În ultimii șapte ani, în comuna Boghicea s-au investit sume importante în proiecte de infrastructură în valoare de 85.961.884 lei, respectiv, 859 miliarde lei vechi, la numai 2.400 de locuitori.
Este o sumă imensă, iar proiectele respective, parte realizate, parte în lucru sau în documentare, vor fi finalizate în această toamnă și în viitorul an. Important este faptul că pentru respectiva sumă s-au semnat contractele de finanțare, ceea ce înseamnă că se vor realiza în maxim un an.
Toate aceste investiții au darul de a schimba în totalitate viața noastră de zi cu zi. În calitatea de primar, în acești ani am căutat să atrag fonduri cât mai multe. În prezent, se poate circula cam peste tot pe asfalt, și mai ales în satele Nistria, Slobozia și Boghicea. La Căușeni, drumurile comunale și sătești urmează să se termine în zilele următoare.
Alte investiții importante, care vor schimba total confortul din satele comunei, sunt alimentarea cu gaze naturale, extinderea alimentării cu apă și canalizare. Toate aceste lucrări vom pune bazele unui pachet important de servicii la nivel local.
Nu o spun eu, în calitate de primar, ci oamenii care înțeleg fenomenul investițional din această comună și cărora le mulțumesc din toată inima.
La un pas de asfaltare totală a drumurilor
Zilele trecute am terminat asfaltarea drumurilor în satul Nistria. În luna iulie s-au terminat de modernizat și drumurile din satul Boghicea, iar în luna august s-au terminat și asfaltările din satul Slobozia, iar la începutul lunii septembrie terminăm și în Căușeni. Proiectul total este în lungime de 12,264 km. Am mai avea de asfaltat circa 5 km de drum comunal, prin AFIR. Din datele existente, suntem eligibili la un ultim proiect de modernizare drumuri, în valoare de 1.000.000 euro, ceea ce înseamnă
circa 5 km. Cu acest proiect, vom termina, în totalitate, modernizarea de drumuri comunale în comuna noastră. La aceste mari eforturi făcute în ultimii ani, se adaugă și modernizarea drumului județean care traversează comuna, de la Boghicea la Nistria, drum modernizat în totalitate. Nu ne lăudăm, dar, practic, suntem la un pas de a termina asfaltarea întregii comune. Menționez faptul că ultimii șapte ani au fost decisivi în modernizarea totală a infrastructurii locale, momentul situându-ne pe o treaptă superioară a tot ceea ce înseamnă infrastructură locală. Cu toate că suntem o comună mică, de la noi se poate circula în toate direcțiile pe asfalt. Nu a fost ușor, dar eforturile noastre au avut, în final, succes, chiar dacă unii privesc cu multă răutate aceste realizări.
Ne vor mai rămâne neasfaltate doar câteva capete de uliți, fundături etc. De aceea, am selectat străzile și în satul Boghicea, unde ne mai rămâne o lungime de sub 1 km de drum.
Gaz metan la Boghicea
De câteva zile, ne-a fost aprobat, pe Programul Național Anghel Saligny, în valoare de 7,4 milioane lei, proiectul pentru înființarea rețelei de gaze naturale. Rețeaua va fi continuată de la Bâra, unde colegii noștri au tras deja rețeaua la limita UAT-ului. Noi suntem în faza de documentație pentru avize. Ar dura 8 luni cu tot cu licitație, iar asta înseamnă că în vara anului viitor vom avea gaz la Boghicea.
Extinderea rețelei de apă potabilă
Tot prin Programul Anghel Salygny, avem aprobată și extinderea rețelei de alimentare cu apă în satele Căușeni și Nistria, în valoare de 7 milioane lei, iar în satele Boghicea și Slobozia avem în jur de 17 milioane lei pentru sistem de canalizare.
Cu toate acestea, mai am o idee pe care nu am reușit să o duc la îndeplinire. Este vorba de construirea unui amfiteatru în aer liber, în satul Boghicea, un proiect drag mie, dar, din păcate, nu ne-am lipit de o finanțare, iar din bugetul local ne-am îndatora prea mult. Poate prin GAL, în viitorul apropiat.
