Interviu cu director Karina Ingrid Cojocariu
– Unul din cele mai mari licee din orașul Târgu Neamț este Liceul „Vasile Conta”, este un avantaj?
Și da și nu. Da, pentru că avem o echipă profesionistă, elevi motivați și părinți implicați! Nu, deoarece, cu cât suntem mai cunoscuți și cu rezultate apreciate de comunitate, cu atât cererea de admitere e mai mare și astfel ne opintim în problematica spațiilor insuficiente.
– Cartea de vizită a liceului?
Liceul „Vasile Conta” este o instituție de prestigiu din orașul Târgu Neamț ce școlarizează din anul 1997 învățământ preșcolar, primar, gimnazial, din anul 2007 învățământ liceal și din anul 2022 învățământ antepreșcolar. Cei peste 1.500 de elevi sunt împărțiți astfel: 90 de copii la creșă, 350 de copii la grădiniță, 420 elevi în învățământul primar, 300 elevi la gimnaziu și 380 elevi la liceu. Activitatea educațională se desfășoară în 3 corpuri de clădire. Cu siguranță, numărul de elevi ar fi mult mai mare dacă spațiile ar fi suplimentate printr-o extindere, întrucât cererea pentru fiecare nivel este foarte mare, iar instituția noastră este obligată să-și limiteze planul de școlarizare la spațiile existente. Chiar și la clădirile reabilitate în ultimii ani ne confruntăm cu minusuri, în raport cu cerințele legislative. Astfel, la învățământul antepreșcolar și la preșcolar clădirile nu dispun de o cameră de primire a părinților, de holuri generoase, sală de sport, sală de festivități sau de alte spații corelate cu nevoile educaționale actuale. În această situație, întâlnirile, ședințele cu părinții, activitățile obișnuite și cele extrașcolare se organizează în corpul de clădire situat în str. Radu Teoharie, ceea ce creează confuzie și neînțelegere, pe alocuri. Cu toate aceste neajunsuri, am încercat să improvizăm spații care să rezolve, parțial, cerințele. Oricâtă deschidere, determinare sau implicare au cadrele didactice și personalul nedidactic, e nevoie imperioasă de spații, cel puțin decente, pentru a desfășura orice tip de activitate școlară, indiferent de nivelul de învățământ.
– Este personal de îngrijire suficient?
Nu. Asta este o altă problemă administrativă a instituției. La creșă personalul de îngrijire este subdimensionat. Ideal ar fi ca la fiecare grupă să fie minim doi îngrijitori, în realitate, situația este diferită, dar reușim să ne descurcăm prin implicarea asistenților medicali, care au primit prin fișa postului și atribuții de îngrijire. La spălătorie avem o singură persoană, deși este un volum mare de muncă.
– La grădiniță care este situația?
Grădinița, la fel ca și creșa, funcționează în corp distinct. Și aici ne confruntăm cu aceeași problemă, a personalului nedidactic insuficient. Avem doar 11 grupe de program prelungit, în raport cu solicitările de înscriere ce depășesc resursele noastre și corelate cu personalul nedidactic insuficient. De bun augur pentru anumiți părinți ar fi existența cel puțin a unei grupe de program normal. Părinții care nu doresc program prelungit, din rațiuni obiective sau financiare, nu au unde să școlarizeze copilul, la nicio grădiniță din oraș. Evident că apar frustrări din partea părinților sau credințe eronate legate de neimplicarea școlii în rezolvarea acestei probleme. Ori, noi am analizat situația cu celeritate și, pentru că cererea de înscriere la grădinița noastră este foarte mare pentru programul prelungit, neavând spații, nu am mai putut solicita prin planul de școlarizare, încă o grupă de grădiniță cu program scurt.
– Cât costă masa pe zi și ce feluri se prepară?
