Amenajarea unei case nu se rezumă doar la finisaje, tâmplărie, mobilier şi electrocasnice. Desigur, toate acestea sunt foarte importante şi vor contribui mult la rezultatul final, însă există şi piese mici, ce pot schimba complet decorul unei locuinţe. Este vorba despre accesorii şi piese decorative.
În prezent, accesoriile pentru casa sunt numeroase şi le poţi găsi uşor în magazine sau online. Totuşi, asta nu înseamnă că ai nevoie de zeci de accesorii pentru a crea o atmosferă plăcută în casă. Trebuie să alegi modelele potrivite pentru nevoile tale, care să se integreze în amenajarea deja creată şi să se potrivească cu piesele de mobilier şi finisajele.
Iată câteva accesorii care pot transforma complet amenajarea unei case:
Lenjeriile şi cuverturile pentru pat
Lenjeriile de pat sunt absolut necesare pentru a te bucura de confort, însă acestea pot deveni şi parte din amenajare. Poţi integra lenjeria de pat în decorul casei, în funcţie de culorile şi texturile pe care le alegi. Bineînţeles, este important să pui întâi accent pe confortul tău. Nu alege o lenjerie de pat care arată bine, dar care nu ţi se pare plăcută la atingere.
Cuvertura de pat este alegerea perfectă pentru a da culoare dorimtorului şi a proteja lenjeria de pat peste zi. Poţi opta pentru cuverturi de pat colorate, texturate sau chiar modele în nuanţe pământii, care să inspire calm şi relaxare.
Este o idee bună să alegi lenjeria şi cuvertura de pat la set, în acest fel nu va mai trebui să te chinui să asortezi culorile între ele.
Plantele
Plantele de apartament au o mulţime de beneficii pentru sănătate, dar te pot ajuta şi să dai viaţa unei încăperi. Există diverse moduri prin care poţi folosi plantele pentru a decora living-ul, dormitorul său balconul, însă cel mai bine este să ţii cont de timpul pe care-l ai la dispoziţie. Nu opta pentru prea multe plante dacă nu vei avea timp să le îngrijeşti corespunzător.
Vestea bună este că există şi plante ce necesită un minim de îngrijire, pe care le poţi folosi pentru a transforma amenajarea casei tale. Printre ele se număra bonsaiul, aloe, dar şi bambusul.
Pentru rezultate cât mai WOW foloseşte şi ghivece decorative care să se potrivească cu restul pieselor din casă.
Tablourile
Tablourile te pot ajuta să decorezi cu bun gust camerele, iar opţiunile sunt infinite. Artă este subiectivă şi există sute de tipuri de picturi şi desene din care poţi alege. Te poţi folosi de internet, te poţi inspira din galeriile de artă sau chiar să creezi tu tablourile pe care ţi le doreşti în casă.
Nu este o idee bună să foloseşti prea multe tablouri într-o singură încăpere. Acest lucru poate duce la senzaţia de spaţiu închis şi sufocant.
Vazele
Vazele se număra printre cele mai simple, dar de efect decoraţiuni. Găseşti vaze de toate felurile, pentru toate buzunarele, atât online, cât şi în magazinele de bricolaj sau cele de tip home & deco. Bineînţeles, este o super idee să pui în vază şi flori, fie naturale, fie artificiale, pentru a crea o piesă de decor perfectă.
Vazele cu flori se pot pune pe măsuţa de cafea, pe birou, în bucătărie sau chiar pe balcon.
Pernele decorative
O piesă de decor atât de simplă poate transforma complet atmosfera dintr-o cameră. Este vorba despre perna decorativă. Desigur, ai nevoie de mai multe pentru o amenajare completă. Le poţi folosi pentru canapeaua din living sau pentru pat, iar cea mai inspirată idee este să alegi modele care să se potrivească cu piesele pe care le ai deja în casă.
În plus, pernele decorative au şi rol funcţional. Te vor ajuta să stai confortabil în pat sau pe canapea, dar şi să te odihneşti mai bine atunci când vrei să tragi un pui de somn.
Accesoriile pentru casă sunt o super opţiune dacă îţi doreşti mici schimbări cu impact mare în locuința ta, fără să cheltui o avere sau să fie necesare şantiere şi lucrări. În plus, acestea se găsesc foarte uşor şi ai o varietate foarte mare din care să alegi.