Pe un teren aproape viran pe care exista doar un chioșc nu prea arătos, lângă piața din cartierul Dărmănești, în Piatra-Neamțul de acum 30 de ani, tânărul pe atunci Constantin Irimiea a început să-și ridice visul de independență financiară. Mai întâi o fabrică de pâine, apoi laboratoare de patiserie și cofetărie, apoi alte construcții, prin care firma Deltacom a ajuns să devină un model de afacere în oraș, în special în cartierul din nord-estul orașului.

“Am lucrat în finanțe, în Administrația Financiară și, la un moment dat, au început privatizările și toată lumea mergea spre mediul privat. Atunci am simțit și eu nevoia aceasta de a mă privatiza, de a fi pe cont propriu. Era un teren necunoscut și mai era și problema banilor, care la vremea aceea era la îndemâna celor care proveneau din familii înstărite sau a celor care primeau bani din afara țării, ori eu nu eram în niciuna din aceste situații. Și atunci am făcut credit bancar, ca mulți alții de altfel. Au existat și acele momente de îngrijorare care nu prea mă lăsau să dorm, când nu știam ce-mi oferă viitorul. A venit și criza din 1996. De la tata am rămas cu o vorbă: Băiete, nu te împrumuta de la nimeni ca să poți pune capul pe pernă liniștit!… A fost valabilă până în momentul în care m-am privatizat, după aceea nu a mai fost posibilă”, își amintește Constantin Irimiea.

A avut curajul să-și asume nebunia de a construi mai multe clădiri, pe un teren al primăriei, administrat de CMI Urban, concesionat mai întâi pentru 25 de ani, apoi pentru alți 49 de ani. Nu a fost deloc simplu, mai nimeni nu avea curajul, mai ales atunci, să construiască și să investească pe terenul altei societăți.

 Malaxorul de carne și fidelizarea angajaților 

A muncit de dimineață până seara, a fost șofer, paznic, zidar, inginer, contabil, tot ceea ce avea nevoie, învățând mereu, din mers și acoperind toate acele informații de care avea nevoie ca să crească și să-și poată plăti angajații tot mai mulți de la un an la altul. Dimineața își bea cafeaua în mașină, în timp ce își completa contabilitatea primară. Într-o zi a vorbit cu șeful echipei de constructori cum și unde să-i monteze ușa, geamurile de la grupurile sanitare aflate în construcție, iar la întoarcerea din Iași, unde fusese cu treburi, a găsit ziduri otova, fără niciun geam. Și atunci i-a trimis pe toți acasă și a făcut el singur, cu ajutorul altor 13 muncitori, restul construcției. Pe ruinele fostelor chioșcuri în paragină, demolate de Urban, s-a ridicat într-un an de zile prima construcție mare, fabrica de pâine, apoi, la 2-3 ani diferență, a adăugat laboratorul de patiserie, cel de cofetărie, magazinul și birourile. Primul gând a fost să-și deschidă o spălătorie, dar, la o gândire mai matură a ajuns la concluzia că zi de zi, omul are nevoie de pâine și este produsul cel mai căutat, care întotdeauna se va vinde. După câțiva ani a aflat că într-o clădire lipită de a sa, din față, unde acum funcționează frizeria, nu mai putea fi finalizată construcția, care era autorizată, probabil din motive financiare. Și a preluat-o și pe aceea, tot prin Urban.

“Nu-mi puteam permite la început, când am dat drumul la fabrica de pâine să cumpăr echipamente noi, pentru că erau prea scumpe pentru posibilitățile mele financiare. Și, într-un ziar, am văzut un malaxor din ăsta, la Sibiu. Am sunat: Domnule, îmi deschid o brutărie și îmi trebuie un malaxor. Foarte bine, bun! Vine aici, i-am dat banii omului, ca a doua zi, când au venit brutarii să mă întrebe: Ce e cu ăsta?… Păi, zic, e un malaxor. Dar ăsta e malaxor de carne!… Îți dai niște palme singur în astfel de momente”, zâmbește la aducerea aminte a pățanilor din tinerețe, din neștiință și din dorința de a face economii.

