Judeţul Neamţ interbelic era în cea mai mare parte a sa montan şi supravieţuirea sau un trai decent al muntenilor erau legate de exploatarea lemnului prin diverse întreprinderi româneşti sau străine. Masivul păduros al Bistriţei era bogat, dar proprietarii săteni erau în continuare puţini, deşi se făcuseră unele împroprietăriri. Mai aveau încă mii de hectare de pădure boierii şi familia regală. Prezentăm Neamţul interbelic după statisticile vremii, monografii, dări de seamă sau expuneri sau „călăuze”, precum cea a lui Constantin Matasă din 1929.
„Cooperativa Albina”, societate pentru exploatare de păduri și fabrică de cherestea în comuna Tarcău, s-a înființat în 1914 cu 30 de membri și 800 de lei capital vărsat. Cooperativa a avut o datorie de 78.500.000 lei, din care a plătit până în 1928 suma de 47.000.000. În instalații (fabrică, cale ferată, mașini, etc.) avea investit un capital de 67.000.000 lei. Producția pe 1928 era în valoare de 60.000.000 lei. Lucrau în fabrică și exploatarea pădurii aproape 2.000 lucrători. Societatea a dat suma de aproximativ 1.500.000 lei pentru diferite opere de binefacere. În darea de seamă a societăţii pe 1939 se face un scurt istoric al cooperativei, arătându-se că scopul acesteia era „să îmbunătăţească starea materială şi morală a locuitorilor de pe Valea Bistriţei” şi “să românizeze această ramură de activitate, care, lungă vreme, fusese în mâini străine”. Este o declaraţie în ton cu timpurile, cert este că întreprinderea a avut un rol important în economia regiunii.
„Cooperativa Tazlăul”, cu un capital de 574.850 lei, fabrică de cherestea și exploatare a pădurilor, avea 5 gatere și o producție anuală de circa 40.000 metri cubi de cherestea. Lucrau aici peste 200 muncitori. Mai menționăm fabricile de cherestea “Bistricioara” în Borsec, ”Bradul” în comuna Galu, ”Cracăul Negru” în comuna Crăcăoani, ”Fabrica de rezonanță N. Georgescu” în comuna Pângărați, fabrica “Mihăeți” în comuna Pipirig, „Piatra Corbului” a Domeniului Coroanei Bicaz. Fabrici de cherestea mai mici întâlnim și în comuna Tulgheș (pe atunci ţinea de judeţul Neamţ), în Negrești, în Agapia, Bistricioara, etc.
Perioada dintre anii 1921-1927 a fost una care s-a caracterizat prin masive tăieri de pădure din codrii Neamțului. Nu se ținea cont de amenajamente, de nici o regulă, ci erau defrișate hectare întregi de pădure fără ca nici un puiet să fie plantat. De exemplu, pădurile ce aparțineau lui Mauriciu și Bernard Weisengrun din Iași sunt contracte spre vânzare obștilor de exploatare: ”Căldura”, ”Cracău”, ”Gherăiești”, ”Românca” și ”Asociația D.C. Timotei și Ștefan Romanescu”. Nu e de mirare că judeţul avea numeroase fabrici de prelucrare a lemnului. Fabrici de cherestea importante mai erau şi „Moldova”, cu un capital social de 30.000.000 lei, cu 8 gatere, munceau 360 lucrători și producea 40.000 metri cubi cherestea anual; Societatea anonimă, fostă Eichler, cu 5.000.000 capital social, 7 gatere, 200 lucrători, producea 35.000 metri cubi cherestea anual; Societatea anonimă, fostă L. Iuster cu 1.500.000 lei capital social avea trei gatere, 80 lucrători, producea anual 15.000 metri cubi; Fabrica ”Cernegura”, fostă a fraților Popovici; Fabrica Davidovici și Beral, Fabrica Măcărescu, Fabrica „Carpații”, etc.
