Circa 70 de părinți care nu și-au putut înscrie copiii la Creșa Piatra-Neamț, pentru toamna 2023, au depus luni, 3 iulie, o petiție la Prefectura Neamț și marți, 4 iulie, reprezentanții lor au fost chemați la discuții. Prefectul Adrian Niță a invitat și părțile implicate – Primăria Piatra-Neamț, conducerea creșei, specialiști de la ISU Neamț și Direcția de Sănătate Publică Neamț, plus câțiva directori de școli, mai puțin cineva un reprezentant al Inspectoratului Școlar Neamț.
Discuțiile au durat mai bine de două ore. Uneori cu accente penibile. Directorii de la școlile nr. 5 și „Nicu Albu”, chemați, și-au arătat disponibilitatea, dar prima este în reabilitare, mutată la Școlile Normale și fără spații, iar cealaltă are nevoie de propriul spațiu pentru încă o clasă de elevi ai școlii, deci fără posibilități. În traducere liberă, au fost chemați pentru impresie artistică sau pentru că nu spun niciodată nu la o chemare a autorității, care-o fi ea! Oricum, au venit cam degeaba sau să întărească ideea că sunt mulți alături de Prefect când are nevoie.
Directorul de la Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza” primește din toamnă clasele de muzică de la Liceul de Arte, care intră în reabilitare. Deci, a venit cam tot degeaba. Directorul Colegiului Tehnic Forestier ar avea un spațiu, dar este în clădirea atelierelor și nu corespunde normelor. Iar degeaba.
Singura școală unde ar fi spații la parter, este și cantină și sunt și posibilități de amenajare pentru condițiile cerute la îngrijirea copiilor cu vârste între 0-3 ani, este Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu”. Numai că aici sunt deja găzduiți copiii de la Grădinița 2 (gară), care este în reabilitare, dar directorul colegiului a venit cu propunerea să primească cei 70-80 de copii de creșă în locul grădiniței, când aceasta se va muta la loc. Deci, soluție pe moment nu există nici la Cartianu. Lucru de care știa toată lumea încă de ieri, dar dă bine o discuție contondentă de față cu presa.
Liviu Harbuz, directorul de cabinet al primarului de Piatra-Neamț, a explicat cu tot felul de argumente că singura soluție la îndemână este la creșa din cartierul Speranța, unde „este o clădire nouă, unde se asigură toate condițiile legale” și unde, dacă părinții acceptă, primăria „asigură și transportul, și siguranța copiilor mici și tot ce stă în atribuțiile primăriei, ca proprietar de clădire, fiindcă s-a făcut o investiție după 30 de ani care trebuie folosită”.
Cei câțiva părinți care au fost delegați să-i reprezinte pe cei 70, nemulțumiți că nu vor avea ce face cu copiii din toamnă, au invocat numeroase neajunsuri legat de varianta Speranța: distanța, însoțirea copiilor, ritmul lucrărilor de reabilitare la unitățile de învățământ din Piatra-Neamț, lipsa locurilor la creșele din Piatra-Neamț în ultimii ani, chiar și „măsluirea” aprobărilor date de conducerea creșei până acum.
Constantin Cira, directorul Creșei Piatra-Neamț, a dat răspunsuri lungi atât lui Liviu Harbuz – care i-a reproșat, printre altele, că a venit la discuții fără date concrete- cât și părinților, ajungând să le explice pas cu pas cum evaluarea dosarelor depuse de părinți și aprobarea/ respingerea lor ține într-o măsură și de modul cum părinții completează cererile, dar în bună măsură de programul informatic care nu „înclină” după culoarea ochilor, ci după criterii clare.
La rândul său, prefectul Adrian Niță când a reproșat Primăriei Piatra-Neamț că nu a respectat termenul de finalizare a lucrărilor la creșele Precista și Mărăței ( poate aruncă o privire și pe termenele de la Secția Pediatrie a Spitalului Județean – n.r.), ca și la grădinițele 2 și 6 aflate în reabilitare, când a intermediat găsirea unei soluții. De fapt, două: „Singura soluție este la Cartianu, dacă constructorul angajat de primărie termină lucrările până în septembrie sau, după ce aflăm, la 18 iulie, câte locuri mai sunt libere la grădinițe, să vedem dacă putem transfera copiii de la creșă, cu vârste apropiate, la grădiniță, pentru a face loc copiilor la creșă”.
Liviu Harbuz a venit cu o soluție spre finalul discuțiilor : „Vă propun ca sâmbătă sau duminică să mergem cu toții în Speranța, să vedeți creșa de acolo, condițiile care sunt, se poate amenaja la parter și pentru 100 de locuri, apoi să ajungem la o concluzie”.
Propunere la care părinții urmează să dea un răspuns
Nota redacției. La acest nivel, învățământul nu este obligatoriu. În acest moment au fost semnate contracte pentru două creșe noi de către primăria Piatra Neamț și se lucrează la reabilitarea altora.
Cristina Iordache, imagini Bogdan Călian