Nu este un proiect de hotărâre în sine, ci un punct din proiectul privind rectificarea bugetară după jumătate de an.
Prin urmare, nu există la vedere un referat de aprobare care să argumenteze necesitatea acestor bani în plus. Cu siguranță, consilierii județeni din comisiile de specialitate care au avizat sau nu proiectul de rectificare bugetară au argumentele și detaliile care-i vor ajuta pe colegii lor să voteze în cunoștință de cauză.
Până atunci, să notăm că această investiție a pornit în anul 2018 de la un buget de peste 1,3 milioane lei cheltuieli neeligibile de la CJ Neamț și contribuția de 2%, a urcat în anul următor la peste 2,5 milioane lei, a atins aproape 3,4 milioane lei anul trecut și în aprilie anul acesta s-au mai adăugat aproape 2 milioane lei (cu tot cu TVA) pe fondul scumpirii materialelor de construcții. Pe scurt, valoarea totală a proiectului este de 9,8 milioane lei (cu tot cu TVA), din care – până acum – 5,3 milioane lei cheltuielile neeligibile suportate de CJ Neamț (inclusiv contribuția de 2%), la care se adaugă cei 800.000 lei propuși a fi aprobați (în imagine sunt lucrările neeligibile din proiect).
Dacă suma va trece la vot, partea suportată de CJ Neamț – 6,1 milioane lei – va depăși cu mult finanțarea nerambursabilă.
C.I.