Muntele Ceahlău a fost considerat de către mai mulţi autori ca fiind unul dintre munţii sacri ai geţilor, alături de Şureanu (din Parâng) şi Găina (din Apuseni), ba mai mult s-a emis ipoteza că ar fi fost chiar Kogaionon-ul dacic, amintit de geograful grec Strabon, muntele marelui zeu al pământului şi al nemuriririi, Zamolxis, şi al preoţilor Deceneu, Comosicus sau Vezina. Strabon îi dădea acest nume grecesc ce înseamnă scoică, carapace, preluat de la negustorii greci ce ar fi ajuns şi pe aceste locuri. Spunea că acest munte este zărit din mari depărtări şi poalele sale erau udate de o apă “îndelung călătoare”. Dimitrie Cantemir şi Gheorghe Asachi în scrierile lor menţionau faptul că Ceahlăul se individualiza între ceilalţi munţi ai Moldovei şi era zărit de departe, chiar de la Cetatea Albă şi era ca un “far călăuzitor” pentru păstorii transhumanţi numiţi ţuţuieni sau pentru plutaşii care se întorceau acasă de la schelele Galaţiului, cu şpranga şi ţuiacul în spate. De asemenea, Bistriţa era un râu care a fost din vechime o cale de apă lesnicioasă pentru plutele ce coborau din munţi poate către Petrodava sau pe Siret spre Dunăre şi Marea Neagră.
Civilizaţia dacică a avut apogeul ei în perioada de la Burebista la Decebal, o epocă în care comerţul cu lumea greacă şi romană cunoaşte un avânt deosebit, în natură sau prin monedă. În ţinutul nostru sunt cunoscute descoperirile de pe muntişorul Cozla („La Pavilion” – aşezare secolul I î.Hr., la „Trei Coline” – ceramică, „Terasa Gospodinelor” – ruinele unei cetăţui, ceramică, în punctele Steagul Roşu şi Ciritei-Lutărie şi Curtea Domnească). Descoperiri deosebite s-au făcut la Calu (Piatra Şoimului) şi Bâtca-Doamnei – Piatra-Neamţ, parte a cetăţilor şi cetăţuilor dacice din zona Moldovei, identice cu cele din munţii Orăştiei. La Bâtca-Doamnei s-au cercetat ruinele unor construcţii cultice reprezentative, care ne îndreaptă spre ipoteza că ar fi fost Petrodava, cea amintită de Ptolemeu şi poate chiar reşedinţa regelui Dicomes. Tema este generoasă, incitantă spre cercetare şi descoperire şi cu toate acestea sunt puţine studiile dedicate dacilor din ţinutul Neamţului şi trebuie să amintim pe Nicolae Gostar, Marcel Drăgotescu sau Virgil Mihăilescu-Bîrliba care au încercat să lămurească nişte controverse. Au rămas însă destule şi luările de poziţie, datorate sau cauzate de internet, sunt uneori chiar hilare.
Existenţa acestor fortificaţii (trei într-o zonă restrânsă: Bâtca-Doamnei şi Cozla, aparţinând de oraşul Piatra-Neamţ şi Piatra Şoimului, la 15 km de Piatra-Neamţ), ridică ipoteza unui puternic centru politic şi economic, îndrituind iarăşi opinia că aici a fost Petrodava amintită de Ptolemeu printre marile oraşe dacice. În nivelul de locuire dacic de la Bâtca Doamnei s-au păstrat tamburii de gresie ai coloanelor ce constituiau aliniamentele specifice acestor edificii. Zidurile cetăţii sunt groase, de 3,5 m și, pe lângă turn şi palisade, s-au descoperit fortificaţii suplimentare, baraje de zid la punctele de trecere, un drum de rond, un drum de acces.
Cercetările arată apogeul puterii dacice în răsăritul Carpaţilor prin existenţa acestor cetăţi din zona Piatra-Neamţ (care dominau valea Bistriţei) şi a celor de la Răcătău (Tamasidava) sau Brad (Zargidava), care dominau valea Siretului.
Ceramica şi celelalte piese arheologice descoperite ilustrează ocupaţiile şi modul de viaţă al locuitorilor din zonă. Oamenii erau agricultori şi crescători de animale. S-au descoperit brăzdare şi cuţite de plug de fier, seceri, topoare. La Bâtca-Doamnei s-au aflat unelte de făurărie: nicovală (sub formă de piramidă), dornuri, dălţi, dovedind prin piesele realizate o bună stăpânire a metalurgiei (sau cel puţin un atelier profilat pe reparaţii unelte). De asemenea, s-au descoperit unelte care fac dovada existenţei meşterilor în lemn, a dulgherilor: topoare, tesle, sfredele, dălţi pentru lemn, icuri. S-au aflat numeroase piese de fier pentru harnaşament, topoare de luptă, pumnale, săbii, vârfuri de săgeţi pentru arcuri şi baliste, exprimând existenţa unei societăţi războinice şi a unor centre cu rol de apărare a regiunii.
