Televiziunea Română a difuzat pe 9 și 16 iulie, începând cu ora 19, pe TVR 1 și TVR+, cele două părți ale unui documentar propagandistic construit cu măiestrie. N-am văzut așa ceva nici când eram (și noi) manipulați în legătură cu armele de nimicire în masă pe care de fapt Saddam Hussein nu le avea, dar trebuia justificată invazia Irakului, din martie 2003, de către SUA și aliații săi. Documentarul, realizat de Marian Voicu și Andrei Coruț, cu sprijinul Departamentului de Stat american, este dedicat celebrelor reactoare modulare mici, care sunt descrise tot mai agresiv ca „Viitorul energiei nucleare în România”.
În privința tehnologiei de proveniență militară pe care compania americană NuScale Power zice că o transpune în domeniul civil s-au pronunțat cu vârf și îndesat numeroși specialiști români în Energie, în sensul că au denunțat aventura cu pionieratul României, pe banii noștri, și transformarea țării într-un veritabil poligon de încercare. Până la această oră, contestatarii sunt mai convingători decât adepții reactoarelor mici pe care nu le-a văzut nimeni.
Narativele „strategice” administrate în documentar ar trebui să conducă pe dată la urcarea pe firmament a unei întrebări elementare: ce caută televiziunea publică națională în promovarea fățișă a afacerii? Dar asta e greu spre imposibil de crezut să se întâmple, la ce „ecosistem politic” avem, la ce griji au comisiile parlamentare de cultură sau Consiliul Național al Audiovizualului. Peste toate, să nu uităm că trăim în țara unde, la TVR, sub bagheta prematur uitatului „corifeu” Mihai Tatulici, erau promovate binefacerile jafului Caritas.
Foarte interesant este contextul în care s-a lucrat la documentar, punând accent pe descărcarea prin difuzare publică. Contextul are legătură, desigur, cu Energia, mai ales cu cea verde. Tocmai am traversat o perioadă în care s-a vorbit în exces despre succesul listării la Bursă a companiei Hidroelectrica. Vorba vine, listare – a fost o vânzare de acțiuni din care România nu a câștigat niciun șfanț. Urmele beneficiilor știm unde merg, la partenerul strategic care ne bagă NuScale și reactoarele pe gât… la solicitarea noastră. Comentariile și analizele publice despre cum a decurs vânzarea, asumate de exemplu de către profesorul și avocatul Gheorghe Piperea, au avut până în acest moment exact același efect ca dezvăluirile corecte și sănătoase din vremea plandemiei. Iar proporțiile deturnării atenției de la interesul energetic național, indiferent de pârghii și costuri, acoperă taman ce ar trebui să observăm acum în legătură cu Hidroelectrica.
Un subiect extrem de grav, abordat în viteză și repede abandonat, ține de finalul mandatul ministrului Virgil Popescu la Energie. Privește desființarea unei companii de proiect, care nu spune mare lucru celor încadrați la categoria „român mediu statistic”. Compania avea ca obiectiv construcția Centralei hidroelectrice cu acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarnița-Lăpustești, cu o putere instalată de 1.000 MW, echipată cu 4 hidroagregate reversibile. Niște unii tot minoritari au sesizat că e vorba stabilitatea Sistemului Energetic Național și compensarea dezmățului crescând cu turbinele eoliene.
Ca publicație care a scris pe larg despre insolvența cu repetiție de la Hidroelectrica, oferind cititorilor și exclusivități esențiale cu avocatul Remus Borza, practicianul coordonator al administratorului judiciar, Mesagerul de Neamț n-avea cum rata subiectul cu Tarnița-Lăpstești la vremea când încă erau speranțe. Prezent la CHE Stejaru, într-un context mai complex, în august 2018, fostul ministru Anton Anton a făcut o mărturisire despre investiția în CHEAP. O avea la suflet și, ca ministru al Energiei, dorea s-o vadă pornită. „Vestea deloc bună este că, fără această centrală, nu doar că ne vom chinui în continuare cu compensarea turbinelor eoliene, a căror putere instalată începe să conteze, dar nu vom putea folosi nici viitoarele grupuri 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, chiar dacă vor fi numai bune de pus în funcţiune!” – avertiza fostul ministru, la Stejaru. Deci, vorbim despre august 2018.
