Ziua Crucii este cinstită prin post, rugăciune şi praznice. Credincioșii țin post negru pentru a avea o familie sănătoasă, spor și armonie în casă. În această zi, se evită să se mănânce usturoi, nuci, prune și pește, în general fructe care au miezul sub forma crucii. Din Calendarul popular aflăm că la Crucea Mare se ascund șerpii și gângăniile, deoarece se pregătesc pentru toamnă. Se spunea că, după Ziua Crucii, nimeni nu mai are voie sa omoare șerpi. În această zi, nu se taie lemne ca să nu vină șerpii în casă.
Scurt istoric al sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci
În lupta dintre împăratul Constantin cel Mare și Maxenţiu, din veacul al IV-lea, au fost implicate forțe întunecate și Îngerii Sfintei Treimi. Despre Maxențiu se spune că ar fi preluat forțat conducerea Romei. Oștile sale utilizau magi și vrăjitori malefici. Aceștia jertfeau mame, copii, animale pentru ca Maxențiu să câștige bătăliile. În ziua bătăliei, împăratul Constantin cel Mare s-a rugat fierbinte „unui Dumnezeu care stăpânește cerul şi pământul, pe care şi neamul creştinesc îl cinsteşte”, amintesc textele istorice. Iar în mijlocul zilei, împăratul a văzut Crucea Domnului, strălucind mai mult decât soarele şi deasupra scris: „În acest semn vei învinge”.
Acest miracol a fost observat și de către ostașii armatei împăratului Constantin cel Mare. Împăratul Constantin cel Mare a poruncit să se realizeze o cruce din aur, iar toți ostașii săi și-au gravat crucea pe armele lor. Înarmată și spiritual, armata împăratului Constantin cel Mare a învins armata lui Maxențiu. În mijlocul Romei, pe un stâlp de piatră, stă scris mărturia acestui miracol: „Cu acest mântuitor semn, cetatea aceasta a fost scăpată de sub jugul tiranului”.
Obiceiuri de Sfânta Cruce
Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci are dată fixă, respectiv 14 septembrie. Este o zi de post aspru în care se recomandă să nu se mănânce nici un aliment de culoare neagră sau care poartă pe el semnul crucii: nuci, usturoi, peşte, castraveți. Acest pot se dedică patimilor pe care le-a îndurat Mântuitorul Lumii pentru iertarea păcatelor noastre. Tradițiile din moși strămoși ne învață să ținem acest post negru de o zi pentru a fi feriți de boli şi de necazuri. Iar dacă într-un moment de grea încercare de peste an îşi va aminti credinciosul în ce zi a căzut Ziua Crucii, el va trece cu bine peste acea încercare şi va scăpa nevătămat.
De Înălțarea Sfintei Cruci femeile duceau la biserică, spre a fi sfințite, pomeni alcătuite din nouă ulcele, pline cu apă curată, miere sau mied. Acestea era împodobite pe la gură cu strămătură roșie, iar pe deasupra fiind acoperite cu un colăcel sau un covrig și o lumină de ceară. Apoi, ulcele sfințite erau date de pomană mai ales la familiile care aveau copii. Cei care nu aveau copii primeau căni, dar și alte vase mai mari, despre care se știa că au nevoie. Cei ce duceau de pomană căpătau, de asemenea, moși. Femeile aduc la biserică flori și mănunchiuri de rămurele înfrunzite, fructe, care sfințite devin bune ca leacuri. De exemplu; prunele sfințite, uscate sau fierte erau folosite împotriva durerilor de cap, iar puse în apa pregătită pentru spălarea pe cap, se spunea că feresc omul de vorbe rele.
