…și se ține de marele proiect pe apă și canalizare. În susținere au venit declarațiile făcute, astăzi la prânz, la o întâlnire cu presa, de directorul general (interimar) al companiei județene, Ioan Vlad Angheluță, și vicepreședintele CJ Neamț, Adrian Păduraru, în calitate de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Aqua Neamț”.
Istoria sau aventura cu finanțarea pierdută pe Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 este cunoscută, la fel și vinovații, dar timpul nu poate fi dat înapoi. În cele din urmă, s-au păstrat proiectul și valoarea acestuia (aprox. 311 milioane euro), urmând ca derularea să se facă în două etape, în conformitate cu contractul semnat pe 15 septembrie la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Se începe în ritm accelerat pe POIM, cu speranța ca până la sfârșitul anului să fie cheltuită suma maximă eligibilă pentru 2023, respectiv 15,8 milioane euro. Contractul va fi dus mai departe, potrivit lui Angheluță și Păduraru, cu finanțarea următoare, prin Programul de Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021-2027. Orizontul optimist de finalizare este decembrie 2026.
Cei doi protagoniști ai întâlnirii au ținut să sublinieze și o serie de aspecte politice ale subiectului, concretizate atât prin mulțumiri adresate unor lideri PSD din județ, cât și prin combaterea contestatarilor.
În concluzie, se poate recupera numai o parte simbolică din finanțarea pierdută, după care e de văzut ce se finalizează în a doua etapă, însă potrivit contractărilor inițiale. (M.N.)