În perioada 25 – 26 octombrie 2023 vor fi marcate Zilele Spitalului Orășenesc “Sf. Dimitrie” din Târgu-Neamț. Ediția din acest an (a treia) se vrea a fi un eveniment hibrid, activitățile din cadrul celor două zile abordând toate patologiile acoperite de secțiile spitalului: medicină internă, obstetrică-ginecologie, chirurgie generală, boli infecțioase, cardiologie, reumatologie și pediatrie, dar și domeniile acoperite de ambulatoriu, cum ar fi gastroenterologie, diabet, ortopedie, endocrinologie sau pneumologie.
Lucrările științifice incluse în program vor avea în vedere interdisciplinaritatea și comunicarea de informații de actualitate, alături de prezentarea de studii de caz. Evenimentul va pune bazele unui dialog între specialiștii din domeniul sănătății și va stabili contextul și oportunitatea de a împărtăși cele mai noi metode și bune practici din ariile medicale ce se regăsesc în cadrul Spitalului.
“Dorim să ne bucurăm împreună de reușitele de până acum, să împărtășim experiențele pe care le-am avut și să ne pregătim pentru următoarele etape. Vom avea alături de noi atât colegi din spital, dar și invitați din afară, care ne vor oferi informații profesionale valoroase. Grija pentru pacienții noștri, pentru creșterea actului medical rămân în continuare o prioritate a noastră”, ne-a precizat dr. Alexandru Patrașcu, managerul spitalului.
Zilele spitalului Tirgu Neamt. _ 25-26 octombrie 2023Activitățile organizate în cadrul acestui eveniment se vor desfășura la Motel Casa Arcașului, în sala de conferințe de la etajul 1.
Daniel Harpa, primarul orașului a declarat: “Spitalul nostru deservește o populație de aproximativ 90.000 persoane. În acest sens, încă din primul meu mandat de primar am acordat o atenție deosebită domeniului Sănătății fiind derulate numeroase investiții necesare pentru creșterea calității actului medical. Prin efortul conjugat al conducerii spitalului şi al administrației publice locale s-a reușit creșterea adresabilității către spitalul nostru”.
M.N.