Proiectul ROSE a fost implementat la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra Neamț prin subproiectul „REUȘIM ÎMPREUNĂ!” pe o perioadă de cinci ani (octombrie 2018 – septembrie 2023), beneficiind de un grant mare, în valoare de 801085,96 lei.
Grupul țintă format din 150 de elevi pe an în primii 4 ani ai proiectului și 45 elevi în ultimul an, în total 645 de elevi, a beneficiat de pregătire la disciplinele Limba română, matematică, fizică, chimie, biologie, precum și de o mare diversitate de activități extracurriculare. Activitățile s-au desfășurat pe grupe pentru fiecare an de studiu, cu profesorii de specialitate din școală și psihologi școlari. Astfel, elevii au beneficiat de pregătire pentru examenul de bacalaureat, dar și pentru promovarea anului de studiu.
Obiectivul general al proiectului a fost creșterea numărului de absolvenți ai studiilor liceale, prin reducerea ratei de abandon la trecerea de la ciclul inferior la cel superior al liceului cu scopul creşterii procentului de promovare a examenului de bacalaureat.
Echipa de proiect a organizat activitățile din cadrul proiectului, a monitorizat permanent îndeplinirea indicatorilor, a întocmit trimestrial rapoartele de progres, a urmărit planul de achiziții pentru fiecare tip de activitate. Munca a fost intensă și imensă, responsabilitatea fiind mare, pentru toate solicitările proiectului. A fost un proiect ce a necesitat multă muncă și foarte mare atenție în ceea ce privește respectarea procedurilor de achiziție, în întocmirea și actualizarea planului de achiziție conform bugetului aprobat.
Activităţile proiectului au fost grupate astfel:
I. Activități pedagogice și de sprijin
I.1. „Învățăm să învățăm” – În cadrul acestei activități au fost efectuate ore de pregătire la Limba și literatura română, matematică, fizică, chimie, discipline la care elevii susțin examenul de bacalaureat.
I.2. „Înţelegem experimentând” – În cadrul acestei activităţi s-au realizat experimente şi simulări virtuale ale fenomenelor fizice şi chimice în concordanţă cu programa de bacalaureat pentru disciplinele fizică și chimie, ţinând cont că majoritatea elevilor nu reuşesc să asimileze cunoştinţele necesare doar prin metodele tradiţionale.
I.3. „Succesul profesional” – S-au realizat activități de consiliere a elevilor în vederea absolvirii studiilor şi promovării examenului de bacalaureat.
I.4. „O şcoală pentru noi toţi” – Activitățile s-au realizat cu elevii aflaţi în situaţii cu risc crescut de abandon şcolar şi au permis crearea unui context favorabil pentru reducerea absenteismului prin îmbunătăţiri calitative şi cantitative în plan comportamental.
I.5 „Cunoaşte-te pe tine însuţi!” – Activitățile și-au propus dezvoltarea coeficientului de inteligenţă emoţională al elevilor, fiind cunoscut faptul că acesta contribuie în proporţie foarte mare la crearea unor deprinderi de lucru în echipă, la implicarea activă în orice tip de activitate, la dezvoltarea abilităţilor de socializare şi dobândirea încrederii în forţele proprii. În primii 4 ani ai proiectului, o parte din aceste activități au fost realizate de consilieri şcolari.
II. Activități extracurriculare
II.1 „Ştiu şi aplic!” – Activităţile s-au axat pe realizarea unei viziuni interdisciplinare centrată pe competenţele cheie din programele şcolare de bacalaureat.
II.2 „Clubul Metaphora” – Activităţile din cadrul acestui club au avut ca scop dezvoltarea abilităţilor elevilor de a realiza eseuri, reportaje, interviuri, anchete, proze scurte, care sunt exerciţii pregătitoare pentru examenul de bacalaureat.
II.3 „Călătorie în viitorul meu” – Activităţile au constat în efectuarea de vizite şi excursii tematice la agenţi economici, facultăţi, cu scopul informării, dezvoltării abilităţilor de relaţionare, formarea unei atitudini proactive şi pozitive faţă de muncă, creşterea adaptabilităţii la cerinţele pieţei muncii şi educarea capacităţii de a avea opţiuni personale în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte continuarea traseului de formare profesională.
II.4. „O familie altfel – școala noastră” – Activităţile au vizat realizarea unui mediu prietenos și favorabil studiului, acesta constituind contextul potrivit pentru acumulare de noi cunoștințe cu scopul îmbunătățirii situației școlare. S-a promovat imaginea școlii în comunitate prin intermediul elevilor, în cadrul unor evenimente precum Caravana Cartianu, Zilele porților deschise.
III. Activităţi de renovare şi dotare
III.1. „Acasă la mine în școală” – În cadrul acestei activități s-a dotat o sală de clasă cu mobilier modern modular pentru 30 de elevi, catedră, scaune şi echipamente IT. S-a oferit elevilor un spaţiu atractiv, prietenos şi propice învăţării.
III.2. „Școala viitorului” – În cadrul acestei activități s-au realizat achiziții de echipamente IT pentru a putea asigura elevilor și profesorilor logistica şi sprijinul necesar desfăşurării activităţilor propuse.
În cadrul proiectului, elevii din au beneficiat și de servirea mesei la cantina școlii, platformă de elearning, catalog electronic.
În anul cinci al proiectului, grupul țintă al proiectului a fost format din 45 elevi de clasa a XII-a, care au participat la activitățile: I.1. „Învățăm să învățăm”, I.3. „Succesul profesional”, I.4. „O şcoală pentru noi toţi”, I.5 „Cunoaşte-te pe tine însuţi!”.
La finalizarea proiectului putem spune că am îndeplinit indicatorii propuși, elevii s-au bucurat de activități frumoase, creative, cu impact asupra învățării. Profesorii au realizat și altfel de lecții, centrate pe elev, cu mai mare aplicabilitate, testele și fișele de lucru folosite fiind realizate pe baza structurii subiectelor de la examenul de bacalaureat. Școala a beneficiat și de dotări cu echipamente IT, platformă de elearing, catalog electronic.
Cred că „am reușit împreună”, profesori, consilieri școlari, elevi, să realizăm un climat favorabil învățării, să reducem abandonul școlar, să creștem procentul de promovabilitate la sfârșitul fiecărui an școlar și la examenul de bacalaureat.