Dacă în urmă cu 30 de ani a început cu câteva utilaje, acum lucrează cu 28, din care în fiecare an cel puțin unul se strică. Nu le aruncă, le depozitează, în ideea că, la un moment dat, va avea nevoie de o piesă, de o componentă pentru a repara un alt echipament. Personalul a ajuns de la 15 oameni la început, la 60 de angajați înainte de pandemie, iar acum, în 2023, a ajuns la o stabilitate de 40 de angajați. Prima angajată, o femeie care a lucrat toți cei 30 de ani în firma Deltacom, a ieșit la pensie în urmă cu o săptămână. Avea de 5 ani vârsta pensionării, dar pentru că îi plăcea colectivul a tot amânat plecarea.

“În ziua de astăzi te duci mai degrabă după pensionari, decât după tineret”, spune cu înțelepciunea celor 71 de ani, jumătate dintre ei petrecuți în mediul privat. “Pe cei prea tineri nu prea pui bază. Am un flăcău de 19 ani chiar în fabrica de pâine. Sper să rămână, este un băiat bun, muncitor. Numai că mă gândesc că se ia cu telefonul, cu facebookul, prinde undeva vreun anunț. Am avut multe surprize de astea pe parcursul anilor. Eu mai veneam și noaptea la birou uneori și mă trezeam că vine câte un angajat: Știți de mâine eu nu mai vin! Au fost care au revenit, au mai fost oameni pe care nu am mai vrut eu să-I mai primesc!”.

Secretul pentru a-ți menține un colectiv închegat este acela de a avea grijă de oameni, de a lăsa ușa deschisă și de a le fi alături mai ales la nevoie.

“Să nu le spui: Nu! Chiar dacă ai, chiar dacă nu ai… să nu le spui. Omul nu te crede, el are problema și vrea să i-o rezolvi. În primul rând când vine vorba de bani. Nu am dat cele mai mari salarii, dar printre cele mai mari pe ramură, pe plan local, da. Și alte lucruri, mai mărunte poate, dar care au efect. De exemplu, femeilor, pentru că în afară de 4 bărbați, am numai femei angajate, de 8 Martie le ofer o seară dansantă, să se distreze la un restaurant, să se simtă bine în colectiv. Și le place!”, spune omul care este zi de zi alături de angajații săi și îi consideră deja parte din familie.

Constantin Irimiea a mers pe politica pașilor mărunți, din aproape în aproape, clădind în timp, un mic imperiu, o afacere pliată pe necesitățile oamenilor din cartier. Acum, după 30 de ani de muncă se pregătește să se retragă la o livadă pe care și-a ridicat-o tot prin propria muncă și să le lase pe fiicele sale, Bianca și Dina, să preia și să dezvolte mai departe afacerea Deltacom. Bianca a preluat deja 51% dintre acțiunile firmei răspunde de brutărie, laboratoarele de patiserie și cofetărie și de magazine, în timp ce mezina a preluat centrul de frumusețe și wellness, fiind și pasionată de sport.

 Neamțul – județul cu cele mai multe brutării pe cap de locuitor 

În urmă cu câțiva ani a luat inițiativa înființării unei asocieri între brutarii și morarii din județul Neamț, mai ales că este județul cu cele mai multe brutării pe cap de locuitor. A mers pe la fiecare în parte și a discutat, de principiu, a reușit să-i adune pornind de la premiza că uniți pot fi mai puternici și pot rezolva mai ușor problemele apărute pe parcurs. Fără nicio cotizație, asociația a ajuns la 73 de firme nemțene din Piatra-Neamț și Târgu-Neamț, dar și din comunele limitrofe, doar cei din Roman neacceptând să se alăture. Ideea înființării acestei asociații i-a venit de la multele telefoane pe care le primea mereu de la brutari, morari, colegi de breaslă care aveau nevoie de diferite lucruri, ponturi și apelau la el. Prin cunoștințele create în timp a reușit să-i ajute pe mulți, însă, participând la o ședință a unei astfel de asociații din Bacău, a ajuns la concluzia că ar fi cea mai bună soluție pentru patronii din industria de morărit și panificație locală.

