Poliţiştii locali vor primi, în continuare, alocaţia zilnică de hrană la acelaşi nivel ca şi anul trecut. Doar că, între timp, s-a modificat legislaţia în domeniu, în sensul în care se precizează cum anume se face diferenţierea sumelor alocate.
Diferenţierea se face pe funcţii de conducere şi funcţii specifice (cei care lucrează în Biroul de Ordine Publică, Biroul de Protecţia Mediului etc), personal contractual şi cei care ocupă funcţii publice generale.
Potrivit proiectului, cei cu funcţii de conducere şi cu funcţii specifice de poliţişti locali primesc o alocaţie zilnică în valoare de 32 de lei, adică aproximativ 700 de lei pe lună, la o medie de 22 de zile lucrătoare lunar. Personalul contractual şi cei care ocupă funcţii publice generale primesc 25 de lei zilnic, 550 de lei lunar, iar cei care lucrează în ture sau schimburi mai iau, suplimentar, 5 lei pe zi, adică 110 lei lunar în plus. Sumele sunt cele prevăzute de OG nr. 26/1994 cu modificările şi completările ulterioare şi au fost menţinute la nivelul din decembrie 2022.
Să remarcăm că în funcție de grad și nivelul de încadrare, nivelul caloriilor este diferit în poliția locală.
În Primăria Piatra-Neamţ, ”forul tutelar” al Poliției Locale, spre deosebire de polițiștii locali, se aplică art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 Art. 18 – (1)*), adică se acordă indemnizaţii de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată. Valoarea acestei indemnizaţii de hrană este aceeaşi pentru toţi angajaţii, indiferent de funcţii publice ocupate sau dacă este vorba despre personal contractual. Toată lumea, cu excepţia primarului şi viceprimarului, care nu primesc astfel de indemnizaţii (dar au salarii mai mari, probabil mai mari decât șefii poliției), ia o indemnizaţie anuală de hrană 4.164 de lei, adică aproximativ 347 de lei lunar, undeva la 15,7 lei pe zi, sume brute şi undeva la 9 lei pe zi, net.
Angela Croitoru