Sorin Ovidiu Fărcășel, din Roman, patronul unei firme de impresariat, care se ocupă şi de imobiliare (SC Imo Cons Company SRL), este actualul proprietar al Conacului Bogdan din Gâdinţi. El a cumpărat drepturile litigioase de la fostele proprietare, stabilite de mulți ani în Elveția, moștenitoarele boierului Gheorghiu. În acel moment în conac funcţiona Spitalul de bolnavi psihici cronici adulți Gâdinţi. Pacienţii şi personalul medical, aproximativ 140 de persoane, au fost mutaţi, la data preluării de către noul proprietar, acum 15 ani, în internatul fostului Liceu Mecanic din Roman, la ieşirea spre Iaşi, într-un spaţiu reabilitat de primărie şi CJ Neamţ. În acest moment se desfăşoară lucrări pentru reabilitarea şi modernizarea unei alte clădiri în care se va muta spitalul.
La momentul preluării cu scandal a proprietăţii, Fărcăşel a oprit în conac bunuri ce aparţineau spitalului, evaluate la aproximativ 130.000 de lei.
Între timp, spitalul s-a îndreptat împotriva acestuia pentru recuperarea datoriei şi s-a ajuns la executarea silită a proprietarului. Fărcăşel a cerut eşalonarea datoriei pe parcursul unui an de zile, eşalonare cu care conducerea spitalului (printr-o adresă semnată de directoarea Anca Mihaela Hîncu) a fost de acord, cu condiţia ca poprirea să nu fie sistată şi această eşalonare să fie avantajoasă pentru instituţie.
Pe de altă parte, Fărcăşel încearcă să vândă conacul. O primă tentativă a avut loc în ianuarie 2023, pentru suma de 380.000 de euro, acesta înaintând recent o ofertă 280.000 de euro către CJ Neamţ pentru 1,7 ha de teren şi cele 11 clădiri ce compun complexul conacului. În ultima şedinţă, de miercuri, 2 august, la punctul 2 de pe ordinea de zi a fost aprobat proiectul privind neexercitarea dreptului de preemţiune de către consiliu, care nu dispune de fonduri pentru cumpărarea monumentului istoric şi nici „nu se cunoaşte starea tehnică (nivelul de degradare) funcţie de care imobilul va trebui supus unor lucrări de reabilitare – modernizare – amenajare”, după cum se subliniază în Referatul de aprobare. Detalii despre starea complexului, în 2021, puteţi găsi aici.
La finalul şedinţei, Neculai Puşcaşu, unul dintre cei trei consilieri judeţeni din CA-ul spitalului, a cerut preşedintelui Ion Asaftei să facă demersuri pentru a se asigura că datoria va fi recuperată. Puşcaşu a ţinut să atragă atenţia şi asupra lucrărilor la noul sediu de spital, cofinanţate din fonduri europene nerambursabile şi care trebuie finalizate până cel târziu la 31 decembrie a.c. Ion Asaftei a promis că va analiza şi urmări situaţia, atât în direcţia recuperării datoriei istorice („o problemă delicată”), cât şi a finalizării lucrărilor la timp.
Angela Croitoru