Ce daruri poți primi de Ziua șarpelui
În Calendarul popular, sărbătoarea religioasă din 14 septembrie este dublată de o sărbătoare din vechime, denumită Ziua Şarpelui. Din Gromovnice vechi aflăm că din această zi, toate gângăniile şi jigăniile se ascund în pământ până la 17 martie. Atunci, patronul lor, Alexie cel Cald, Omul lui Dumnezeu, le va elibera. Cei care voiau să aibă putere în tămăduirea bolilor, trebuiau să urmărească în această zi ”soborul șerpilor” şi, prin forță şi vicleșug, să le ia piatra scumpă pe care o poartă aceștia în guşă. Un alt dar pe care oamenii îl putea dobândi de Ziua șarpelui era Darul vederii strigoilor. Pentru a căpăta această abilitate extraordinară, trebuia să prinzi în Ziua Crucii un șarpe, pe care să-l omori. Apoi, îi puneai sămânță de usturoi în gușă și șarpele se punea sub pragul ușii. Dacă usturoiul încolțea, se rupea tulpina și se punea la pălărie. Așa împodobit, dacă te sui în turnul bisericii și te uiți la oamenii care vin la biserică, îi poți recunoaște pe cei care sunt strigoi.
Magia plantelor la Înălțarea Sfintei Cruci
Această sărbătoare mai este dedicată și roadelor viei şi ale livezii. Gospodarii de altădată duceau la biserică de Înălțarea Sfintei Cruci struguri, mere, pere, prune, fructe din livezi, pentru a fi sfințite. Acestea erau apoi oferite de pomană. Tot de Ziua Crucii începea culesul viilor, se băteau nucii, iar din păduri se adunau ramuri de alun.
Femeile vindecătoare cunoșteau că astăzi este ultima din an în care se mai pot culege plante de leac ce urmează a fi păstrate la icoane. La Ziua Crucii se strângeau: mintă creață, calapăr, busuioc, cipruș (lemnul Domnului), botângi, săscuțe, măierean, cimbru ș.a. și se uscau pe la icoane. Cu acestea se făceau apoi scalde pentru bolnavi. Dimineața, pe nemâncate, cunoscătorii culegeau prune, ele fiind bune pentru descântat. Perjele strânse în ziua de Ziua Crucii erau considerate leacuri pentru bubă rea. Femeile știutoare şi vracii auzeau ce spun florile, deoarece se spunea că ele prind grai pentru câteva momente şi, înainte de a se usca şi pieri, îşi spun toate tainele. Despre acele plante care încă își mai păstrează viața după ziua Înălțării Sfintei Cruci erau socotite a fi necurate sau menite altor scopuri decât nevoilor și desfătărilor omenești. Unii spuneau că ar fi bune doar pentru hrana morților și a altor viețuitoare.
Cum să te pregătești pentru facerea vinului
Ziua Înălțarea Sfintei Cruci era denumită în tradițiile viticultorilor Cârstovul viilor. Era recomandat ca din această zi să se înceapă culesul viilor. La Cârstovul viilor era obiceiul de a chema preotul pentru săvârșirea rugăciunii la locul unde vor fi așezate butoaiele pentru vin. Țăranii posteau o săptămână întreagă și făceau rugăciuni la vii și pivnițe, după cum descria etnologul A. Fochi. În dimineața Înălțării Sfintei Cruci se stropeau căruțele și toate uneltele utilizate pentru cules cu apă neîncepută, adică cu prima apă scoasă din fântână.
Se culegeau mai întâi cei mai viguroși și mai frumoși ciorchini de struguri. Aceștia erau dați de pomană pentru morți. În acest fel, țăranii încercau să protejeze recoltele viitoare de struguri de stihiile naturii și de dăunători. La culesul viei era obiceiul ca, după ce se calcă strugurii, când este să se toarne în butie cea dintâi vadră de vin, se adunau toți culegătorii și dădeau un chiot puternic. Asemenea se făcea la toate buțile, când se începea a se turna în ele. În timpul culesului, serile se făcea câte un foc mare de viță uscată, împrejurul căruia jucau culegătorii, după ce au mâncat. La culesul viilor, nu era uitat strugurele lui Dumnezeu: nu se culegeau strugurii de pe ultimul buștean al viei, aceștia fiind lăsați ca ofrandă lui Dumnezeu sau păsărilor cerului.
