Mda. S‐a cam terminat cu telenovela Halep. Vrem, nu vrem, ceea ce a contat în luarea deciziei ITA a fost prezența, fără dubii, a substanței incriminate în instalația Simonei, instalație care a funcționat intr‐un mare fel la duelul cu madam Serena, din urmă cu vreo patru ani și ceva. S‐a văzut cum buturuga mică poate da de pământ cu un colos (la propriu), spre satisfacția lui Cahill care‐și vedea visul cu ochii: încă un mare slam în CV. În fine, ne vom aminti cu plăcere de acel moment, tenisul fiind totuși o oază de sport înconjurată de o mare de industrii, un sport alb cu pete policrome pe care organe și organisme încearcă să‐l imaculeze, indiferent de sex, religie sau politică.
Nu‐și au sensul aprecierile de orice natură, nici la cum s‐a ajuns, nici la alte scenarii, ceea ce s‐a întâmplat fiind strict în jurul lui Halep, despre care am mai spus că trebuie înțeleasă și ca un fel de Simona Halep SRL. Gata. Omul care ne‐a încântat atât cât s‐a putut are nevoie de liniște, pentru o resetare, pentru o reinventare, pentru o redesenare a traseului de viață. Posibil să mai vedem niște Halep mai mici, pentru că modelul compatrioatei a funcționat și sunt investiții în derulare din partea celor din fenomen pentru creșterea acestui sport în spațiul juvenil. Ne‐am dori să mai vedem un Năstase, poate și un Țiriac, nu neapărat cu mustața marcă înregistrată, cât mai ales cu tenacitatea și ambiția de a reuși.
Numai că (urăsc aceaste cuvinte) avem de așteptat. Dacă un sistem educațional în care mișcarea, sportul avea un loc bine și temeinic definit, a reușit să ne scoată în lume mai mult decât zeci de ministere de externe, ar trebui să realizăm intr‐un al `…șpelea ceas că, educația fizică poate trezi talente și nu scouter‐ii plătiți la comision.
Sportivii au devenit, spre rușinea noastră, articole cu preț definit. Vorbim de performeri de zeci , sute, mii sau milioane de euro, valori care definesc ce? Ați văzut driblinguri de 50.000? Pase de 10.000? Nu. Dar vedem și auzim despre loturi de sute de milioane. Sigur, sunt și mamifere de același preț, cu precizarea că valoarea acestora are și o componentă de sustenabilitate, eventualii urmași având garantat un pedigree ce‐I recomandă pieței de profil. Sunt rari urmașii marilor glorii sportive care au rupt gura târgului cu performanța. Patzaichini mici? Zero. Vreun Comăneci? Nici atât. Ș‐atunci?
Un sportiv de un milion. Nu‐i mare lucru. Cam două procente e salariul lunar, zece se duc la clubul ce l‐a descoperit, restul e la proprietar. Adică la stăpânul care decide ce trebuie să joace. Pe cale de consecință, sportivul este și ferchezuit, să dea bine în reclame, pozele sunt de un mare efect, iar presa are grijă ca la fiece pomenire de vreun astfel de ins, să‐i pună între paranteze anii, informație esențială pentru ce‐i ce gândesc strategic. Așadar despre ce sport vorbim?
Da, sportul este business. Bani. Și unde‐s bani, nu mai sunt scrupule. S‐ar putea s‐auzim la un moment dat că Halep a depășit o anume linie roșie în vreun grafic al câștigurilor, că a deranjat vreo manevră sau cine mai știe ce. Se pot spune multe și se spun multe. Cu precizarea că, tot ce se spune nu poate atenua regretul că ni s‐a tăiat încă o mică bucurie intr‐un peisaj gri arămiu de toamnă. O bucurie nevinovată că o româncă reușește. Și câștigă și bani. Sau câștiga, ca să fim corecți. Pe mai încolo.
GD Patraucean