Fabrica de hârtie și mucava ”Piatra Neamț” avea un capital social de 45.000.000 lei și 450 de lucrători. Această fabrică făcea parte din marile așezăminte industriale dirijate de Aristide Blank. În urma îmbunătățirilor ce i s-au adus, producția pe 1928 s-a ridicat la 6.021.000 kg hârtie, carton și mucava.
Fabrica de tricotaje ”Doamna” avea un capital social de 10.000.000 lei, 250 de lucrători, producție anuală 150 tone, diferite articole tricotate. Fabrica de perii și parchete S.A., fostă L. Bach, avea un capital de 3.000.000 lei și munceau 180 lucrători.
Moara și Fabrica de pâine „Dumbrava” avea un capital social de 11.000.000 lei și 40 lucrători. Moara Davidovici și Beral, moara Rabitz funcționau cu succes. Fabrica de bere ”Zimca” avea un capital social de 209.200 lei aur și 120 de lucrători. Mai amintim Fabrica „Energia” de turnătorie de fier; Turnătoria și atelierul mecanic ”Eisenberg”, fabrica de ulei ”Sollo”, fabrica de cărămidă presată ”Pav. Chihaia”, două fabrici de spirt, două fabrici de țesătorie, câteva tăbăcării, fabrica de mobile ”Furnica”, fabrica de împletituri din sârmă, de cuie de lemn, de tocuri pentru ghete etc. La 1 iunie 1929 s-a pus în funcțiune o mare Fabrică de Celuloză, proprietatea unei societăți anonime, cu un capital de 90.000.000 lei. Sediul și funcționarea acesteia erau în Piatra-Neamț.
Se făceau iarmaroace mai mari în următoarele localități din județ: Piatra-Neamț, iarmaroc anual de Duminica Mare, Târgu-Neamț, iarmaroc la 13 Mai, Roznov, la Sfinții Împărați, și la 14 Septembrie, iarmaroc anual la Buhuși, târg săptămânal la Piatra-Neamț era joia, la Târgu-Neamț, lunea, la Buhuși, miercurea și la Roznov, marțea, la Bicazu Ardelean, vinerea.
Orașul Piatra era în perioada interbelică unul cosmopolit. Aici trăiau 60-70 familii de lipoveni, cu o vechime în zonă, care se ocupau, conform tradiţiei, îndeosebi cu grădinăritul. Catolicii și protestanții sunt în număr mic. Evreii locuiau cu deosebire la orașe: Piatra Neamț, Târgu Neamț și Buhuși și aveau ca supremă autoritate în materie de credință pe Rabinul de la Buhuși, cu mare renume în întreaga populație evreiască din țară. Pe anul 1928, orașul Piatra a avut un buget, care s-a ridicat la 25.042.788 lei, venituri și cheltuieli. Orașul era, nota bene, iluminat cu electricitate. În cursul anului 1929 a fost instalată o uzină electrică, acționată de trei motoare „Diesel” cu o energie totală de 1.280 c.p. Piatra-Neamţ, capitala județului Neamț avea la 1927 o populație de 35.952 suflete, din care 22.000 români, 13.952 evrei și restul diferite naționalități. Așezat la o altitudine de 310 metri, era adăpostit de munții Cernegura, Cozla și Pietricica, de unde, se spune, îi vine și numele și udat de apa Bistriței și a Cuiejdiului. Piatra avea o poziție de un neîntrecut pitoresc și „așteaptă numai munca și voința oamenilor care-i stau în frunte, ca să ajungă ceea ce demult merita”, cum spune cu foarte multă dreptate profesorul universitar Ion Simionescu în lucrarea sa ”Orașe din România”. Avea o biserică catolică și una lipovenească. Evreii aveau un templu și opt sinagogi.
Conform unei statistici, la 1922, Târgu-Neamț avea 8.911 locuitori din care: 4.662 români, 4.132 evrei, 42 germani, 35 ruși, 20 bulgari. Din punct confesional, 4.639 erau ortodocşi, 4.221 mozaici și 51 catolici. La 1927, Târgu-Neamţ era o comună urbană cu o populație de 10.124 suflete, din care 7.170 români, 2.723 evrei și restul alte naționalități. Erau 8 biserici ortodoxe, un paraclis la spital și o capelă catolică. Evreii aveau 9 sinagogi. Spitalul a fost construit la 1850 cu cheltuiala Mănăstirii Neamțului, în timpul starețului Neofit.
