Lucrările la coridorul principal de mobilitate, cel de pe B-dul Decebal – Piața Mihail Kogălniceanu –B-dul Traian din Piatra-Neamț, vor putea continua și anul viitor. Vestea a fost dată de administratorul public Sorin Potolea în emisiunea de pe site-ul mesagerulneamt.ro, “Cafeaua de dimineață”, ediția de joi, 13 iulie.
„Vestea bună este că vom putea continua cu principalul coridor de mobilitate și în 2024. Avem agreerea ADR-ului, urmează să obținem hotărârea de guvern prin care toate aceste proiecte, la nivel național, care sunt funcționale vor fi transmise până la 30 septembrie și vor putea fi continuate și decontate în 2024”, a spus Sorin Potolea.
Reversul medaliei este că s-ar putea pierde aproximativ 40% din finanțarea proiectului. “Dezavantajul este că vor fi din fondurile pentru 2021-2017. Tot ce se decontează până la 31 decembrie 2023, noi sperăm ca zona Traian, podul (din Piața Mihail Kogălniceau de la spital –n.r.) și trotuarele laterale, adică 50-60% din proiect să decontăm. Diferența, care nu este finalizată, se pierde”, a încheiat administratorul public.
Cel mai probabil, din informațiile existente în acest moment, prelungirea contractului pe acest coridor de mobilitate va fi de 1 an de zile.
Angela Croitoru
Un comentariu
Totul este făcut sa fie făcut, trotuarele cu stâlpii de semafor în mijlocul lor, abia ai 50 de cm sa treci, pavelele tactile destinate nevăzătorilor sunt total greșit puse, sensurile giratorii noi, cel de pe varianta iar cel de la întrarea în oraș pe calea romanului sunt de tot râsul, marcajele de pe varianta par total aiurea, 10 m de linie discontinua fix înaintea trecerilor de pietoni unde acolo nu ai voie sa schimbi banda, și asta e o mica parte