În momentul în care s-a pus problema cine să fie ales președinte, numele lui a apărut normal pe buzele tuturor, iar sediul a fost firește tot la birourile Deltacom. După trei ani, timp în care a dus aproape singur această asociație, a considerat că ar fi normal ca altcineva să-și asume responsabilitatea conducerii acestei asocieri, însă nimeni nu a dorit să o facă. Au mai trecut alți patru ani și Constantin Irimiea le-a cerut membrilor asocierii să se decidă pe cine vor pune în locul lui. Cum nimeni nu a vrut să-i ia locul, a ajuns la concluzia desființării, de vreme ce devenise o modalitate de a i se pune în cârcă problmele celorlalți. Doi ani a durat să facă toate documentele necesare pentru a închide și, evident, tot singur le-a făcut. Erau o serie de avantaje în această asociere, care însă au pălit în fața prețurilor de dumping practicate de unii din industrie.

“Sunt în așteptarea actelor de la Tribunalul Comercial. Îmi pare rău că nu s-a putut merge mai departe… Îmi povestea tatăl meu că în anii ’40 s-au asociat și ei, au fost doar opt, dar nu au făcut nicio hârtie, niciun document. Mergeau doar pe încredere și pe seriozitate. Dacă vreunul dintre ei călca strâmb era de ajuns să-și spună unul altuia și ieșea automat din acea asociere, pierzându-și încrederea tuturor. Noi aici am făcut hârtii, statut, contract, îți trebuie o jumătate de oră numai să citești un astfel de document și degeaba. Mare diferență! S-a pus la un moment dat problema să-i scoatem din asociație pe cei care consideram că sabotează prin prețurile practicate. Și am spus: Să-i scoatem, dar nu pentru preț, ci pe calitate, că prețul nu scoate în evidență faptul că pâinea ta este de calitate mai bună! De ceva timp au apărut supermarketurile cu aluaturile congelate, de șase luni, din Austria, din Franța. Omul nu-și dă seama, în ziua în care a cumpărat-o pâinea este proaspătă, dar a doua zi nu mai este bună”, povestește Constantin Irimiea despre Asociația Brutarilor și Morarilor Neamț.

Deltacom livrează pâine pentru supermarketurile Kaufland și Profi, însă nu preia pâinea rămasă nevândută pentru că nu are instalație de tocat pâinea și nu practică sistemul de a recupera din pierderi prin adăugarea pâinii tocate în aluat. Tehnologia fabricării pâinii permite un astfel de adaos de până la 40%. O problemă delicată pentru toți producătorii din domeniu este taxa de raft care ajunge și până la 35% la unele supermarketuri și care, mai nou, și-a schimbat denumirea din dorința de a-i camufla cumva destinația și a o face mai puțin vizibilă, mai ales că modificarea legislației cere ca aceasta să fie facturată separat, atrăgând alte costuri, de această dată pentru marile rețele de marketuri.

Pâinea Deltacom este însă cea clasică, tradițională, din făină, apă, sare, drojdie, aluatul pe care-l făceau bunicile pe vremuri, fără amelioratori, emulgatori și alți aditivi sau alte E-uri. Calitatea produselor oferite este cea care a făcut ca oamenii să capete încredere în Deltacom, chiar dacă la anumite produse prețurile sunt mai mari, în special cei tineri preferă să cumpere de aici, tocmai pentru că au încredere. Fidelizarea a venit de la sine pentru segmentul de clienți care țin în continuare la calitatea vieții lor.

