Problemele cu lipsa apei din Târgu-Neamț, semnalate de Mesagerul de Neamț încă de acum o săptămână (detalii aici și aici) au ajuns și în atenția prefectului Adrian Niță care a luat ca primă măsură, prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, nominalizarea unei comisii. Care comisie, după modelul tuturor celor înființate de autoritățile din țara asta în orice problemă apare, “să evalueze” modul de alimentare cu apă din Târgu-Neamț și comunele Agapia, Vânători –Neamț, Bălțătești, Horia, Ruginoasa și Răucești. Și, bineînțeles, după ce evaluează, comisia mai și analizează ce a evaluat într-o ședință viitoare pentru situații de urgență.
În aceeași ședință s-au mai luat și alte măsuri pentru școlile la care nu există alimentare cu apă de la Apa Serv sau în care există instalațiile dar nu ajunge apa. Prefectul Adrian Niță le dă ordine clare primarilor și directorilor de școli să rezolve situația. Școli nealimentate cu apă sunt în Petricani, Păstrăveni, Valea Ursului, Trifești și Stănița, dar probabil mai sunt și altele.
Cât privește apa menajeră, se cere conducerilor de școli, cu sprijin de la primăria locală, să amenajeze rezervoare cu o capacitate raportată la numărul de copii și profesori din școală, dotate cu hidrofor și conectate la rețeaua de apă a clădirilor școlii. Pompierii urmează să umple aceste rezervoare și să asigure apa menajeră a școlilor.
COMUNICAT DE PRESĂ
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Neamț
În data de 5 septembrie 2023, sub coordonarea Prefectului Județului Neamț, Vasile Adrian Niță, a avut loc o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Neamț, în cadrul căreia au fost supuse la vot trei hotărâri esențiale.
Prima și a doua hotărâre se referă la aprobarea Listelor obiectivelor și locuințelor afectate de calamitățile naturale produse în județul Neamț în perioada aprilie-august 2023 și necesarul de fonduri pentru remedierea efectelor acestora.
În contextul problemelor majore de aprovizionare cu apă potabilă din județul Neamț, cea de-a treia hotărâre vizează aprobarea programului de măsuri pentru contracararea deficitului accentuat de apă potabilă din localitățile afectate.
Problemele la rețeaua de aducțiune Preutești – Târgu Neamț și la sistemele de alimentare cu apă ale comunelor Horia și Ruginoasa, precum și avarii și întreruperi ale alimentării cu apă în Orașul Târgu Neamț și în comunele Răucești, Vânători-Neamț, Agapia, Grumăzești, Bălțătești au fost puncte centrale ale discuției.
Programul de măsuri adoptate cuprinde:
* Evaluarea situației alimentării cu apă în Orașul Târgu Neamț și comunele menționate.
* Analiza concluziilor și stabilirea direcțiilor de acțiune.
* Asigurarea apei potabile pentru elevii afectați, acolo unde este cazul.
* Măsuri speciale pentru unitățile de învățământ care nu sunt alimentate de ApaServ.
* Montarea de rezervoare de apă și asigurarea transportului de apă menajeră.
Se încurajează populația să se informeze din surse oficiale și să urmărească recomandările autorităților.
Instituția Prefectului Județul Neamț 5 septembrie 2023
Angela Croitoru
2 comentarii
O acumulare aval de captare,se gandeste cineva??? Sau…balastiere multe…albia mult sub nivel rau Moldova…muuulte balastiere…nu mai vorbesc de dezastrul faunei in zona,mai ales piscicol…of..”specialistii lu peste….
Dacă ați făcut aceste extinderi de rețele, de ce nu ați făcut și captari zonale prin proiecte europene. Cele 2 captari sunt ale orașului Tg. NEAMȚ și au fost plătite de targu nemțeni, de ce sa rămână orașul fără apa acum? Cum și-a permis apa serv ca pe spatele populației din Tg. Neamț sa facă extinderi, ba sa mărească prețul la apa după bunul plac? Nimeni nu ii întreabă și nu le face o verificare corecta a prețului la apa. Dacă tu pe aceleași investiții (aproximativ aceleași cheltuieli) împărți la mai mulți consumatori prețul ar trebui sa scadă nu sa crească. Măririle astronomice de salarii nu au ce cauta în aceasta societate dacă nu își fac treaba exemplar) Populația din Tg. Neamț merita respect și nu ședințe sau presupuneri, cred ca oficiul concurentei ar trebui sa își facă treaba și sa controleze la sânge aceste societăți care s-au transformat în afaceri! Captarile din Tg. Neamț au fost plătite cu ani în urma în prețul apei prin amortizare, deci sunt ale orașului Tg. Neamț.