Opinia mesagerului / All inclusive-ul din noi și de lângă noi

Parcurgem, unii cu stoicism, alții cu voie bună, perioada cea mai fierbinte a anului, când toată lumea vrea să stea degeaba, să se rumenească la ultraviolete, să uite traseul de la bucătărie la baie și retur, ca să nu mai
vorbim de mersul la serviciu. Numai că locul unde aceste trăiri devin realitate are oarece aspecte de rezolvat. Dacă arunci o primă geană pe ce spune lumea, a se citi presa, constați că unde vrei să mergi, sau ți‐ai luat bilet, plouă cu amenzi, peste tot numai mâncare second hand, încât ți se cam taie. E și normal. Cum să fii luat de fraier la tine în patrie și pe muzica ta. Nu merge.

Cei ce au apucat să se întoarcă din vacanță, bronzați și triști, aduc impresii de la firul ierbii. Victimele all inclusive spun, cu mâna pe inimă, că nu mai calcă, neam. Și pe bună dreptate. Dai un purcoi de bani, te bagă‐ntr‐un resort de cinci luceferi și acolo să te ții. Unde te întorci, mâncare. Bufet suedez, clar. Munți de friptane, sălăți și fructe aduc glicemiile, colesteroalele și alți parametri dincolo de firul roșu al concediului medical.
Majoritatea celor trecuți prin all inclusive regretă orele petrecute la sală luni de‐a rândul, că uite, într‐o repriză de concediu, s‐au topit de parcă n‐ar fi fost. Și vorba aia, ai dat și bani. Deci maniera asta de cheltuit banii pe concediu, nu.

Apoi sunt cei ce au fost în stațiunile de tradiție și care abia își stăpânesc năduful la gândul că au fost jecmăniți ca la drumul mare, semn că serviciile de care au beneficiat, dacă nu sunt extrem de proaste, cel puțin mediocre tot sunt. S‐o recunoaștem, nu‐i nimic nou sub soare. Lucrătorii din industria ospitalității au luat calea altor meleaguri, unde se câștigă mult mai bine și bacșișurile se numesc tipsuri și sunt în valută. Rămașii pe plantație sunt calificați la locul de muncă, sau altfel zis, băgați la înaintare pentru un minim pe economie completat riguros cu tertipuri moștenite de la cei plecați afară. Și aici vorbim de suta de grame
intrată la apă cam la trei sferturi, cafeaua făcută din materia primă adusă de acasă, de către barman, etc și multiplu de etc.

Ce să mai vorbim?! Cu informațiile aduse, puse peste cele rostite în media, nu‐ți mai vine să pleci nicăieri. Ce ar trebui făcut? În primul rând să știm ce vrem. În felul ăsta vom da deoparte toate mizeriile care se vehiculează. Vrei liniște? Faci ceva să ai parte de așa ceva. Alegi cu cap și nu mergi după fentă, în virtutea
faptului că merge toată lumea. Vrei diferența dintre tine și lume? Uită‐te în portmoneu. A gândi nu‐i păgubos, mai cu seamă că o faci pentru binele tău și … te poți bronza oriunde în țara asta, cu condiția să te dezbraci. Este suficientă apă de scăldat, îți poți reîncărca bateriile și cheltuind mai puțin. România mai are
încă oameni frumoși, care nu au cont pe Facebook și sunt dornici de o cinzeacă cu cineva de la oraș, mai cu seamă dacă și domnia ta ai pus un umăr, simbolic, la cine știe ce treabă de prin gospodărie. Încă mai putem conta pe ospitalitatea și bunătatea dezarmantă a omului simplu, căruia nici nu știi cum să‐i plătești, pentru
că nu te jupoaie ca la nu știu ce pensiune unde o cană de apă din fântână e cinci lei. Ce vrei, dom`le, e de izvor!

Dacă pe lângă gândirea reclamată mai punem și lectura scrierilor profesorului Radu Rey despre civilizația montană, veți vedea că a petrece un concediu adevărat nu înseamnă să umbli fără un rinichi și nici să devii fan activ al cremvurștilor cu muștar pentru vreo trei luni post concediu. Și glicemia, și colesteroalele vor
rămâne cuminți, în schimb desaga cu amintiri va fi mai grea, la fel și cea cu trăiri. Atunci regretul că se termină ceva devine repede bucurie la gândul că la anul, sau poate mai devreme, vei face pe naiba‐n patru și vei reveni. Să te îmbogățești cu ceea ce ne‐au sărăcit anii și vremurile. Pe mai încolo.

GD PATRAUCEAN