Între timp, am descris cu repetiție cazul incredibil de pe Jiu, cu hidrocentrale Bumbești și Dumitra și microhidrocentrala Livezeni. În total, 65 MW putere instalată. Lucrările erau terminate în proporție de 98%. După cum e obiceiul pământului, le-au făcut felul definitiv cei de la Mediu, cu neprecupețitul sprijin total și irevocabil al instanțelor de judecată. Primul articol e din septembrie 2021, ultimul din februarie a.c.
O adevărată odisee neagră vine din Green Deal-ul de la Bruxelles, pe altarul căruia guvernanții-cei-supuși ne-au predat în viu. Emoțiile au rămas la gazetari, la cititori, la constructori, în frunte cu prigonita companie de relevanță internațională Romelectro. Praful s-a ales în cele din urmă de toate încercările de definitiva un cadru legal favorabil finalizării celor trei obiective menționate. Cu trasee parcurse pe la Curtea Constituțională, cu reveniri în Parlament, se ajunsese la un moment dat la derogări (temeinice sub aspect strategic) pentru continuarea mai multor șantiere hidro. Dar ONG-urile și politrucii neomarxiști nu s-au împăcat niciodată cu ideea.
În plină vară cu potențial de lucru pe șantiere, încă o lovitură. Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională, pe 3 iulie, Legea privind aprobarea Ordonanței de Urgență 175/2022 pentru stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiții pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuție precum și a altor proiecte (…). Ordonanța stabilea o derogare de la Legea privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, act normativ care a transpus o directivă europeană.
Motivația sesizării se întinde pe 8 (opt) pagini. Sesizată asupra efectelor sesizării, Renate Weber a îndemnat civilizat la lecturarea motivației. Nu avem spațiu acum pentru a o prezenta pe larg; poate vom reveni în funcție de involuția situației.
Unul dintre aspectele cele mai limpezi, adus în discuție după ce – în mod curios? – a trebuit să treacă luni și luni de zile de la aprobarea Ordonanței, este desăvârșit de descurajant. Legea stabilește ca „autoritate competentă în declararea acestor situații excepționale, dar și pentru efectuarea demersurilor ulterioare ce decurg în aceste situații, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, recte Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, nicidecum Guvernul”.
Mai clar, dacă vorbim despre derogări, despre situații excepționale pe care ministrul și ministerul refuză să le accepte, acestea nu pot fi rezolvate de Guvern peste capul lor. De aici mai departe, adică înapoi, ne aducem aminte cine – ca personaj și organizație a unei minorități cu statut special – dictau la Mediu. Ne aducem aminte de potecile de favorizare a unor cunoscute organizații de mediu. Nu avem până în acest moment date că ar protesta contra reactoarelor nucleare mici și inexistente, deși de zeci de ani este în tradiția ecologiștilor din Vest să se lege de porțile centralelor nuclear-electrice. E posibil să aștepte ridicarea gardurilor.
Pentru a ne întoarce de unde am pornit, având în vedere miza uriașă reprezentată de potențialul hidroenergetic al României, așteptăm cu nedismulat și inutil interes un megareportaj realizat de TVR și dedicat meandrelor sabotării hidroenergiei în România. Cu ori fără paravan nuclearelectric.
Viorel COSMA
Un comentariu
Domnilor , nu uitati ca sabotarea dezvoltarii sistemului energetic national a fost ”efectuata ” sub ”umbrela ” unei legislatii care , dupa cum bine stiti , NU a fost gandita (mai mult sau mai putin ) si apoi votata de straini , oricare ar fi ei , ci de ai nostri ca ” brazii ” , POLITICIENII , cu competente ( sau incompetente) juridice fireste . Intr-un cuvant : SCHIMBATI LEGEA SAU LEGILE . In alte tari normale , nu colonii , se poate. Cu stima !