 Aventura Centrul de permanență 

Acum 12 ani când au început să apară primele centre de permanență în oraș, Constantin Irimiea tocmai terminase de construit o altă clădire, de această dată pe un teren cumpărat. Inițial a dorit să înființeze acolo doar sălile de sport. A ridicat-o tot în 12 luni, supraveghind muncitorii în permanență. Centrul de permanență Dărmănești a apărut gândindu-se tot la oameni, în special la cei vârstnici cărora le este mult mai greu să ajungă la spital pentru o urgență, pentru un tratament injectabil, ori o consultație ce nu suferă amânare. În aceeași clădire funcționează D&B Medical Center&Wellness, centru de fitness cu mai multe săli de sport, echipamentele de jumping, de pildă, sunt singurele din Moldova. Tot aici găsiți biciclete fitness, grota de sare destinată ședințelor de yoga, echipamente și accesorii destinate antrenamentelor, dar și terapii de masaj și remodelare corporală. După finalizarea clădirii, când tocmai se făcuse un prim centru de permanență, a mers la DSP Neamț și s-a interesat cum poate înființa un astfel de centru pentru locuitorii din cartier. I s-a cerut o nouă compartimentare a spațiului, cu cabinet de consultații, cabinet de tratamente, grupuri sanitare, cameră de odihnă pentru doctori, cameră de odihnă pentru asistente. În două luni a reușit să facă toate modificările și a deschis centrul de permanență.

“După 10 luni de funcționare, o doamnă viceprimăriță de la PSD și șefa centrului au ajuns la concluzia că ar trebui să mute centrul în Școlile Normale. Nu am știut acest lucru, că nu mă mai zbăteam atât, dar eu am făcut-o pentru oameni. Ca să fie sigure, viceprimărița a indus ideea în ședința consiliului orășenesc că eu nu dau căldură în clădire și de aceea trebuie să închidă. De bun simț era să mă cheme și pe mine și să mă întrebe. Plăteam jumătate de miliard de lei taxe, dar nu m-a întrebat nimeni. Închiriasem un spațiu în zonă unei farmacii, astfel încât oamenii își puteau procura foarte ușor și medicamentele și tratamentul de care aveau nevoie. Centrul funcționa de la ora 15:00 până la 8:00, era ceva extraordinar mai ales pentru cei care au o anumită vârstă. Mă opreau oamenii pe stradă și îmi mulțumeau: Domnule, ai făcut un lucru foarte bun, mulțumesc! Revenind la povestea cu închiderea, mi se punea în cârcă faptul că nu aș fi dat căldură, când eu și acum dau drumul la căldură cu mult înaintea spitalului și o opresc după spital. Una dintre nemulțumiri de unde venea? O doctoriță de la centru urmărea la televizorul pe care îl pusesem acolo, un serial turcesc, o telenovelă. Și această doctoriță trebuia să-și vadă serialul și atunci, ca să nu fie deranjată, îi trimitea pe oameni la spital. Ori oamenii considerau că este centrul meu și veneau la mine și reclamau. Și le-am luat televizorul, aveau unul în cabinet și unul în sala de așteptare. De aici a pornit dorința de a-l închide și s-au mutat la Școlile Normale. Acolo nu era lumină pe stradă, noaptea era de groază cât de mulți câini erau acolo. Cei care veneau la centrul de permanență trebuiau să se ducă cu taxi-ul ca să scape de câini. Oamenii au venit în continuare la mine și s-au plâns, 60 de oameni au făcut o scrisoare pe care au dus-o la toate ziarele, s-au dus și la primar și la DSP. Centrul a funcționat acolo doar câteva luni, după care l-au mutat la Regiment, cu mare tam-tam şi mediatizare cu televiziunile locale care nu ştiau povestea din spate. Nu au ţinut cont de faptul că aveam contract pe 5 ani, de toate dotările moderne, de faptul că oamenii din cartier erau foarte mulţumiţi. Au contat doar politica şi dorinţa de a-mi face rău! Și atunci m-am hotărât să readuc centrul pe răspunderea mea. A trebuit să găsesc o firmă care să preia cadrele medicale ca angajați. Nu am cerut nimic, am mers pe cheltuiala mea aproape patru ani”, povestește Constantin Irimiea.

A pus un panou în holul centrului în care anunța că este singurul centru de permanență la care primăria nu are nicio contribuție, după ce a auzit două pensionare care îi mulțumeau primarului că a reînființat centrul. După patru ani, realizând că nu mai face față cheltuielilor, în condițiile în care numai o ușă de exterior pe care a înlocuit-o a costat 11.000 de lei, a apelat la noul primar, Dragoș Chitic și au căzut de acord asupra unei chirii de aproximativ 3.000 de lei. Centrul din Dărmănești ajunsese atunci cel mai frecventat din oraș, după statisticile DSP Neamț. 

Angela CROITORU