Proiecte noi
Prin PNRR, avem 10 proiecte depuse. La 4 dintre ele am semnat contractul de finanțare în luna ianuarie, respectiv pentru Planul Urbanistic General, reabilitare Școală Gimnazială/primară Slobozia, reabilitare dispensar Boghicea și pubele inteligente. Mai este proiectul dotare școală, care, zilele acestea am primit finanțare. Școlile noastre sunt reabilitate prin PNDL. Au fost proiecte și cu dotări, dar dacă avem ocazia să mai prindem ceva banii acum, e vorba de 140.000 euro, nu vom pierde ocazia.
Un alt proiect important este digitalizarea primăriei, tot prin PNRR, în valoare de 320.000 euro, dosarul fiind în lucru.
Am dat drumul la documentația pentru un parc de panouri fotovoltaice, pe 5.000 mp, cu ajutorul căruia vom asigura energia electrică pentru instituții și iluminat public în toată comuna.
La proiectul de iluminat stradal am făcut recepția.
Prin C.J. Neamț mai avem un proiect cu Biblioteca din comună, ce va fi găzduită în Căminul cultural Boghicea.
Prin CNI, avem proiect pentru Dispensarul din Slobozia, sală sport Boghicea de mărime medie, cu 102 locuri, în valoare de peste 1 milion euro.
Tot în această perioadă, vom face recepția la Școala Boghicea.
Mihai CAZAMIR, primar
Proiecte finalizate
- Construire teren de sport în satul Slobozia (AFIR) -394.643,75 lei;
- Construire teren de sport în sat Boghicea (AFIR() – 394.643, 75 lei;
- Modernizarea sistemului de iluminat public (AFM) – 657.550,00 lei;
- Sistem de supraveghere video + extindere video (buget) – 117.647 lei;
- Construire grădiniță cu program normal, sat Slobozia (PNDL) – 1.775.816,58 lei;
- Înființare rețea de alimentare cu apă în comuna Boghicea (PNDL) – 11.438..318,18 lei;
- Reabilitare, modernizare extindere și dotare Școala Boghicea (PNDL) – 2.514 .324,20 lei;
Proiecte în derulare
- Înființare rețea de canalizare (A. Saligny) 17.551.153, 03 lei;
- Extindere și branșamente sistem de alimentare cu apă (A. Saligny) – 7.745.938,00 lei;
- Înființare sistem de distribuție gaze naturale (A. Saligny) – 31.319.200,16 lei;
- Modernizare drumuri sătești 5 km (AFIR) – 4.880.000 lei;
- Stații de reîncărcare pentru autovehicule electrice (AFM) – 1.029.521, 00 lei;
13 Panouri fotovoltaice (AFM)
14 Construire Dispensar uman în satul Slobozia (CNI) 4.739.665,98 lei;
15 Modernizarea infrastructurii rutiere 12 km (CNI) 24.908.413,75 lei;
16 Construire și dotare sediu primărie (CNI) 6.233.359,30 lei;
17 Sală de sport la Boghicea (CNI)
18 Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Cămin Cultural Slobozia (CNI) – 3.746.132, 76 lei;
19 Dotare cu mobilier, materiale didactice a Școlii Slobozia (PNRR) – 580.430,2 lei;
20. Actualizare PUG și Regulament Local de Urbanism (PNRR) – 527.221,17 lei;
21.Pubele „inteligente” (PNRR) – 258.045,48 lei;
- Reabilitare moderată a Școlii Gimnaziale, sat Slobozia (PNRR) – 1.046.172,20 lei;
23.Reabilitare moderată a Dispensarului Boghicea (PNRR) – 662.632,52 lei;
- Digitalizare UAT Boghicea (PNRR) – 1.624.491 lei;
- Centru de zi Boghicea (PNRR) – 1.937.001,65 lei;
- Dotarea bibliotecii Boghicea (PNRR)
Total: 85.961.884 lei