Pentru anul școlar în curs este 18 lei. Meniul copiilor înseamnă mic dejun, două feluri la prânz și două gustări, una, la ora 10 și una, la ora 16. Dar, totul se prepară la bucătăria noastră, inclusiv desertul de după-amiază. Spre mulțumirea copiilor și a părinților, și a noastră, evident, pentru că avem și patiser, pe lângă bucătari. Meniul se stabilește cu o lună înainte, prin colaborarea administratorului cu asistentele medicale și cu avizul medicului unității, care consultă, la rândul lui, medicul dietetician. Cu tot feedback-ul pozitiv pe care-l primim, și aici pot apărea, rareori, confuzii legate de meniu. Recent, s-a produs o interpretare subiectivă a cuvântului ”tochitură”. Părinții l-au explicat ca fiind acel preparat tradițional, în realitate copiii au mâncat carne de pui sau de curcan înăbușită, cu garnitură, deci nimic periculos pentru sănătatea copilașilor. A fost doar o alegere neinspirată a cuvântului. Precizăm că meniul se face din timp, se estimează cantitățile în funcție de prezența copiilor, se ia legătura cu furnizorii pentru achiziționarea produselor, și, în cele din urmă, se prepară hrana. Coordonarea administrativă a creșei și grădiniței revine administratorului care gestionează eficient activitatea și care reușeste să se adapteze din mers la fluctuațiile de prezență ale copiilor. E nevoie de experiență și de viziune de ansamblu asupra organizării bucătăriei, în general, a hranei, în particular. Sunt și aspecte de management foarte importante în procesul de administrare, precum verificarea cantităților, a documentelor de calitate a produselor, urmărirea meniului din perspectiva valorii nutriționale. E nevoie de proteină, în egală măsură și de fructe și legume, așa cum prevede legislația, în așa fel încât fiecare copil să aibă asigurate 1.500 de calorii pe zi.
– Care sunt condițiile de siguranță și de securitate în școală?
În afară de creșă, unde definitivăm în curând montarea sistemului de supraveghere video, inclusiv în sălile de grupă, toate clădirile și spațiile beneficiază de monitorizare video în spațiile comune, curți interioare, holuri, intrări, ieșiri. Cu toate acestea, paza umană, pe care nu o deținem, ar oferi o siguranță aparte, prin identificarea în timp real a eventualelor probleme iscate de intrarea nejustificată a persoanelor străine în instituție. Avem autorizație ISU pentru toate clădirile pe care le administrăm. Teoretic, școala e asigurată din punct de vedere al normelor de siguranță impuse de lege, practic, nici un act din lume nu poate diminua riscurile crescânde ale poziției geografice nefavorabile a instituției, amplasată între două străzi intens circulate – Slt. Radu Teoharie și Cuza Vodă, mai ales la orele de vârf.
– Care sunt condițiile de studiu în Liceul Vasile Conta?
Lipsa spațiilor este marea noastră problemă și la învățământul primar, gimnazial și liceal, care funcționează în corpul de clădire situat pe strada Radu Teoharie nr. 3. Aici, activitățile didactice se desfășoară în două schimburi, de la ora 7:00 la ora 19:00. Este dificil, atât pentru elevi, ținând cont de faptul că mai mult de jumătate dintre elevii de gimnaziu și de liceu sunt navetiști, cât și pentru cadrele didactice. O soluție pentru normalizarea actului educațional ar fi construirea unui nou corp de clădire și a unui teren de sport care să răspundă cerințelor de învățare actuale. Dar, dispunem de bază tehnico-materială adeecvată, sălile de clasă sunt dotate conform standardelor, la fel laboratoarele de științe, cabinetele de informatică, atelierele de practică, avem sală de festivități, bibliotecă cu peste 50.000 de volume, care toate contribuie la calitatea actului educațional din instituția noastră.
– Această școală este renumită mai ales pentru rezultatele școlare.
Da, așa este! Întotdeauna comunitatea locală a apreciat rezultatele obținute de elevii noștri și de cadrele didactice. Succesul, starea de bine, dragostea de carte, confortul emoțional, performanțele elevilor sunt mereu în centrul atenției noastre. Suntem preocupați, permanent, să creăm cadrul adecvat de formare a competențelor elevilor noștri și lucrul acesta se vede, mai ales în rezultatele acestora, la examenele naționale, la olimpiadele și concursurile școlare. Grație profesionalismului și implicării cadrelor didactice, anual, cu o rată de promovabilitate de aproape 100% la examenele naționale, rezultatele foarte bune obținute de absolvenți situează liceul pe primele locuri din județ. În egală măsură, succesul activităților didactice se completează perfect cu activitățile extracurriculare, o constantă a liceului nostru și un mijloc eficient și foarte important de cunoaștere nonformală. În școala noastră EDUCAȚIA FIECĂRUI ELEV CONTeAză! Cât privește nivelul liceal, școlarizăm la filiera vocațională – profilul pedagogic, la filiera tehnologică – profilul servicii și domeniul tehnic – profilul automatizări și calculatoare. Calificările formează competențele cheie ale profilului absolventului de liceu în concordanță cu piața muncii. Elevii îmbină studiul disciplinelor teoretice cu disciplinele și practica de specialitate, iar parteneriatele cu agenții economici și universitățile de profil conferă o pregătire solidă și complementară în domeniul de studiu, care le asigură inserția profesională după finalizarea studiilor liceale. Cred că interesul crescut pentru Liceul ”Vasile Conta” se datorează adaptării permanente a ofertei educaționale la noile provocări ale societății: digitalizare, concurență, piața muncii într-o continuă transformare, diversitatea culturală.