Mircea Pintilie, fostul președinte al Consiliului Județean a decedat, astăzi, 9 august, la vârsta de 67 de ani.
Acesta avea probleme cu inima și suferise o intervenție chirurgicală în luna februarie a anului precedent.
Mircea Pintilie a fost găsit mort în propria locuință.
Transmitem sincere condoleanțe familiei!
„Am aflat cu regret vestea plecării dintre noi a domnului Mircea Pintilie, fost vicepreşedinte al Consiliului Județean Neamț.
Un politician de carieră şi afacerist cu experiență în județul nostru, Mircea Pintilie s-a stins prea devreme, în urma unor probleme de sănătate.
Este, cu siguranță, o pierdere pentru societatea nemțeană, dar mai ales pentru toți cei care l-au cunoscut şi i-au fost apropiați.
Sincere condoleanțe familiei îndurerate şi multă putere în această încercare grea!
Dumnezeu să îl odihnească în pace şi să îi poarte sufletul spre lumină!”
George Lazăr, președinte PNL Neamț