Primele rezultate la probele scrise ale bacalaureatului din perioada 17-19 august vor fi afișate vineri, 25 august, la cele trei centre de examen organizate în județul Neamț. Candidații mai au la dispoziție și site-ul dedicat, notele fiind publicate de Ministerul Educației vineri, până la ora 12.00. În aceeași zi se pot depune contestațiile, până la ora 18.00, iar rezultatele finale vor fi aflate marți, 29 august, din aceleași surse.Pentru a doua sesiune a bacalaureatului s-au înscris 656 de absolvenți de liceu din Neamț, din care 474 sunt din promoția curentă. La proba scrisă la Limba și literatura română s-au înscris 302 candidați și au lipsit 31, la proba obligatorie a profilului au fost 326 de candidați și au lipsit 48, iar pentru proba la alegere s-au înscris 445 de candidați și au lipsit 58. Ineditul acestei sesiuni este că, după foarte mulți ani, nu s-a înregistrat nici un caz de fraudă sau tentativă de fraudă în Neamț.
Notele vor fi publicate la centrele de examen organizate la colegiile tehnice Forestier Piatra Neamț, ”Miron Costin” Roman și ”Ion Creangă” Târgu Neamț.
Reamintim că este primul bacalaureat la care evaluarea se face digitalizat la nivel național, după ce timp de doi ani ME a derulat un program pilot în județul Călărași. Lucrările absolvenților au fost mai întâi scanate în sala de examen, în prezența candidatului, sistemul informatic a repartizat aleatoriu fiecare lucrare unui profesor evaluator și în cazul diferenței de notare, lucrarea a fost transmisă tot aleatoriu altor doi profesori diferiți pentru nota finală, dinaintea contestațiilor, potrivit explicațiilor oferite de secretarul de stat Sorin Ion, responsabil cu digitalizarea examenelor naționale. Dată fiind natura corecturii, profesorii asistenți și evaluatori au fost aleși dintre cei cu certificat de competențe TIC.
C.I.