S-au constatat şi influenţe ale unor neamuri din afară: romane, greceşti sau sarmatice, în domeniul ceramicii, fiind imitate amforele şi alte vase greco-romane sau fiind „importate”, ceea ce denotă legături comerciale cu lumea greco-romană. Influenţe sarmatice s-au simţit în ceea ce priveşte metalurgia bronzului şi fierului, a obiectelor de podoabă. La Piatra Şoimului s-au descoperit oglinzi de metal şi un cazan de bronz, iar la Bâtca Doamnei s-au găsit pandantive, mărgele, chihlimbar etc. Comerţ se realiza şi cu lumea greco-romană, fapt confirmat de monedele descoperite în regiune (Bâtca Doamnei, Piatra Şoimului, Hangu, Ceahlău, Rediu), monede din Dyrrhachium şi Apollonia sau monede republicane romane. Tetradrahmele dacice s-au găsit la Piatra-Şoimului, dar şi la Ceahlău şi Bicazu Ardelean, în zona montană, la fel aflându-se şi în zona intracarpatică, altă dovadă a unităţii dacice de o parte şi de alta a Carpaţilor. Un „castellum” de pământ la Troian, aflat faţă-n faţă cu cetatea de la Bâtca Doamnei, cu urme sporadice ale unor unităţi romane ilustrează faptul că romanii şi-au dorit să lichideze formele de rezistenţă din răsăritul Daciei, ipoteză care poate fi coroborată cu distrugerea cetăţilor de la Bâtca Doamnei, Cozla, Piatra Şoimului la începutul secolului al II-lea d.Hr. Acţiunile punitive ale romanilor nu au dus decât la încetarea locuirii în cetăţi, comunităţile continuându-şi existenţa în mediul rural, în aşezări deschise. Spre exemplu, la Calu-Horodiştea (Piatra-Şoimului) este demonstrată locuirea în secole II-III d.Hr, deci şi după cucerirea romană, păstrându-se caracteristicile culturale.
În aşezările judeţului s-au aflat mai multe tezaure monetare sau doar monede disparate, multe dintre ele de provenienţă romană de la mai mulţi împăraţi, de la Nero până la Septimius Severus. Prezenţa lor arată relaţiile dintre civilizaţia dacă „clasică” şi lumea romană aflată spre apogeul expansiunii sale şi mai apoi între triburile dacilor liberi şi provincia romană Dacia, argumente ale multiplelor legături (comerciale în principal, dar şi poate mercenariat, stipendii, jafuri, răscumpărări). Prezenţa acestor izvoare numismatice în aşezările carpice demonstrează continuitate etnică şi o romanizare lentă indirectă la care erau supuse aceste comunităţi din afara imperiului roman.
Pe Valea Muntelui, vestigii ale epocii s-au aflat la Buhalniţa (fragmente ceramice), Hangu-Cetăţuia, vestigii din secolul III d.Hr., la Fârţigi s-a identificat o aşezare dacică. La Chiriţeni-sat, pe o terasă s-a aflat un nivel de locuire geto-dacic. Şi în munte, civilizaţia dacică s-a manifestat prin cetăţui naturale sau zidite, dar şi aşezări deschise. La Cetăţuia-Hangu, s-au descoperit urme ale locuirii, a unei permanenţe datorate păstoritului. Ceramică dacică s-a aflat şi la Grozăveşti, Hangu şi Piciorul-Bourei-Fârţigi. Urme arheozoologice la Hangu ne arată existenţa unei comunităţi de vânători carpi, în zona de munte a unei trecători spre dealurile şi podişul Transilvaniei, datată din veacul al III-lea d.Hr.
Concluzionând, în epoca puterii dacice, regiunea a beneficiat de centru cu importanţă politică şi religioasă, putând fi chiar Petrodava, şi de numeroase fortificaţii de tip „cetăţui”, întinse de la Piatra-Şoimului până la Hangu. Acţiunile punitive romane au ajuns şi până aici, înregistrându-se distrugeri, dar fără o stăpânire de durată şi astfel carpii au creat o civilizaţie dacică liberă, dar aflată în contact nemijlocit cu romanii şi daco-romanii.
Revenind la legendă, Mihai Eminescu, care se pare că a fost pe aceste locuri şi a urcat pe muntele Ceahlău, în poezia „Strigoii” şi-a aflat izvor de inspiraţie în această tradiţie: Deceneu, marele preot, îşi afla odihna într-o peşteră a muntelui şi, la rugămintea prinţului Arald, face apel la ajutorul lui Zalmoxis.
Spun bătrânii că dacii urcau pe platoul din vârful muntelui de unde trăgeau cu săgeţile lor lungi în norii care umbreau chipul zeului cerului, Gebeleizis, sperând astfel să-i alunge. Se ştia de la cei de demult că în locul numit Masa Dacică, de lângă Jilţul Zeilor, era aruncat în parii ascuţiţi cel mai de seamă dintre tinerii daci odată la patru ani, ca prin moartea sa să ducă solie zeilor şi să obţină bunăvoinţă. Amintim şi numeroasele legende care au ca eroi pe dacii lui Decebal şi care îşi află sfârşitul pe acest munte invocând sprjinul lui Zalmoxis. Unele toponime par să se alăture ipotezei enunţate anterior: Stânca Dochiei, Stânca lui Cobal, Vulturul lui Traian, Masa Dacică, Pavilionul Dacic, Jilţul Zeilor. Legenda şi istoria par să se împletească. De asemenea, muntele Ceahlău a oferit românităţii legenda „Dochiei şi a lui Traian”, considerată de George Călinescu unul dintre miturile fundamentale ale românilor, mitul etnogenezei româneşti. Muntele sacru al dacilor a devenit muntele sfânt al românilor…
Prof. dr. Daniel DIEACONU
