Se întâmplă câteodată ca la pomul lăudat să merite să te duci cu sacul. Sau cu sacoșele încăpătoare. Brunch-ul în curtea producătorului, organizat duminică, 3 septembrie la ferma familiei Mihăilă din satul Dănești, comuna Girov, a întrecut cu foarte mult toate așteptările. La fermă aveam să le descoperim și pe Oana și Alexandra de la Rock a Bite, inițiatoarele evenimentului. Ceva-ceva ne spune că ne vom reîntâlni în coordonate frumoase – culturale, sociale și gastronomice – cu cele două tinere inimoase și pasionate.
Încă înainte de 10:30, ora anunțată pentru deschiderea festinului, lumea a început să ocupe partea special amenajată a curții. Până târziu după-amiaza aveau să se rotească circa 100 de participanți. La intrare, de bun venit erai întâmpinat cu oarece tării fermecate sau o dușcă sănătoasă de suc de roșii. Imediat, privirea îți era captată de expoziția cu vânzare. Legumele ca legumele, dar încercați să vă imaginați cum s-au evaporat borcanele cu zacuscă de vinete. Oricum, o rezervă proaspătă s-a compus în direct, sub ochii invitaților.
Fără cuvinte
A descrie minunile puse pe masă de echipa coordonată de Chef Giovanni (Ionuț Popa) de la Il Viaggio, care era atent supervizat de Flori, soția sa, vine ca o misiune imposbilă. Nici cu fotografiile nu rezolvi mare lucru, din moment ce nu au gust și miros. Sigur, unii zice-vor iute că la televizor curg ușor poveștile despre ce se pune pe masă. Sunt doar povești. De la gustările efectiv strălucitoare, la puii umpluți cu toate legumele și ierburile aromatice adunate din curte și frăgeziți la butoi, încheind cu un desert cu specific de fermă (Panna Cotta cu caramel de roșii!), realitatea a bătut toate filmele.
Drumul puilor
Conform programului anunțat, musafirii au putut participa la adevărate trasee tematice prin fermă, însoțiți și îndrumați în principal de Liviu Mihăilă. Apoi, poveștile s-au înșirat ca de la sine.
Din altă parte, de la „Mesagerul de Neamț”, a venit o inițiativă bine coaptă cu zile înainte: să facem Festivalul legumelor de la Dănești. Încântat din prima a fost primarul comunei Girov, Vasile Ciubotaru. „Nu-i cu supărare dacă îi spunem după sat, nu după comună. Mă înscriu primul pe lista de susținători, numai să-l facem de la anul”, a declarat primarul ca dintr-o răsuflare. Proiectul îi sună foarte bine și lui Liviu Mihăilă: „O idee foarte bună. Pentru noi, care toată ziua ne ocupăm cu legumele că din asta trăim, festivalul vine pe cale naturală. Mă bucură susținerea din partea primarului. E o persoană cu care ne înțelem foarte bine, rezonăm la foarte multe idei”.
Chef Giovanni, care a mai făcut meniuri pe bază de legume, la Iași, dar nu știe exact dacă și pe unde se mai ține un festival al legumelor, e gata înrolat în proiect și a decretat scurt și clar: „Super tare!”. După care am abordat și celălalt proiect al nostru, cu meniul identitar pentru Piatra-Neamț. Are și un nume de impact, dar încă nu-i momentul să îl dezvăluim. Cum se termină sezonul estival de evenimente, Ionuț se apucă de treabă. Vrea să aibă mintea perfect liberă de griji. În același registru, cumva, niște norocoși sau/și inspirați au avut o duminică lipsită de griji.
Viorel COSMA
Un comentariu
De cele mai multe ori,una e in raportul scris pe hârtie și alta e realitatea din teren…