Urbea de sub poalele Cetății Neamț a fost în sărbătoare vineri, 8 septembrie, zi specială în care se celebrează „Nașterea Maicii Domnului”, ocrotitoarea orașului Târgu Neamț. Manifestarea devenită tradiție, a ajuns la cea de-a XXXIII-a ediție și a adus la un loc fiii orașului dar și pe cei care au obținut acest statut prin contribuția lor prin „adopție”. Comparativ cu edițiile anterioare, anul acesta a adus un nou concept, iar acțiunea s-a rezumat doar la partea oficială, fără altfel de evenimente sau spectacole, totul fiind marcat de austeritate.
În zi de mare sărbătoare, „Nașterea Maicii Domnului”, a avut loc slujba Te Deum la Biserica „Sfântul Nicolae” din Humulești, iar partea oficială a acțiunii s-a desfășurat în sala de ședințe a Primăriei Târgu Neamț. „Este o zi specială pentru noi și așa cum se știe, în fiecare an, odată cu marea sărbătoare a creștinilor ortodicși, Sfânta Maria, după o slujbă frumoasă la biserica noastră din Humulești am decis să marcam în mod aparte față de anii din urmă Ziua orașului Târgu Neamț. Avem în mijlocul nostru o delegație din Republica Moldova, doi primari din două orașe de peste Prut cu care azi ne vom înfrăți”, a declarat primarul Daniel Harpa în deschiderea evenimentului. Astfel Târgu Neamț s-a înfrățit pe 8 septembrie cu orașul Costești și orașul Râșcani, ambele din raionul Râșcani din Republica Moldova, fiind semnate acordurile de colaborare.
Festivitatea a continuat cu acordarea titlurilor de cetățeni de onoare ai orașului Târgu Neamț. Anul 2023 a adus două astfel de titluri pentru soții Tiugea, Eugenia și Gheorghe. „Toamna se deschid școlile, se culeg recoltele și Dumnezeu a făcut ca noi să culegem roadele muncii de peste 45 de ani. Nu suntem fii ai orașului Târgu Neamț. Eu sunt din Comănești, iar soțul meu din Constanța, dar am venit aici, am fost primiți cu căldură, iar după ce am fost membri afiliați ai acestei comunități, am devenit membri definitivi. Această distincție este plină de responsabilitate și greutate și ne onorează”, a spus cu emoție în glas profesorul Eugenia Tiugea.
Și la ediția din acest an a fost acordat titlul PRO URBE, distincție onorifică oferită de administrația locală personalităților care au adus o contribuție importantă în domeniul lor de activitate, indiferent că este vorba de artă, sănătate, cultură, știință, sport sau învățământ. Laureații din acest an sunt proferorul universitar doctor Anca Sava, președintele Societății Române de Anatomie și avocata Gianina Vera Poroșnicu. În vară avocata din Iași a donat către Casa Memorială Veronica Micle din Târgu Neamț penultima fotografie a poetului nepereche Mihai Eminescu. Fotografia, una din puținele care-l înfățișează pe marele poet a fost realizată la Iași, în anul 1884. Prin gestul altruist al avocatei Gianina Vera Poroșnicu patrimoniul Complexului Muzeal Național Neamț s-a îmbogățit cu un bun de interes național de o inestimabilă valoare. „Această fotografie a poetului Mihai Eminescu a fost obținută la o licitație și a fost icoana mea și a familiei mele, iar acum și-a găsit locul în casa Veronicăi Micle și devine a tuturor. Titlul oferit astăzi este o invitație de a veni mai des la Târgu Neamț și a mă angaja în problemele urbei, acolo unde pot ajuta și unde pot fi utilă”, a declarat avocata Poroșnicu. Decernarea Titlului de Excelență-Gala 10, este premiera celei de-a XXXIII-a ediție a Zilei orașului Târgu Neamț. Este vorba de o festivitate ce a adus în prim plan personalități ale orașului care au marcat dezvoltarea urbei, de la afaceriști, la sportivi și de la oameni de litere, la medici.
Laureații sunt:
- Teodora Mihăileasa, fondatoarea și administratorul societății comerciale Sofiaman
- Victor Turluianu, sportiv cu performanțe notabile în atletism și înot
- Aurelian Pintrijel, profesor, fostul director al Școlii nr. 2
- Iolanda Georgeta Richter, medic Spitalul orășenesc „Sfântul Dimitrie ” Târgu Neamț
- Tatiana Puiu, medic Spitalul orășenesc „Sfântul Dimitrie ” Târgu Neamț
- Ioana Urzică, președintele AICDL Neamț
- Ionuț Florescu, președintele Supercoop Târgu Neamț
- Lidia Richter, directorul Bibliotecii orășenești Târgu Neamț
- Constantin Sărmășanu, administratorul societății Ikosar SRL Târgu Neamț
- Alexandru Pătrașcu, medic, managerul Spitalului orășenesc „Sfântul Dimitrie” Târgu Neamț.
Primăria Târgu Neamț și Consiliul Local au evidențiat rezultatele deosebite ale tinerelor vlăstare din oraș. Elevii care au obținut performanțe notabile la olimpiadele școlare, concursuri și competiții, naționale dar și internaționale, în anul școlar 2022-2023, au avut parte de o festivitate în cadrul căreia le-au fost recunoscute și apreciate rezultatele, fiind premiați de administrația locală.
Și cuplurile care au trecut proba timpului și au marcat în acest an 50 de ani de căsătorie au fost sărbătorite în cadru festiv în sala de ședințe a Primăriei Târgu Neamț.
(Gabi SOFRONIA, foto-video Bogdan CĂLIAN)