Pe o vreme superbă și într-o atmosferă specifică unei asemenea sărbători, administrația publică locală din comuna Moldoveni, în frunte cu primarul Ioan Marcel Bîrjoveanu, a organizat, conform tradiției, pe data de 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, o nouă ediție a Zilei comunei. Cu acest prilej a avut loc și un spectacol susținut de artiști cunoscuți: Daria Elena Ciubotariu, Cristian Raul Rancu, Diana Sârbu, Codina Călin și Radu Iustin, Riana Asandei, Amna Maximilian și Nicu Paleru, alături de ansamblul folcloric „Răzeșii Moldovenilor” al Școlii Gimnaziale Moldoveni. La Amfiteatrul de vară au poposit și personalități politice ale județului Neamț: senatorul Eugen Țapu-Nazare, deputatul Dan Laurențiu Leoreanu, primarul de Roman, Leonard Achiriloaei, preotul Florin Țuscanu și mulți alții.
După tradiție, executivul și membrii Consiliului Local au premiat și anul acesta cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie: Maria și Constantin Ghimici, Olimpia și Ioan Schifârneț, Paraschiva și Vasile Moldovanu, Elena și Ioan Popescu. Momentul cel mai interesant al serii pare să fi aparținut locuitorului Gheorghe Dabija, din satul Hociungi, care a recitat cu mare talent câteva poezii. Mai menționăm că la Biserica din Vale, la vecernia dinaintea marii sărbători, în această comună a fost prezent Ion Asaftei, președintele Consiliului Județean Neamț, care, la rându-i, ca și ceilalți politicieni, a transmis un mesaj de prosperitate și sănătate locuitorilor comunei. Sfârșitul Zilei comunei Moldoveni a fost marcat de un frumos foc de artificii. Mai trebuie spus că această zi călduroasă de vară a invitat pe cei prezenți la un pahar cu răcoritoare asortat de celebrii mititei.
„Felicit tinerii interpreți, care ne-au încântat astăzi cu talentul lor”
„Mulțumesc din suflet celor care ne-au sprijinit în aceste zile ca să organizăm o nouă ediție a Zilei comunei Moldoveni. Nutresc speranța că, și în acest an, toți participanții și invitații noștri au petrecut momente plăcute în amfiteatrul nostru, aici unde în fiecare an ne adunăm cu toții la această mare sărbătoare. Felicit tinerii interpreți, care ne-au încântat astăzi cu talentul lor, felicit cuplurile care au împlinit jumătate de secol de conviețuire și le urez sănătate, bucurii și multe realizări din partea copiilor. În anii din urmă erau mai multe cupluri, dar acum așa a fost să fie. De asemenea, felicit cadrele didactice și copiii de la Școala Gimnazială Moldoveni, care au prezentat un spectacol superb și care ne-au încântat privirile și auzul. Aceleași gânduri bune le transmit personalităților politice, care nu au uitat să treacă pe la Moldoveni de ziua noastră. Sper ca anul viitor și în următorii ani vremea să țină cu noi la fel ca astăzi. Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!”, a declarat Ioan Marcel Bîrjoveanu, primarul comunei Moldoveni.
FILE DE ISTORIE
Comuna Moldoveni de astăzi a fost înființată în 1864, în timpul voievodului Alexandru Ioan Cuza, cu denumirea de Porcești. Comuna era situată în plasa Siretul de Jos, fiind formată, la început, din subsatele Porceștii Precistei și Porceștii Răzeși.
* 1871 – comuna preia denumirea satului Porceștii Răzeși.
* 1873 – include subsatul Floarea;
* 1875 – comuna era formată din subsatele Bașta, Căciulați, Floarea, Hociungi, Hociungii Milului, Mircești, Porceștii Catargiului, Porceștii Precistei, Porceștii Răzeși și Secuieni;
* 1878 – comună formată din subsatele Floarea, Porceștii Catargiului, Porceștii Precistei și Porceștii Răzeși;
* 1879 – comună în plasa Moldova – Siretul de Jos, dar pierde satul Floarea;
* 1892 – comună în plasa Siretul de Jos, formată din satul Porcești unificat;
* 1892 – comună formată din subsatele Bârjoveni, Căciulași, Hociungi, Mircești, Porcești, Prăjești, Secuieni și Uncești;
* 1897 – comună în plasa Moldova – Siretul de Jos;
* 1904 – comună situată în plasa Elisabeta Doamna;
* 1906 – comună în plasa Siretul de Jos, formată din subsatele Căciulați, Hociungi, Mircești, Porcești și Secuieni;
* 1908 – comună în plasa Bahna, formată din subsatele Hociungi și Porcești;
* 1911 – comună în plasa Siretul de Jos;
* 1925 – comună situată în plasa Miron Costin;
* 1929 – comună desființată;
* 1931 – comună reînființată, care include și satele Carol II, Căciulați și Secuieni;
* 1932 – comună în plasa Roman Vodă, formată din satul Porcești;
* 1934 – comună în plasa Moldova;
* 1939 – include satul Hociungi,
* 1941 – comună în plasa Miron Costin;
* 1942 – comună în plasa Secuieni;
* 1950 – comună în raionul Roman, regiunea Bacău;
* 1965 – comuna Porcești își schimbă denumirea în Moldoveni;
* 1968 – comună în județul Neamț, formată din satele Moldoveni și Hociungi.
Despre satul Moldoveni (Porcești) documentele vremii menționează existența satului Porcești la 1409 într-un act emis de cancelaria domnească a voievodului Alexandru cel Bun. Moșia Porcești a făcut parte din marea proprietate a boierului Țiban, care avea pământuri și proprietăți situate între râul Prut și dreapta râului Siret. Pentru vremurile de astăzi, comuna Moldoveni reprezintă adevăratul Bărăgan al județului Neamț, localnicii beneficiind de o calitate excepțională a pământului. Ani de-a rândul, recoltele de pe aceste meleaguri au dovedit hărnicia și priceperea oamenilor, dragostea lor față de locurile unde s-au născut. Moldovenii de astăzi încă mai păstrează din farmecul așezărilor rurale de altădată prin ceea ce se vede la tot pasul. Trebuie să mai spunem că în această comună, la un moment dat, au existat șapte biserici, toate având primul sau al doilea hram „Sfântul Nicolae”. (Rep.)
Un comentariu
Felicitari. Asa primar nu prea avem in zona.