În urma reorganizării teritoriale de după făurirea României Mari, prin legea de la 1925, de la 1 ianuarie 1926, comuna Racova (fără satele Gura-Văii și Hălmăcioaia), Blăgești, Buda şi Valea lui Ion au fost trecute la județul Neamț, în timp ce satele Balcani şi Frumoasa, de la comuna Tazlău, au fost cedate județului Bacău. În componența acestui județ vor intra și comunele Tulgheș, Borsec, Corbu și Bilbor, din zona Transilvaniei, precum şi comunele Farcașa, Borca, Mădei, Broșteni şi Crucea de la județul Suceava.
Județul Neamț avea în componenţă o comună urbană, reședință de județ, orașul Piatra-Neamț, două comune urbane nereședință: Buhuși și Târgu-Neamț, 61 comune rurale şi 256 sate. Iată denumirea celor 61 comune rurale ale județului Neamț, în ordine alfabetică, conform listei publicate în Monitorul Oficial din 7 octombrie 1925: Bălăneşti, Bălțătești, Bicaz, Bicazul Ardelean, Bilbor, Bistricioara, Bistrița, Blăgești, Borca, Borlești, Borsec, Broșteni, Buda, Bodeşti-Precista, Buhalnița, Calu-Iapa, Căciulești, Călugăreni, Cândeşti, Cârligi, Ceahlău, Corbu, Costişa, Crăcăoani, Crucea, Dobreni, Dochia, Dragomirești, Dumbrava Roșie, Farcașa, Filioara, Galu, Gârcina, Girov, Grumăzești, Hangu, Ion Brătianu (devenită Hlăpeşti), Mădei, Mărgineni, Mastacăn, Negrești, Pângărați, Petricani, Pipirig, Podoleni, Racova, Slobozia, Șerbești, Tarcău, Tazlău, Tulgheș, Urecheni, Vaduri, Valea lui Ion, Vânători-Neamț şi Zănești. Aceste comune erau arondate la 6 plase, și anume (de la nord la sud): Broșteni, Ceahlău, Cetatea Neamț, Piatra, Războieni și Bistrița.
Criza economică mondială s-a făcut simțită și în zona Neamțului, unde cea mai afectată ramură industrială a fost cea forestieră. Fabricile nu mai aveau comenzi, exploatarea nu mai funcționa. Astfel, s-a ajuns la concedieri masive, dar și la acțiuni de revoltă din partea angajaților. Cunoscută a devenit revolta salariaților de la fabrica de cherestea „Xylon” din comuna Borsec (ce aparținea județului Neamț), unde au fost aduși în ajutor pentru a restabili ordinea jandarmii Preturii Ceahlău.
Și în fabricile de pe Valea Bistriței s-au înregistrat numeroase acțiuni greviste tot pentru rezolvarea revendicărilor privitoare la ziua de muncă de 8 ore și mărirea salariilor. Astfel, deloc de neglijat a fost și mișcarea de la fabrica de cherestea “Göetz” Tarcău sau răscoalele plutaşilor.
Constatăm existenţa a numeroase fabrici şi făbricuţe, capitaluri, patroni, societăţi anonime. Judeţul Neamţ nu cuprindea partea de şes de astăzi, dar a deţinut în munte localităţi ce astăzi ţin de Harghita sau Suceava. Lemnul a fost principalul mijloc ce putea aduce cele necesare traiului. Era mai bine?! Erau administratorii mai buni?! Traiul era mai îndestulat?! Cu siguranţă, cercetarea ar trebui să fie mai profundă. Dar era o Românie Mare şi românismul era, într-o mare măsură, o adevărată politică de stat…
Prof. dr. Daniel DIEACONU
